Pe marginea campaniei electorale americane

Am auzit o replică a lui Donald Trump care merită să fie puțin comentată. Adversarii săi atât de numeroși în media, în rândurile conducerii republicane au căutat mereu să-i întindă câte o cursă, să-l compromită și să-l șicaneze cu tot felul de lucruri menite să-l așeze într-o lumină proastă. Deunăzi de pildă fusese somat să facă o declarație potrivit căreia rasismul e ceva rău, și asta doar pentru că foști membri KKK își exprimaseră adeziunea la politicile sale. Evident era o provocare malonestă și o capcană grosieră, căci a face astăzi în SUA, în secolul XXI, o asemenea declarație înseamnă pur și simplu să te autoincriminezi. Înseamnă să admiți că suspiciunea pe care o combați are un temei cât de mic.

Chiar declarația papei Franscisc a fost provocată: ”Nu e creștin cine ridică ziduri”, a spus suveranul pontif cu trimitere la intenția lui Trump de a ridica o barieră în calea imigrației ilegale. Nu e deloc sigur că papa a intenționat să intre în jocul politic, însă odată ce a fost întrebat nu a putut evita să răspundă. S-a întâmplat la fel ca în România, aici unde ziariștii adresează mereu întrebări ambasadei SUA pentru a răsfrânge apoi răspunsurile asupra cui ar avea alte opinii. Aceeași tehnică a recursului la autoritate.

În fine să ajungem la subiect. Un alt mod de a-l diminua pe Donald Trump în ochii alegătorilor a fost acela de a spune că cei care îl preferă sunt cu predilecție persoane cu educație scăzută. Albi de regulă, clasa de mijloc sărăcită cu educație mai puțină care exprimă resentimente pentru anii în care a fost marginalizată. Nu intrăm în această discuție pentru că nu avem la dispoziție suficiente informații, semnalăm doar replica lui Trump. Începând cu victoria sa în New Hampshire, el a spus că a câștigat cu cei mai puțini educați, pe care îi iubește, cu cei cu educație mijlocie, pe care îi iubește de asemenea, dar că a câștigat și cu cei mai educați pentru care manifestă iarăși o mare preferință. Trump a reușit să dizolve tensiunea într-un paradox comic și a scăpat din nou cu fața curată.

Replica atinge un subiect foarte sensibil, care își are și un cunoscut corespondent românesc. Aici PSD a fost mereu dezavuat pentru că este susținut de alegători cu educație puțină și partidele dreptei au fost puse invariabil în valoare pentru că sunt preferate de alegători mai educați. E deja un loc comun. Simptomatic este că nimeni nu este dispus să discute presupozițiile acestor tactici electorale. Cu toții le lasă în zona subînțelesurilor. Pe frontispiciu scrie că toți oamenii sunt egali, dar, odată intrați, observăm că se face distincție între cei mai puțin educați și cei mai educați. Și, iată, nu doar în România, societate - s-ar zice - postcomunistă cu democrație nedesăvârșită și vulnerabilă, ci și în SUA, ”cea mai puternică democrație din lume”, cum spune presa, care iubește la nebunie etichetele și formulările fixe.

Lumea e condusă de subînțelesuri și dacă vrem să-i înțelegem modul de funcționare nu trebuie să ne oprim niciodată doar la declarațiile mari, explicite și principiale. Interesant este că Hillary Clinton își construiește campania chiar pe tipul acesta de dezvăluire. Discursurile ei recente din South Carolina pe tema rasismului chiar asta spun, că, deși societatea americană condamnă rasismul și declară că problema e de multă vreme rezolvată, ”noi știm” că ”de fapt” lucrurile nu stau chiar așa și că mulți ar trebui să-și facă un examen de conștiință. La fel făcuse cu ani în urmă când candida împotriva lui Obama și când spusese că ”noi știm” de fapt că, în secretul conștiințelor neexplorate, ea este dezavantajată de faptul de a fi femeie. Nu contează acum dacă avea dreptate sau nu, ceea ce vreau să spun este că nimeni nu contestă că, în cele din urmă, lumea e condusă de lucrurile nespuse, de subînțelesuri. Într-un anumit sens recursul pe care Hillary Clinton îl face la ceea ce ”știm noi” fără să spunem este unul disperat, de ultimă instanță, unul care dezvăluie o mare slăbiciune. Candidații puternici fac exact contrariul: pedalează pe subînțelesuri fără să le arate vreodată cu degetul ca și cum acestea nici nu ar exista. În plus a indica subînțelesurile fără să le numești până la capăt aduce uneori cu o tactică de culpabilizare manipulatoare.

În schimb, ceea ce a făcut Trump cu replica de mai sus, în stilul său irepresibil de comedian, a fost să dezamorseze subînțelesurile implicate, aducându-le la suprafață și neutralizându-le. Din moment ce îi iubește deopotrivă pe cei educați și pe cei needucați, înseamnă că între ei nu există nicio diferență valorică la care am putea recurge în secret. E pe deplin în spiritul egalitarismului american.

Dar întrebarea de fond este dacă politica ar trebui, în general, să-și facă un obiectiv din a scoate întotdeauna subînțelesurile la suprafață, din a le afișa și neutraliza sau dacă ar fi mai bine să fie lăsate acolo unde sunt.