Literatura germană la Chișinău. Ingo Schulze

Un asemenea eveniment a avut loc miercuri, 18 octombrie 2023, la Goethe-Zentrum Chișinău, condus de Corina Gîrlă – o harnică și tenace promotoare a limbii și culturii germane în Republica Moldova. Protagonistul serii a fost scriitorul Ingo Schulze. Acesta a susținut un dialog cu publicul și a citit un fragment din cartea sa „Die rechtschaffenen Mörder” („Criminalii onorabili”). Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova și cu sprijinul financiar al Institutului Goethe din România.

Scriitori germani publicați la „Contrafort”

Ingo Schulze nu este complet necunoscut publicului din Republica Moldova. Fragmente din opera sa literară au apărut în ultimul deceniu în revista „Contrafort” de la Chișinău și prin contribuția Centrului Akzente (devenit în 2020 Goethe-Zentrum Chișinău), alături de alți scriitori germani, cu texte originale, interviuri sau cu recenzii la volumele lor. Iată câteva nume: Hans Magnus Enzensberger, Martin Walser, Herta Müller, Bernhard Schlink, Ralf Rothman, Tim Holland, Lutz Seiler, Nora Bossong, Wolfgang Herrndorf, Katja Petrowskaja, Uwe Timm, Jutta Richter, Juli Zeh, Patrick Süskind, Christa Wolf, Tilman Rammstedt, Silke Scheuermann, Roland Erb, Georg Klein, Katja Lange-Müller, Thomas Brussig. Au fost publicate, de asemenea, Julia Wolf și Julia Frank, care au vizitat în anii trecuți Chișinăul la invitația Centrului Akzente.

Un mare prieten al „Contrafortului”, al scriitorilor optzeciști basarabeni, publicat și recenzat în revistă, a fost prozatorul Richard Wagner, născut în Banat, la 10 aprilie 1952, decedat la 14 martie 2023.

Anticarul Norbert Paulini

„În cartierul Blasewitz din Dresda trăia odată un anticar. Acesta se bucura de o reputație fără seamăn datorită cărților sale, cunoștințelor sale și înclinării sale de a nu se lăsa impresionat de așteptările timpului. Îl căutau nu numai localnicii, adresa lui fiind dosită cu precauție nu doar în Leipzig, Berlin sau Jena. Chiar de pe insulele Rügen și Usedom de la Marea Baltică veneau la el oameni setoși de lectură. Aceștia erau gata să suporte ore întregi călătoriile cu trenul sau cu mașina, să doarmă pe saltele gonflabile în casele prietenilor sau să se mulțumească cu o cazare ieftină, pentru ca a doua zi, la ora zece fix, să înceapă călătoria plină de descoperiri, care, întreruptă de o pauză de două ore pentru prânz, putea să dureze până la ora optsprezece, iar uneori și până noaptea târziu.” (...)

Norbert Paulini semăna cu un slujbaș bisericesc sau cu un portar de muzeu atunci când, protejând cu corpul său crăpătura ușii întredeschise, privea vizitatorul pe deasupra ochelarilor zicând „Ce doriți?”, jenându-l sau chiar degradându-l la nivelul unei persoane neautorizate care nu cunoștea parola. Oare domnitorul cărților nu-l mai recunoștea? Uitase oare discuțiile purtate împreună? (...)

Nu era clar – cărțile trăiau în cele mai frumoase trei camere ale lui Norbert Paulini sau el trăia la cărți? Cărțile și anticarul conviețuiau, zi și noapte, și, cum în fața ferestrelor care dădeau în stradă creșteau niște arțari iar un castan mare din curte umbrea casa, orele zilei și anotimpurile se pierdeau într-un semiîntuneric care justifica la orice oră lumina unei lămpi de citit.”

Secrete și reminiscențe est-germane

Sunt fragmente din romanul „Die rechtschaffenen Mörder”, din care a citit Ingo Shulze în fața publicului de la Goethe-Zentrum Chișinău. Anticarul Norbert Paulini pare desprins din personajele lui Borges sau Umberto Eco – păstrătorul de cărți, deținătorul unor taine și coduri de acces la misterele lumii, fără ca legătura sa cu strada, cu lumea exterioară, să fie mai puțin reală și chiar mai puțin turbulentă. Are ceva din dubla identitate a plastografului Simonini, tot el și abatele Dalla Piccola, protagonistul romanului „Cimitirul din Praga” al lui Eco.

