Opinia invitatului: Amenințarea lui Putin împotriva Ucrainei

Conferința de Securitate de la München din acest an este dominată de amenințarea tacită a lui Vladimir Putin cu un atac militar asupra Ucrainei, ținând cu sufletul la gură lumea vestică.

Desfășurarea a 150.000 de soldați la frontierele de nord, vest și sud cu Ucraina, precum și mijloacele navale mutate din estul Mediteranei în Marea Neagră vorbesc de la sine, chiar dacă Putin declară că totul este o operațiune pur tehnică. 

Toate mesajele rusești despre presupusele retrageri de trupe nu au fost verificate până în prezent. Prin urmare, ele nu ar trebui să conducă la o relaxare euforică, atât de populară în Germania, față de Putin. Acesta poate invada Ucraina în orice moment.

Faptul că liderul de la Kremlin a împins escaladarea situației până la extreme este și o consecință a politicii germane față de Rusia după sfârșitul Războiului Rece, ce a fost marcată de judecăți greșite și naivitate. 

Încă din 5 februarie 1997, George F. Kennan, decanul de vârstă al politicii americane față de Rusia, avertiza, cu ocazia deciziei de admitere a Poloniei, Cehiei și Ungariei în NATO, că această primă extindere spre est a Alianței nu va face decât să alimenteze tendințele naționaliste, antioccidentale, antidemocratice și militariste ale politicii rusești.

Evaluarea total eronată a nevoilor Rusiei

Fără îndoială că răspunsul acordat dorinței majorității covârșitoare a acestor popoare din Europa central-estică de a fi protejate de NATO, după decenii de opresiune sovietică, a fost just. 

Dreptul lor la suveranitate și la alegerea liberă a alianței, garantate de Actul de la Helsinki al CSCE din 1975 și de Carta de la Paris semnată atât de URSS, cât și de Rusia, nu poate fi sacrificat pe altarul durerii mondiale a unei superputeri dispărute. 

Pe de altă parte, nevoia profundă a Rusiei de a atenua această expansiune a NATO a fost de atunci complet neînțeleasă, nu în ultimul rând în Germania.

Aceasta s-a întâmplat în pofida faptului că, în urmă cu aproape exact 15 ani, la Conferința de Securitate de la München, Putin a subliniat fără echivoc pentru un public occidental luat prin surprindere, că extinderea NATO spre est forțează Rusia să își doteze arsenalul de rachete cu arme ”care penetrează sistemul american”. 

În august 2008, cu prilejul invaziei rusești în Georgia, politica germană privind Rusia, a fost ușurată - la umbra președintelui francez de atunci, Nicolas Sarkozy - de faptul că Putin nu a ocupat imediat Tbilisi. 

Mai cu seamă că în Ministerul de Externe, condus la vremea aceea de actualul președinte federal Frank-Walter Steinmeier, circula și opinia că președintele georgian de atunci, Mihail Saakașvili, ar fi provocat această invazie rusă din vina sa. În schimb, Steinmeier visa încă la un ”parteneriat de modernizare” cu Rusia la acea vreme.

Evaluare eronată în legătură cu persoana Vladimir Putin 

Eșecul unei politici bazate exclusiv pe înțelegerea idiosincraziilor politice rusești, oricât de ilegale ar fi acestea, se bazează pe o eroare fatală de apreciere a politicilor lui Vladimir Putin și a tendinței sale de a le impune prin forță. 

Acesta este pregătit să folosească toate mijloacele - inclusiv cele militare - pentru a subjuga ordinea de pace europeană după încheierea Războiului Rece și a o readuce în fosta sferă de influență teritorială sovietică, disprețuind pur și simplu întreaga arhitectură a tratatelor care o garantează.

De altfel, aceste mijloace de putere includ și o politică agresivă de securitate energetică instrumentând politic dependențele față de exporturile de gaz rusesc. Și acest aspect a fost ignorat în mod deliberat de guvernele germane, care au catalogat drept simple ”afaceri private” toate contractele de furnizare cu compania de stat Gazprom. 

Democrația ucraineană ca pericol

În cele din urmă, din perspectiva actualei agresiuni militare a lui Putin împotriva Ucrainei, nu este vorba doar de o amenințare militară imaginară și nici de satisfacerea viselor de mare putere rusească post-hegemonică. 

Ceea ce dorește Putin - și în primul rând el personal, mai degrabă decât populația rusă - este eșecul modelului democratic de guvernare din Ucraina, așa imperfect cum este el.

O democrație stabilă și funcțională în Ucraina, țară apropiată din punct de vedere istoric și cultural, amenință să distrugă sprijinul acordat dictaturii cleptocratice a lui Putin. Un lucru pe care acesta nu-l poate accepta.

Scenariile de-a dreptul ridicole despre amenințări din partea Ucrainei sau a NATO provin din vechile fobii ale Rusiei de a fi înconjurată și a se confrunta cu o iminentă amenințare militară din partea puterilor din Vest.

Numai ele justifică un sistem autocratic de guvernare care are nevoie de o conducere puternică, capabilă să elimine orice opoziție pentru a proteja țara de această amenințare. 

Apărarea militară și sancțiunile economice

Vladimir Putin poate rămâne în mod oficial în funcție până în 2036. Până atunci, politica sa agresivă de presiune militară nu se va diminua. Acest lucru poate fi contracarat doar de Vest, în special de Germania, printr-o apărare militară fără echivoc și prin sancțiuni economice. 

Din acest punct de vedere, politica germană are încă un mare potențial de îmbunătățire. Concesiile diplomatice în domenii esențiale ale valorilor de bază vestice, cum ar fi ideea unei "finlandizări" a Ucrainei, sunt complet eronate.

O politică externă orientată spre valori nu poate permite abrogarea dreptului Ucrainei la autodeterminare, mai ales că o astfel de concesie ar fi doar o escală pentru Putin până la capturarea politică completă a țării. 

De aceea, guvernul german ar trebui să declare fără echivoc că Ucraina are dreptul fundamental de a deveni membră NATO, chiar dacă acest lucru nu este în prezent în dezbatere.

Desigur, trebuie căutate și utilizate toate canalele de destindere diplomatică. În interes reciproc, sporirea încrederii și reducerea amenințărilor se poate face apelând la întregul domeniu al controlului armelor bazat pe tratate (niciunul dintre tratatele cheie nu mai este încă în vigoare, toate trebuie renegociate).  

În acest fel, prin tratat, fobiile lui Putin ar putea fi reduse. Iar liderul rus poate arăta cât de serios este cu adevărat în ceea ce privește securitatea europeană și rusă.

Dr. jur. Jörg Himmelreich este profesor afiliat la École Supérieure de Commerce à Paris (ESCP), Campus Berlin. Încă din 2007, în revista "Internationale Politik" a Consiliului German pentru Relații Externe, Himmelreich avertiza asupra acțiunilor lui Vladimir Putin.