Mărirea și decăderea diversiunilor pesediste

Studioul televiziunii de știri și-l împart candidatul opoziției pentru Primăria Generală a Bucureștilor, Nicușor Dan, și un reprezentant al Partidului Social Democrat, grupare politică în mâna căreia stă controlul întregii Capitale. Mai exact Gabriel Mutu, având ocupația de primar al sectorului 6, cum ar scrie (dacă ar trebui să completeze un proces verbal constatator) agentul de poliție locală Stelică-Iulian Petculeț, de la primăria sectorului 5.

Pe monitoarele din studioul televiziunii de știri și pe ecranele din întreaga țară tocmai rulează în buclă imagini de la un incident petrecut cu puține ore mai devreme: tovarășii de partid ai lui Gabriel Mutu au defilat cu tulumbe de stârpit omizi, automături stradale, camioane pubelă și atelaje de spălat carosabilul, claxonând și ambalându-și motoare cât să-i acopere vocea și așa nu foarte baritonală a lui Nicușor Dan, aflat într-o tentativă de dialog cu presa. 

„Poate întorceau”

De când a intrat în direct la televiziunea de știri, Gabriel Mutu ba știe, ba nu știe ce s-a petrecut la evenimentul despre care a acceptat să dezbată. Pare a fi familiar cu mise-en-place-ul, dar se jură că nu a văzut coregrafia. Știe toate mișcările lui Nicușor Dan, dar nu este la curent cu manevrele mașinilor colantate cu numele și mesajul electoral al primarului pesedist al sectorului 5, Daniel #DF Florea. „Eu nu am văzut asta”, combate, sigur pe sine, Mutu. „Am văzut pe cineva care trăgea jurnaliștii în mijlocul traficului, punându-i în situații periculoase.” În fața unor probe video, face un prim pas înapoi: „Din fața televizorului eu asta am văzut”. 

Înainte să-și poată masca stânjeneala, se simte retrimis în cori de un nou set de întrebări la care nu are răspunsuri, astfel că le parează cu propriile întrebări. Mimează indignarea, când este chestionat despre rolul PSD în bruiajul de la evenimentul lui Nicușor Dan. Nu are nimic convingător de spus, dar vrea să știe, în schimb, dacă Nicușor Dan a chiulit de la dezbaterile și votul din Senat pe tema reducerii pensiilor parlamentarilor pentru a-și ține în stradă conferința de presă. Află că evenimentul lui Nicușor Dan a avut loc înainte de programul din Parlament. Se repliază din nou, și ripostează cu un fel de scuză: „Eu așa văd de afară”.  

Întrebat din nou despre mașinile care au blocat intersecția și au poluat-o fonic, încheie sec: „Nu știu să vă răspund, nu am văzut aceste imagini. Poate întorceau”.

În umbra maestrului

Fostul șef de partid al lui Gabriel Mutu, ajuns între timp în spatele gratiilor, stăpânea deopotrivă arta demagogiei cât și frâiele unui generos segment al spațiului comunicațional. Liviu Dragnea nu ieșea niciodată din zona de confort. Nu se ducea să vorbească într-un fief necontrolat. Nu avea ce căuta în tabăra adversă. Scopul lui nu era să câștige alegători ci să-i lege de glie pe cei statornici. Turna pe bandă rulantă minciuni pe ecranul televiziunilor prietene, era rugat de complezență („așa ne cere CNA să vă întrebăm, nu vă supărați”) să probeze ceea ce afirmă și răspundea, spontan, dezinvolt și grav, că i-au scris alegătorii sau a citit el pe internet sau i-au cerut colegii din teritoriu. Eventual i-au șoptit niște ospătari de la Athenee Palace.

Era evident că dacă cel mai influent om din țară spunea așa, așa trebuie să fie. Și dacă nu era evident, televiziunile prietene munceau zile în șir ca până și ridicolul să pară decupat din scriptele evangheliștilor.

