Pandemie şi carantină: Singurătatea e contagioasă

Deutsche Welle: Multe ţări înăspresc măsurile de combatere a răspândirii Covid-19 prin restricţii şi interdicţii de circulaţie. Ce urmări are această autoizolare sau aşa-numita distanţare socială pentru psihicul nostru?

Prof. Dr. Manfred Spitzer: Trebuie să privim diferenţiat aceste măsuri luate de autorităţi. Ştim că forma extremă de izolare – carantina – poate duce la dereglări psihice chiar şi la persoane cu un psihic sănătos.

Există studii pe termen lung care arată că, după o perioadă de carantină, oamenii se confruntă mai frecvent cu probleme cum ar fi anxietatea, insomnia sau dificultăţi în a face faţă stresului. S-a mai constatat că nu există diferenţe în acest sens între persoane tinere sau vârstnice, între bărbaţi şi femei. Cu toţii putem fi afectaţi de consecinţele izolării. De aceea este şi indicat ca astfel de măsuri să fie aplicate doar atunci când sunt neapărat necesare.  

Aţi întrebat şi de aşa-numita distanţare socială. Există o serie întreagă de studii privind reacţiile oamenilor la măsurile anti-Covid-19 în diferite colţuri ale lumii, mai ales în China. S-a putut observa că interdicţia de a călători nu a avut un aşa mare efect în ce priveşte stoparea propagării coronavirusului ca distanţarea socială. De fapt, ar trebui să o numim distanţare fizică.

Cât de mult ar trebui să rămână astfel de măsuri în vigoare, fără ca ele să provoace daune sănătăţii?

E o întrebare la care fiecare în parte ar trebui să caute un răspuns în funcţie de situaţia sa concretă. Cel mai important instrument de apărare în faţa coronavirusului pe care noi oamenii îl avem la dispoziţie este sistemul nostru imunitar. Ştim foarte bine ce ne ajută la întărirea sistemului imunitar, de pildă plimbările în aer liber. Evident, cel mai indicat ar fi să le facem acolo unde nu întâlnim lume, cum ar fi în pădure.

Este dovedit faptul că plimbările prin pădure timp de o oră sau, şi mai bine, timp de două ore, ajută la întărirea sistemului imunitar. A rămâne numai în casă dăunează sistemului imunitar. Amănunt şi mai important în cazul familiilor cu copii.

Pot înlocui reţelele de socializare contactele sociale pentru oamenii care trăiesc în condiţii de izolare?

Eu privesc în general mediile sociale cu ochi mai degrabă critici. Dar în aceste vremuri sunt evident o cale de a păstra contactele cu ceilalţi. Dar, vă rog, nu vă petreceţi toată ziua în reţelele sociale şi nu credeţi toate prostiile care se răspândesc acolo.

Aş zice, însă, că telefonul este cel mai bun mijloc pe care îl avem, în contextul dat, la dispoziţie. Mai puţin Twitter şi Facebook, unde întâlnim numeroşi necunoscuţi, care nu ne fac tocmai bine. Aceste contacte mediale funcţionează cel mai bine dacă le purtăm cu persoane pe care le cunoaştem. Cu bunicii, cu părinţii, cu prietenii buni – cu aceştia ne face bine să vorbim la telefon.

În cartea dumneavoastră "Singurătatea – maladia necunoscută", scrieţi că şi singurătatea este contagioasă. Cum se explică acest lucru?

Singurătatea este contagioasă. Este rezultatul unui amplu studiu efectuat în 2009, din care reiese şi că fumatul sau supraponderalitatea sunt molipsitoare.

Dacă, de exemplu, prietenul meu se simte singur, e foarte posibil ca şi eu să încep, cu timpul, să mă simt aşa. În fond, aceste reacţii sunt cunoscute în domeniul psihologiei. Emoţiile sunt într-adevăr molipsitoare, pentru că suntem fiinţe sociale. De aceea ne "contaminăm" şi emoţional.

La persoanele cu un sistem imunitar slăbit, riscul de a se infecta cu viruşi în general sau cu coronaviruşi este mai ridicat. Aşa cum aceşti oameni trebuie să se ferească şi mai mult de o contaminare, şi cei predispuşi la depresie sau tristeţe trebuie să se ferească în plus, pentru a nu cădea într-o astfel de stare.

Mulţi tineri încearcă să-i ajute, în aceste zile, pe vârstnici, de pildă ocupându-se de cumpărături. Pe de altă parte observăm cum unii oameni se tem de contactul cu ceilalţi şi nu sunt dispuşi să ajute. Care este explicaţia psihologică?

Oamenii sunt diferiţi în ceea ce priveşte gradul lor de teamă. Există mereu oameni care atunci când aud de o boală, se baricadează în casă şi îşi fac provizii exagerate, de teamă să nu se contamineze. Şi, tot aşa, există persoane care nu-şi fac griji şi-şi continuă cursul vieţii, ies din casă, se întâlnesc cu prietenii. Există iarăşi alţii care folosesc prilejul pentru a face profit şi a săvârşi infracţiuni. Totuşi, aş spune că o majoritate de cam 70 la sută este mai degrabă înclinată spre a păstra contactele sociale. 

În ceea ce mă priveşte, am auzit în ultima vreme opinii tot mai pozitive. Oamenii vorbesc mai mult unul cu altul, păstrează, ce-i drept, distanţa de doi metri, dar îşi doresc adesea sănătate unul altuia. Câţi îşi urau asta cu o lună în urmă? E, în fond, ceva frumos, să te îngrijeşti mai mult de soarta celuilalt. Şi nu sunt cuvinte spuse într-o doară.

Prof. Dr. med. Dr. phil. Manfred Spitzer este, din 1997, profesor de psihiatrie la Clinica Universitară din Ulm. El este totodată autorul a numeroase volume, între care şi cel cu titlul "Singurătatea – maladia necunoscută: dureroasă, contagioasă, letală".