O investigație a jurnaliștilor de la Recorder arată că dosarul de revoluționar al lui Marcel Ciolacu confirmă asocierea cu o tagmă de oportuniști care cer statutul de „Luptător cu rol determinant al Revoluției Române“, titlu care conferă noi avantaje din partea statului român. În iunie anul acesta, la puțin timp după ce a fost numit prim-ministru, Ciolacu a dat în judecată Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, aflat în subordinea Guvernului, pentru că i s-a respins cererea de a primi noul titlu. Este o premieră ca un prim-ministru să cheme în instanță o autoritate din subordinea sa.
Scurt popas de readucere aminte
Revoluția din decembrie ᾿89 nu s-a încheiat odată cu preluarea puterii politice de către Iliescu și Consiliul Frontului Salvării Naționale. Mai mult, putem spune că perioada 16-27 decembrie 1989 a fost doar tributul pe care cei 1166 de morți și miile de răniți l-au plătit pentru înlăturarea comunismului și a cuplului Ceaușescu. Strigătul „Vom muri și vom fi liberi!“ din păcate s-a adeverit pentru cei secerați de gloanțe, cei mai mulți odată cu după-amiaza zilei de 22 decembrie când grupul Iliescu a ocupat sediul televiziunii.
Timișorenii scandaseră în timpul revoltelor sângeroase începute în 16 decembrie „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă“ și „Jos Ceaușescu“. Un curaj nebun într-o țară înfricoșată aflată încă sub dictatură și după 20 decembrie când Timișoara s-a declarat oraș liber de comunism.
În punctul 8 al Declarației de la Timișoara din martie 1990 s-a cerut ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Sigur că documentul-manifest nu a avut nici o șansă, în condițiile în care tocmai cei vizați dețineau puterea discreționară.
Negoțul cu certificate de revoluționar
Printre primele măsuri pe care regimul Iliescu le-a pus în practică a fost Legea 42 din decembrie 1990 pentru cinstirea eroilor revoluției. Constantin Bebe Ivanovici, deputat FSN, a eliberat atunci peste 40.000 de certificate de revoluționar, dintre care doar câteva mii au fost acordate pe merit. Furtul de eroism e ușor de descifrat: dacă în decembrie ᾿89 a avut loc o revoluție, atunci trebuia să avem și un număr cât mai mare de revoluționari care s-au luptat cu „teroriștii“. Legea venea mănușă în întâmpinarea oportuniștilor.
Numeroase orașe în care nu s-a tras nici un glonț au fost declarate orașe martir. Mii de oportuniști au alergat pentru a obține certificatul de revoluționar doar pentru că au pătruns în sediul primăriei, au ars portretele cu Ceaușescu și s-au pus în fruntea Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) din localitate.
Printre beneficiile deținătorilor de certificat de revoluționar două sunt cele mai profitabile: acordarea unei subvenții de stat egale cu 50% din dobânda aferentă unui credit bancar și atribuirea, în proprietate şi cu clauză de neînstrăinare timp de 10 ani de la data dobândirii, a 10.000 de metri pătrați de teren în extravilan sau a 500 de metri pătrați de teren în intravilan. În marile orașe, începând cu Bucureștiul, prețul actual al suprafeței de teren pentru construcția de locuințe poate ajunge până la 100.000 de euro. Printre eroii revoluției se numără și foști securiști sau colaboratori ai poliției politice care au fost deconspirați de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Tagma revoluționarilor de lux
Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu, Nicolae Militaru, Vasile Blaga, Constantin Bebe Ivanovici, Radu Berceanu, Toni Greblă, Eugen Nicolicea, Marcel Ciolacu, Emilian Cutean, fost secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru fraudarea guvernului cu 200 de mii de lei, sunt doar câteva dintre numele cele mai sonore de posesori oportuniști ai titlului de revoluționar.
Ion Iliescu, primul revoluționar al țării, riscă să-și piardă titlul de „luptător cu merite deosebite pentru victoria Revoluției“ după ce Secretariatul de Stat pentru Revoluționari l-a acționat în instanță. Procesul a fost deschis după ce, în urmă cu doi ani, Legea recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost modificată prin introducerea unei noi prevederi: cei care au avut funcții de conducere în aparatul de stat comunist nu mai pot beneficia de titlul de revoluționar.
Dosarul s-a plimbat de la Tribunalul București la Curtea de Apel apoi la Înalta Curte de Casație și Justiție care la retrimis la prima instanță. Nimic nou sub soare. Jocul de-a judecata între instanțe în ceea ce-l privește pe Iliescu seamănă cu epopeea Dosarului Revoluției. Culmea nerușinării e că Ion Iliescu s-a decorat singur, alături de 1.266 de persoane, cu Ordinul Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 printr-un decret semnat în decembrie 2004, în calitatea de președinte al României.
Un alt profitor care a călcat cu bocancii peste memoria celor care s-au jertfit pentru înlăturarea lui Ceaușescu este Eugen Nicolicea, parlamentar PSD din 1992 până azi. El a dobândit titlul de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române“ în „orașul martir“ Herculane unde nu s-a tras nici un glonț. În octombrie 1994, la câteva zile după ce Regele Mihai fusese oprit pe Aeroportul Otopeni și împiedicat să intre în țară, Nicolicea a cerut Parlamentului să fie numit „persona non grata“ pe teritoriul României.
În martie anul trecut, o comisie a Secretariatului de Stat pentru revoluționari a decis că europarlamentarul Vasile Blaga nu mai poate beneficia de titlul de „luptător remarcat pentru fapte deosebite“, întrucât în decembrie 89 singurul „merit“ al lui Blaga a fost să se pună în fruntea CFSN din orașul natal Ștei, fost Dr. Petru Groza, unde nu s-a tras nici un glonț. Vasile Blaga este și cetățean de onoare al orașului bihorean.
Lista profitorilor de pe urma celor care s-au jertfit în decembrie ᾿89 e mult mai lungă. Unii ar putea fi trimiși în judecată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri.