Marota cu președintele care nu-i de-al nostru

E o lungă istorie de cinism, intoxicări și dispreț la Partidul Social Democrat, care coboară în timp până la părinții fondatori. De fapt, sunt fundamentele pe care patriarhii mișcării transformate în partid și-au clădit identitatea, pentru că meritul revoluției din 1989 nu l-au putut decât uzurpa, iar asta nu poate fi ascuns.

Ar fi prea mult să le înșirăm pe toate dar, ca să nu uităm începuturile, merită să recuperăm manipulările ordinare cu care șleahta ahtiaților de putere din aparatul ceaușist de partid, stat și poliție politică au intoxicat o națiune trezită cu libertatea în brațe, dar fără instrucțiuni de folosire. Au mințit cu teroriștii, cu regele, cu moșierii, cu fasciștii, cu legionarii, cu golanii, cu capitaliștii, cu toți străinii aflați atunci la îndemână, mai ales cu evrei și unguri, în fine, cu tot ce s-a putut, pentru a planta în conștiința publică zâmbetul imens de consens al unui președinte pentru liniștea marelui jaf al post-comunismului de cumetrie.

În treizeci de ani s-au mai împrăștiat, în facțiuni și bisericuțe, doar-doar li se va rătăci urma, ca cea a banilor murdari în suveicile devalizării statului român. Dar s-au regrupat rapid, ori de câte ori partidul sau nevoile de grup au cerut-o. Au existat și momente de vag rafinament ale mizeriei propagandistice, sclipiri sporadice. Dar, în esență, au rămas același trib primitiv, cu maniere grobiene, lipsiți de scrupule sau de remușcări pentru răul pe care l-au sădit în societatea românească.

Cu cinism și dispreț față de valorile democratice s-au străduit să cumpere bunăvoința populară permițând să plutească în aerul intoxicat al rahiticei democrații impresia că orice te scoate la liman este permis. Doar de aia e democrație, nu? Au relativizat norme și le-au dus în derizoriu, instituind descurcăreală ca politică de stat. Pentru că lacătele-s făcute pentru oameni cinstiți iar legile pentru fraieri.

E ADN-ul acestei secte de profitori ai tranziției și ieșirea din spirala propriei decăderi este imposibilă.

Pe această mâzgă morală a derapat PSD până în punctul în care, odată epuizate ultimele argumente, a recurs la rasism, discurs xenofob și stereotipuri instigatoare la ură. Parcă nici isteriile patriotarde ale toxicului bufon al naționalismului românesc, Corneliu Vadim Tudor, nu au atins nivelul de ticăloșie al retoricii pesediste. La CV Tudor știai că asta îi este meseria. La un partid social-democrat afiliat unei familii politice europene socialiste, derapajele rasiste și populiste sunt bombe cu ceas.

Tonul l-a dat echipa de campanie a lui Victor Ponta, în 2014, când premierul de atunci spera să devină mai întâi popular și apoi președinte, diabolizând originile non-românești ale contracandidatului său etnic german.

De atunci, discursul PSD a trecut în repetate rânduri de limitele delirului politic populist. Marota originii germane a singurului adversar politic de care pesediștilor le-a fost teamă în acești din urmă ani a îmbrăcat haina jignirilor colective. Șerban Nicolae l-a făcut pe Klaus Iohannis „Gauleiter” (după un mai vechi „mâine-poimâine vine cu legile de la Nürnberg”). Lia Olguța Vasilescu a spus că este „șef de lagăr de concentrare” (o recidivă pentru fosta ucenică a lui CV Tudor, după un mai vechi „Ca neamț, să vorbești de gazare, trebuie să ai mult curaj”). Octavian Știreanu, fondatorul fițuicii de casă a lui Ion Iliescu și unul dintre instigatorii Mineriadei din 13-15 iunie 1990, fost parlamentar PSD, l-a blagoslovit cu un „delir nazist” și a sugerat să înlocuim cuvântul „pesediștii” cu „evreii” și „veți regăsi la Werner frazeologia tipică unor regimuri de tristă amintire”. Nicolae Bacalbașa a folosit microfonul Camerei Deputaților pentru a-l numi „Untermensch”. Cătălin „Mitralieră” Rădulescu a spus că „Nu este un român get-beget, este neamţ sas din România şi asta este o problemă. Români suntem 88%, români get-beget”. Ilan Laufer l-a acuzat că din antisemitism a refuzat să-l confirme ministru al Dezvoltării. În același registru, eurodeputata Carmen Avram spunea că „împarte țara între pesediști și români” ca și cum ar împărți-o „între oameni înalți și blonzi și cu ochi albaștri și restul oamenilor”. În fine, foștii consilieri ai Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov sau Dana Rozalia Varga, dar și niște meschini reprezentanții PSD din Galați și Vrancea cu aspirații de baroni locali au difuzat fotografii și colaje în care l-au asociat cu Adolf Hitler.

Niciodată nu s-a întâmplat ca cineva din PSD să se delimiteze tranșant de aceste personaje și atacuri. Nici unul dintre acești pesediști nu a fost exclus din partidul care se pretinde a fi de stânga, pentru că a jignit nu unul, ci două grupuri etnice, două minorități, cetățeni cu drepturi depline ai României și plătitori de taxe, aici născuți precum multe generații de predecesori ai lor. Și nu există măcar un pesedist care să fi părăsit între timp partidul, pentru că nu poți fi solidar cu astfel de derapaje de la social și, mai ales, de la democrație.