L-am întrebat pe Ingo Schulze dacă, zugrăvind paradisul cărților, nu s-a gândit că un alter ego al personajului său, anticarul Norbert Paulini, ar putea fi un custode al... bibliotecii infernului – paznicul unei arhive Stasi, temuta poliție est-germană, care veghează cu strășnicie dosarele victimelor și ale informatorilor, considerându-i pe toți o apă și-un pământ – pentru că nimeni nu e fără vină, nu-i așa? –, o omogenizare care exclude iertarea sau circumstanțele atenuante.

„S-a scris mult pe această temă în Germania, arhivele fostei poliții politice est-germane sunt deschise, oricine dorește poate avea acces la ele în anumite condiții, a răspuns Ingo Schulze. Chiar dacă încă mai produce victime. Au fost cazuri când personalități respectabile au avut de suferit: cineva lansa zvonul că în sertarele Stasi s-a găsit ceva compromițător și chiar dacă zvonul se dovedea fals, imaginea acelui om era pătată iremediabil. Oamenii mai degrabă vor crede o calomnie decât ar aplauda un elogiu”.

Ingo Schulze (născut la Dresda, în 1962, stabilit la Berlin) vorbește despre dificultățile epocii post-comuniste din fosta RDG după Reunificare, atunci când 70% din industria așa-zis socialistă, centralizată, din fosta zonă de ocupație sovietică de după război, s-a prăbușit. Ca o ironie, cei care militau pentru libertate – faimoasele demonstrații anticomuniste de la Leipzig și din alte orașe est-germane, din noiembrie 1989, de dinaintea prăbușirii Zidului – s-au lovit de șomaj, de criza economică și au trebuit să-și caute rostul în vest. Paradoxal, femeile est-germane s-au adaptat mai bine schimbărilor, bărbații au trebuit să-și reinventeze rostul de a fi.

Proza sa, parțial tradusă și în română: „33 Augenblicke des Glücks. Aus den abenteuerlichen Aufzeichnungen der Deutschen in Piter”, 1995 /„33 de clipe de fericire”, (Paralela 45, 2006) – inspirat dintr-o ședere de șase luni la Sankt-Petersburg –, „Simple Stories: Ein Roman aus der ostdeutschen Provinz”, 1998/„Simple Stories. Un roman din provincia est-germană” (Minerva, 2010), „Handy”, 2007/ „Celularul” (Minerva, 2009); romanele „Neue Leben” (2005), „Adam und Evelyn, 2008/„Adam și Evelyn' (ALLFA, 2010), „Henkerslos. Ein Märchenbrevier” (2013) ș.a. – reflectă realitățile și mentalitățile est-germane, dar chestionează și vechi mituri, răstălmăcindu-le într-o manieră ironică, decomplexată. Cea mai recentă traducere a lui Schulze în limba română este romanul „Peter Holtz. Sein glückliches Leben erzählt von ihm selbst, 2017/„Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși” (EUROPRESS, 2020).

Ingo Schulze găsește destule similitudini dintre Chișinău și orașele est-germane de odinioară, care răzbat mai ales în arhitectura unor clădiri rectangulare, de tipul modernismului sovietic. Experiența relațiilor germane, din est și din vest, poate fi translată pe undeva și asupra celor „două Românii”, de o parte și alta a Prutului. Sunt lecții de învățat și corecturi de făcut, mai ușoare, când ai deja un model bine rodat în față.

A fost un dialog viu și interesant, moderat de scriitorul Ivan Pilchin, alături de traducătoarea Cristina Grossu-Chiriac, căreia îi aparține și versiunea în română a fragmentului citit de Ingo Schulze în fața publicului basarabean.

În mod cert, prezența scriitorilor germani în Moldova sporește interesul pentru literatura germană, ajută la închegarea raporturilor culturale. Goethe-Zentrum Chișinău are meritul de a persevera în această direcție, inițiativele sale merită sprijinite. Basarabia, cu istoria ei complicată, tumultoasă, este un teritoriu fertil pentru artiștii și intelectualii germani.