O apariție editorială de pionierat la Chișinău

Un prim produs al colaborării dintre Centrul de Cercetări ale Imaginarului „Lucian Blaga” – structură fondată anul trecut pe lângă Institutul de Filologie Română „B. P. Hașdeu” al Universității de Stat din Chișinău – și Agenția Universitară Francofonă. Un volum colectiv, coordonat de Nina Corcinschi, directoarea Institutului.

Partenerii proiectului sunt Centrul Phantasma, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (președinte Corin Braga) și Centrul de Excelență în Studiul Imaginii de la Universitatea din București (CESI, președinte Sorin Alexandrescu).

Provocările imaginarului

„În noua eră a post-Galaxiei Gutenberg, textul e tot mai mult devansat de imagine. Aceste două paradigme culturale (textul și imaginea) însă nu trebuie să se substituie una pe alta, ci să conlucreze una în beneficiul alteia. Scriitorul, artistul, în sens larg, trece realitatea (cele văzute-știute-simțite) prin laboratorul metabolizant al imaginației sale și reconstruiește cu „motoarele” creativității o lume nouă, care funcționează pe criterii estetice”, spune Nina Corcinschi în prefața cărții.

De bună seamă, toate ființele sunt înzestrate cu imaginație, orice proiect, intenție, aspirație mai întâi sunt „compuse” în mintea noastră, înainte să devină (dacă devin) un fapt împlinit. În general se crede că imaginația se găsește „la ea acasă” mai ales în literatură, în arte, dar și domenii aparent mai terne, mai telurice, nu se pot dispensa de un efort mental ce depășește uneori rațiunea, logica imediată. În medicină, unde s-ar spune că se operează cu formule și măsurători exacte, există un punct dincolo de care actul curativ devine artă, se bazează pe intuiție, pe imaginație, pe „străfulgerări ale absolutului”, pentru a salva un bolnav.

Ce erau ritualurile de tămăduire în culturile vechi, invocarea spiritelor celor plecați, a duhurilor pădurii, apelor și cerului, ce erau exorcismele, descântecele dacă nu o miză pe divin, pe vindecarea miraculoasă?

Imaginarul religios este unul din domeniile cuprinse în acest volum. Iată un citat din Corin Braga: „Etnograful experiențial trebuie să-și pună între paranteze pregătirea intelectuală și să se lase să imerseze în mediul cultural pe care-l explorează. Dacă investighează o comunitate șamanică, spre exemplu, el trebuie să fie pregătit să participe la ritualurile în transă, pentru a experimenta el însuși ceea ce șamanul pretinde că vede în stările de extaz sau de posesie. (...) Riscul cercetării participative este acela ca etnograful să nu se mai întoarcă din cultura în care s-a scufundat. Mai mulți autori care au investigat practici șamanice contemporane (...) spun că nu au mai putut reveni din călătoriile lor în vrăjitorie.” (p. 22)

Bogdan Crețu dezvăluie valențele imaginarului simbolic zoomorf (pe care, tot el, mai devreme, îl tălmăcise în „Istoria ieroglifică” a lui Dimitrie Cantemir). În Evul Mediu, spune Bogdan Crețu: „Nu avea rost să te îndoiești, de exemplu, de faptul că cerbul ucide șarpele, pe care îl scoate din pământ, că leul își șterge urmele, că pelicanul își învie puii după trei zile, că unicornul se sacrifică, lăsându-se momit de o fecioară etc., etc. (...) Când Iisus Hristos este reprezentat sub forma mielului, a leului, a unicornului ș.a.m.d., medievalul nu vede în acele imagini figuri animaliere, cópii ale unor ființe reale, ci chiar pe Mântuitor.” (p. 53)

Erotismul literar în câteva ipostaze

Poetul, eseistul și filozoful Alexandru Cosmescu analizează sensibilitatea corpului vulnerabil din poezia Ruxandrei Novac. Nina Corcinschi ni-l prezintă într-un mod inedit pe Costachi Conachi – întemeietorul imaginarului amoros în lirica românească. Ionel Bușe vorbește despre Grădina Lunii din romanul „Șarpele” de Mircea Eliade. Nadejda Ivanov aduce în prim-plan figurile feminine ale prozei lui Ionel Bușe iar Mircea Păduraru atinge o „zonă roșie”, referindu-se la imaginarul sexual din folclorul românesc în viziunea etnologului Ovidiu Bîrlea, pornind de la „Povestea poveștilor” – „impudica” scriere a lui Ion Creangă.

Alte „specii” de imaginar

Sacrul în poezia basarabeană de după 2000 face obiectul de studiu al Oxanei Gherman. Andrei Țurcanu scrie despre cum se reflectă în opera prozatorilor basarabeni șaizeciști tensiunea dintre matricea națională arhetipală și rupturile esențiale produse de ocupația comunistă.

Imaginarul politic în forma panslavismului care „se întoarce” ajunge sub lupa lui Constantin Tonu. Imaginarul oniric în proza lui Corin Braga este examinat de Constantin Ivanov. Tatiana Potîng abordează o temă mai neobișnuită: reprezentarea hranei în mentalul popular. Eugenia Mincu și Dorina Macovei semnează un studiu doct despre puterea metaforei de a crea și transmite sens. „Cenzura transcendentală” versus cunoaștere în opera lui Lucian Blaga este preocuparea lui Cosmin Neidoni iar subsemnatul pendulează între imaginarul fantastic al prozei Anei Blandiana și cel textualist (Constantin Cheianu și Dorota Masłovska).

Volumul are un consistent capitol francofon, divers ca tematică. Jean-Jacques Wunenburger dezbate impactul artelor digitale. Maia Morel vorbește despre imaginar, imaginație și imagine în arta contemporană, evocând artefacte și tablouri celebre, iar Pierre Morel sondează, pasionant, în sfera de interferență a realității cu ficțiunea, unde nu se știe cu precizie cine precede (sau generează) pe cine.

Filozoful Aurel Codoban semnează pătrunzătorul eseu „Adevărul imaginației este narativitatea”, din care citez: „Folosind semnele, imaginația literară sau artistică nu relatează o experiență, ci produce o experiență. (...) Ea construiește o lume imaginară diferită de lumea reală, dar mult mai coerentă semnificativ decât evenimentele din lumea reală. Personajele și evenimentele ficțiunii există în propriul lor context, unul intens semnificant, complet separat de universul fizic cunoscut: un univers fictiv independent, paralel, cu propria lui valoare de adevăr.” (p. 334)

Capcanele imaginarului istoric

Mi-aș fi dorit ca această apariție editorială cu totul inedită în Moldova să fi acordat mai mult spațiu imaginarului istoric, cel care are o funcție de construcție, dar și... demolare identitară – depinde de felul cum este utilizat. Toți principii și împărații acestei lumi au fost tentați să rescrie istoria, pentru a-și pune în valoare ctitoriile, faptele mărețe, victoriile strălucite și, invers, pentru a-și trece sub tăcere actele ignobile. Mai aproape de noi, führerii și secretarii generali și-au justificat prin ideologii demente exterminarea unor națiuni, anexarea unor teritorii străine. Și azi e la fel: războiul împotriva poporului ucrainean declanșat de Rusia lui Putin se întemeiază pe o monstruoasă cacealma istoricistă cu iz kaghebist.

Imaginarul poate fi o „pasare măiastră”, poate fi „inorogul” unor creații artistice sublime, dar și o fiară sălbatică pe care trebuie să învățăm să o strunim, dacă vrem să mai existe viață pe pământ.