Mineriada nomenclaturii comuniste

Discursul de rămas bun al lui Ion Iliescu ţinut în faţa miilor de mineri care au devastat Bucureştiul în 14-15 iunie 1990 şi, după ce "și-au făcut datoria de cetăţeni", ghiftuiţi de violenţele comise erau pregătiţi să se întoarcă la casele lor în Valea Jiului este de un cinism subliminal oripilant:

"Dragi mineri, mă adresez dvs. mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu dl Cosma, se va deplasa către Piaţa Universităţii, pe care vreau să o reocupaţi dvs. Avem de a face cu elemente de-a dreptul fasciste, elemente incitate, multe din ele drogate."

Așa s-au aprins şi apoi au rămas flacără de veghe la violenţele de neimaginat asumate de inculpatul Iliescu Ion lămpaşele din Valea Jiului, care au oripilat oamenii cu scaun la cap din România şi au pus pe gînduri capitalele europene, care au făcut imediat pasul înapoi în ce priveşte creditul acordat nu României politicienilor, ci României românilor desfiguraţi de o jumătate de secol de comunism.

Cred în continuare că mineriada din 14-15 iunie 1990 a fost, după confiscarea sîngeroasă a spiritului revoltelor populare din marile oraşe de la sfîrşit de decembrie ' 89 de către Iliescu Ion şi camarila lui, cea mai oribilă manipulare a populaţiei gîndită şi executată de securiştii retraşi strategic în subsolurile vieţii publice pînă după evenimentele sîngeroase din 15 martie de la Tîrgu-Mureş, cînd au fost scoşi la lumină sub noul nume de SRI, de foştii nomenclaturişti şi activişti comunişti care au acţionat la vedere, cauţionaţi de lipsa de reacţie tîmpă a marii părţi a populaţiei, de vîrfurile miliţiei şi armatei comuniste, de oameni "de cultură" care s-au prostituat fără scrupule pînă la condiţia subomului în toată perioada alienantă a regimului comunist, de directori de fabrici şi uzine, de preşedinţi, ingineri şi tehnicieni CAP-işti, de primari comunali văzuţi ca "oameni de treabă" de lucrătorii pămîntului, de şefi de ocoale silvice şi brigadierii din subordine, de directori de şcoli cu normă întreagă de prostie şi incompetenţă managerială în domeniul educaţiei, de preoţi şi ierarhi cu musca pe patrafir, ascunzînd sub sutane secrete "civile" multe şi urîte, de şefi de "Complexe comerciale alimentare" care au furat ca-n codru sub regimul lui Ceauşescu împărţind prada cu miliţienii şi securiştii care îi controlau, de directori de mine de cărbune care întocmeau procese verbale cu numărul şi numele minerilor care mureau în subteran în "accidente de muncă", şi care îşi salvau pielea raportînd la centru cantităţi record de cărbune scos la suprafaţă.

Într-un cuvînt, toţi cei vinovaţi pentru faptele lor de suboameni i-au manipulat prin metode parşive, unele ingenioase, pe ceilalţi, vinovaţi pentru tăcere, pentru capetele plecate, pentru ura izvorîtă din neputinţă şi îndreptată împotriva celor ieşiţi din regimul comunist curaţi. Aproape curaţi.

Aparent cap de listă şi strategul suprem al manipulării a fost Ion Iliescu. Pe mulți îi va surprinde desigur cuvîntul “aparent” atașat la biografia iliesciană a manipulării feroce a violenței primitive din subteranele Văii Jiului. În realitate însă, cu mult timp înaintea "revoluţiei" de catifea a grupului politic din eşalonul doi al partidului comunist şi apoi din primele minute ale confiscării sîngeroase a întregii puteri, Iliescu nu a fost decît o fantoşă la cheremul grupurilor bine organizate ale privilegiaţilor şi profitorilor regimului Ceauşescu.

Revolta maselor a început tragic cu morţii de la Timişoara şi s-a încheiat cu vîrful de sarcină al nenorocitei de morţi care a îndoliat Bucureştiul, în primul rînd în urma uciderii tinerilor, am putea spune a pruncilor, dacă ne gîndim la entuziasmul curat ca lacrima, la curajul şi inconştienţa cu care tinereţea lor urlînd de viaţă s-a dezlănțuit în fața focurilor de AKM-uri și Kalașnikov ca şi cum ar fi fost vîrfuri de atac pe terenul de fotbal, în tenişi şi tricouri chinezeşti într-un meci decisiv, pe viaţă şi pe moarte, mizînd totul pe victoria care le-ar fi deschis drumul către fotbalul adevărat, cu stadioane pline, către fotbalul profesionist adică.

Așa a fost atunci. În felul acesta bolnav s-a jucat în zilele blestemate de sfîrșit de decembrie acum douăzeci și cinci de ani, în regia unui grup de ticăloși care se plimbă și acum liberi printre noi, jocul satanic al uciderii pruncilor.

Curtea Supremă de Casaţie şi Justiţe a dispus redeschiderea dosarului Mineriadei din iunie '90, la presiunile CEDO, în urma unei decizii din 2012 a instanţei europene. Iliescu Ion va fi anchetat şi judecat. Nu-mi pun speranţe că va fi şi condamnat, şi că în felul acesta se va face în sfîrşit dreptate. Măcar în ceea ce priveşte implicarea lui Iliescu în organizarea şi desfăşurarea mineriadei din iunie 1990.

Treburile cu adevărat murdare le-au făcut alţii, desigur sub îndemnul şi cu acordul tătucului maselor de manevră.

Dar, despre manipulatorii şi criminalii care se mişcă liber printre noi, precum corbii ce se hrănesc cu cadavre dar poartă penaj de porumbei, într-un comentariu viitor.