În vremea de glorie PSD-ALDE, apostolii de pe Kiseleff (imediat pe dreapta, cum vii dinspre Arcul de Triumf, sau puțin mai jos, pe stânga) nu se temeau de nimeni. Liviu Pop, Steluța Cătăniciu, Eugen Nicolicea, Olguța Vasilescu, Codrin Ștefănescu sau Grațiela Gavrilescu se mutaseră în studiourile televiziunilor prietene, de unde își executau marțial interlocutorii care îndrăzneau să pună la îndoială dezinformările sau să scoată la iveală matrapazlâcurile puterii. De fiecare dată când discuțiile deveneau incomode, ridicau vocea sau schimbau cazon vorba, dictând mersul conversației. Ridicau false probleme pentru a abate atenția publicului sau pentru a dejuca planurile contraopinenților. Până ce devălmășia stârnită de gestul grosolan se domolea, se termina și timpul emisiunii. Publicul nu afla nimic concret ci doar pleca din fața televizorului maltratat informativ și mutilat neuronal de bârfe și zvonuri. Prin repetiție obsesivă, acest procedeu rescrie agenda publică.

Când nici diversiunile nu mai sunt ce-au fost

Este una dintre cele mai clasice metode de manipulare. Este, de fapt, chiar definiția diversiunii în lupta politică: o acțiune cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. Facem zarvă ca să nu discutăm idei, că la idei n-avem nici o șansă. Apoi, când suntem întrebați de ce facem zarvă, întrebăm dacă e joi.

PSD a avut mereu de la ce să distragă atenția și încă mai are, cu toate că a schimbat interfața, a încercat să se cosmetizeze, a dat vina pe greaua moștenire, pe guvern, pe președinte, pe bubuli sau pe crăițele lunatice. Între timp și-a pierdut vigoarea. Rectific: între timp a picat în ridicol. Și, în schimb, nici nu a învățat să dialogheze.

După ce și-a pierdut elita, după ce a rămas și fără eșalonul de huligani, după ce nici măcar mincinoși calificați nu a mai avut de unde trimite în prima linie, PSD-ul de astăzi, o oaste de diletanți pe care îi leagă dar îi și desparte frica de foame politică, recurg la diversiuni rudimentare. Dulapul și răcnetele vicelui Aurelian „Smardoi” Bădulescu sau automăturătoarele lui Daniel Florea, paiațele și hăndrălăii primarului general Gabriela Firea - acest arsenalul primitiv dă măsura limitelor inteligenței acestor personaje.

Traumele Capitalei României (și probabil multe alte orașe suferă la fel) au o serie de cauze: inepția ca act managerial, incoerența ca strategie de gestiune a orașului, stupiditatea ca proiect politic, delirul ca program de guvernare. Și variațiuni pe aceste teme, fie combinate, fie permutate. Scorul final este neputința. În spațiul lăsat vizibil liber de absența acesteia își fac locul brutalitatea și dușmănia. Atitudinea disprețuitoare și inchizitorie a primarului general este complexul nepriceputului înfrânt de propria vanitate. Altceva nu a putut demonstra echipa PSD de-a lungul întregului mandat, altceva nu a avut de etalat nici primarul general, din dosul majorității de copărtași într-ale abuzurilor administrative.

Până la urmă, gesturile din ultimele săptămâni îndreptate împotriva contracandidatului Nicușor Dan se succed în logica firească a arbitrariului ca modus operandi al celor care au condus Capitala nu doar, dar mai ales în ultimii patru ani. 

Cât despre Nicușor Dan, acesta nu are cum câștiga Primăria Generală, pentru că nici unul dintre partidele pe care teoretic le reprezintă nu luptă în spatele lui. Dar, totodată, i-a fost scris să nici nu o mai piardă: PSD i-a închis toate drumurile spre eșec. Depinde de el, de acum înainte, să nu își retragă în ultimul moment candidatura. Și de partidele care l-au nominalizat, să nu-și canibalizeze candidatul și, mai ales, șansele.