Moldova: teatrul vorbește, pentru ca războiul să tacă

O inițiativă comună, lansată de regretatul Ion Caramitru, președinte UNITER, tot el fiind și director mulți ani al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București, și de Petru Hadârcă, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Ca și în anul trecut, manifestarea se desfășoară sub înaltul patronaj al celor doi președinți: Maia Sandu și Klaus Iohannis.

În vremuri de mare primejdie și neașezare, teatrul a fost un factor al dezvoltării: a promovat valori și principii morale, a mobilizat energii, a contribuit la coagularea conștiinței naționale. Pentru Basarabia a contat enorm fondarea, în 1921, la trei ani de la Unirea cu Regatul României, a Teatrului Național la Chișinău. A fost un colac de salvare pentru identitatea basarabenilor, după un veac de rusificare țaristă.

Anul trecut am celebrat cei 100 de ani ai Teatrului Național, a cărui istorie a continuat și în anii regimului sovietic. În ciuda cenzurii și a controlului ideologic, această trupă ca și altele din Moldova – și aș mai aminti aici „Luceafărul” din Chișinău și „Vasile Alecsandri” din Bălți – ne-a dăruit o limbă română frumoasă și bogată, atrăgând intelectualitatea autohtonă și studenții electrizați de spirit românesc, exact ca în secolul XIX, în Principate, sau ca în Bucovina ocupată de austrieci.

Reuniunea teatrală din acest an de la Chișinău are drept generic „Artiștii pentru pace, libertate, speranță”. Participă toate teatrele naționale românești. Un invitat special este Teatrul Național „Ivan Franko” din Kiev, un gest de solidaritate cu poporul ucrainean – aspect menționat de premierul Natalia Gavriliță în discursul său de la ceremonia de deschidere a festivalului, și în mesajul președintelui Iohannis, prezentat publicului de consilierul prezidențial Sergiu Nistor.

Spectacolul „Capcana”, după Bulgakov, în debutul Reuniunii

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău a dat startul festivalului cu spectacolul „Capcana”, după cunoscuta piesă „Fuga” a lui Mihail Bulgakov. Drama unor oameni rejectați de țara lor, ocupată de bolșevici, că e vorba de intelectuali romantici, profesori universitari, de bogătani lași care nu mai știu cum să-și salveze averea, sau de comandanți ai armatei „albe”, abrutizați de război, zdruncinați sufletește de crimele pe care l-au ordonat, chinuiți de fantomele celor uciși de ei.

Regizorul Petru Hadârcă a împletit măiestrit două paliere narative: cel al piesei propriu-zise și cel auctorial, în care îi vedem chiar pe Mihail Bulgakov (actorul Alexandru Leancă) și pe soția sa Elena (Diana Decuseară), încercând să reziste presiunilor și șantajului lui Stalin. În anumite momente, tensiunea de pe scenă e atât de mare, încât convenția e spartă, planurile se amestecă, personajele din „Capcana/Fuga” dau năvala în locuința „izvoditorului” lor stupefiat, și această întâlnire de gradul III, imposibilă, dialogul mut dintre Bulgakov și eroii săi sugerează zbuciumul scriitorului, lumea sa interioară devastată, conflictul moral, contradicția dintre nevoia de supraviețuire și de normalitate, fie și în condițiile unei tiranii atroce, și demnitatea ultragiată a artistului, forțat să se înregimenteze.

Un spectacol cu o atmosferă sumbră, terifiantă. Canonada artileriei răsunând undeva în spatele scenei, urletul înnebunitor al locomotivei în stația de triaj a refugiaților, mizeria exilului, care prăbușește orgoliul unui general de cavalerie în pasiunea pentru cursele de gândaci de bucătărie – insecte omnivore, devenind simbolul ultim al degradării unei lumi, al destrămării unui imperiu ce va renaște într-o formă și mai hidoasă. Și pe acest fundal infernal drama a doi tineri, a căror iubire supraviețuiește tuturor încercărilor.

O echipă de actori talentați, care a entuziasmat publicul: Anatol Durbală (generalul Cernota), Emil Gaju (Roman Hludov), Angela Ciobanu (Liuska), Ion Mocanu (Paramon Korzuhin), Corina Rotaru (Serafima Vladimirivna Korzuhina), Alexandru Pleșca (Serghei Golubkov), Olesea Sveclă (dansatoarea în roșu), Doriana Zubcu-Mărginean (administratoarea comunistă de la MHAT), Petru Oistrih (șeful de gară), Iurie Focșa (anchetatorul sadic) și… o scenografie de efect – cum e, de pildă, masa lungă la care Dan Melnic (comandantul armatei albe) își invită inferiorii la raport, împrumutată parcă din sufrageria lui Putin.

Războiul de lângă noi, sublimat în teatru

Cu câteva luni mai devreme, studenta Anastasia Voleanski de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (clasa profesorilor Anatol Durbală și Luminița Țâcu), regizase un fragment din „Fuga” lui Bulgakov pentru examenul de Actorie, pe care-l susținea împreună cu colegii ei de la anul I. Montarea de la Naționalul chișinăuian, jucată în debutul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, pare un ecou al acelui spectacol studențesc, un ecou provocat de presiunea istoriei sub care trăim de peste șase luni: agresiunea rusă din Ucraina, morții și răniții ei, orașele ruinate, tragedia care a pus pe drumuri milioane de oameni. Mai ales că locul acțiunii, cum spun dramaturgii, nu s-a schimbat, protagoniștii sunt aceiași: „Nu se mai satură rușii de războaie!” – exclamă la un moment dat una din eroinele piesei, stârnind o rumoare complice și aplauzele publicului.

„Am vrea ca în aceste zile la Chișinău teatrul și artele să vorbească atât de tare, încât armele să amuțească”, spunea în seara de deschidere a Reuniunii ministrul Culturii din România, Lucian Romașcanu. Spectacolul Naționalului chișinăuian a susținut cu brio acest deziderat. E rândul celorlalte trupe să ridice mănușa. Festivalul durează până pe 28 septembrie.