Inculpatul Iliescu Ion, protejat de Justiția politizată

Parchetul general a publicat marți, 16 august, rechizitoriul din dosarul Revoluţiei, în care printre punctele forte reținute de procurorii militari care au efectuat ancheta sunt acelea că „Nu există probe relevante ale existenţei teroriştilor în decembrie 1989" și că  „Constituirea grupului Iliescu“ a avut drept scop „înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS“. Inculpații Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și comandantul aviației militare, generalul în rezervă Ioan Rus, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității, fapte care conform Codului penal nu se prescriu.

Istoria dosarului Revoluției, care a fost retrimis de mai multe ori de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) anchetatorilor militari, este tributară decidenților politici, unii dintre ei fiind pasibili de a fi făcut parte din ancheta de urmărire penală. Nu insist asupra acestui dosar care este cel mai amplu din istoria postdecembristă. S-au scris tone de articole și probatorii jurnalistice despre vinovații de crime împotriva umanității în zilele lui decembrie 1989, în fruntea cărora s-a aflat Ion Iliescu. Voi face o citire atentă a probatoriului făcut public în urmă cu câteva zile și retrimis de ÎCCJ anchetatorilor pentru a fi completat cu probe care nu fuseseră administrate.

Rechizitoriul conține formularea „circumstanțele care au avut ca rezultat decesul, rănirea şi lipsirea de libertate a multor persoane“. Dacă în numeroase articole din mass-media citim deseori că în zilele lui decembrie însângerat au murit „peste o mie de persoane“, într-un rechizitoriu de trimitere în judecată a vinovaților de crime împotriva umanității este descalificant pentru anchetatori să nu precizeze de fiecare dată numărul exact al victimelor.

În spiritul acelorași aproximări, citim că în decembrie 1989 „a fost declanşată, cu intenție, o amplă, sistematică şi deosebit de complexă acţiune militară de inducere în eroare, unică în istoria naţională, cauză de survenirea unui număr foarte mare de decese, răniri de persoane, suferinţe psihice, lipsiri grave de libertate“. Rechizitoriul indică, pe parcurs, numărul victimelor, dar formularea pe care am citat-o rămâne.

Concubinajul dintre procurori și judecători

Procurorii militari care au instrumentat dosarul Revoluției nu pot fi suspectați de independență politică. Multă vreme ancheta asupra crimelor din decembrie a fost pe mâna procurorului militar Dan Voinea, acuzatorul Ceaușeștilor în simulacrul de proces de la Târgoviște. Poate fi suspectat generalul Voinea de independență în fața lui Iliescu atâta vreme cât a fost executantul ordinelor acestuia de a participa la asasinarea dictatorilor? Putea să-l aducă pe Iliescu în boxa acuzaților încă de acum 32 de ani? Răspuns negativ.

Cu toate că parchetele militare au trimis în judecată 25 de generali, 114 ofițeri, 36 de militari în termen și 87 de civili, conform rechizitoriului publicat, procesele au fost atât de mult tergiversate până când faptele s-au prescris. Și în aceste cazuri multe din rechizitorii au fost retrimise anchetatorilor militari pentru a prezenta probe concludente. Pasămite că ordinele de a trage în manifestanți nu au fost suficiente pentru judecători, iar despre judecarea cu celeritate a unor dosare penale în care au fost trimise în judecată cadre superioare ale Armatei nici nu poate fi vorba.

Abia în 2012 Parlamentul a votat o lege inițiată de Monica Macovei prin care prescrierea crimelor a fost eliminată din Codul Penal. Până atunci, criminalii din decembrie ’89 au beneficiat de această clemență din partea decidenților politici care au condus Justiția. Și încă o conduc. Generalii și ofițerii vinovați se bucură de pensiile speciale legiferate de o clasă politică fără memoria victimelor din decembrie.

De ce au fost tergiversate atâtea procese care fac parte din dosarul Revoluției? Pentru că între procurorii militari și judecătorii care au avut pe mână dosarele de crimă a funcționat un concubinaj fără fisură. Asta se vede din faptul că atât procurorii, cât și judecătorii au tras atât de mult de timp până ce crimele au fost prescrise. Trecutul comunist al magistraților, mulți dintre ei supuși șantajului, a făcut din actul de justiție un fapt de clemență, inclusiv pentru criminali.

Îndeobște se spune că procesele durează atât de mult din cauza judecătorilor. Nu sunt suficiente sau concludente probele din dosarele de urmărire penală, avocații recurg la tot felul de chichițe, termenele de judecată sunt prea mari, volumul de muncă este imposibil de biruit. Dar nu cumva, în multe cazuri, și procurorii trag de timp, prezentând cu bună știință în instanță rechizitorii fără probe concludente tocmai pentru a le fi restituite de instanțele de judecată, altfel spus, pentru a trage de timp? Realitatea ne-a arătat cu prisosință că răspunsul e afirmativ.