Portugalia strânge cureaua
10 aprilie 2013În faţa clinicii "Santa Maria" din Lisabona e mereu forfotă. Secţia de urgenţe preia şi până la 800 de pacienţi zilnic. În clădirea cu opt etaje, construită în anii ´50, muncesc aproape 7000 de angajaţi. Printre aceştia se găseşte şi medicul Beatriz Días care se teme că noua politică de austeritate îi va afecta în primul rând pe pacienţi. "Situaţia se va înrăutăţi. Spitalul nostru nu are nici măcar toate dotările de bază. Pacienţilor de la secţia de oncologie nu le vom mai putea garanta tratamentele", afirmă Beatriz Días.
Recent, premierul Pedro Passos Coelho a anunţat noi reduceri în domeniul sănătăţii şi al asigurărilor sociale. Guvernul conservator are nevoie de 1,2 miliarde de euro pentru a acoperi o nouă gaură în buget, iar propunerea privind reducerea pensiilor şi a salariilor funcţionarilor publici nu a trecut de Curtea Constituţională.
Passos Coelho va trece la aplicarea unei reforme radicale prevăzute, de fapt, să debuteze anul viitor. Pentru micşorarea cheltuielilor anuale şi în domeniul educaţiei vor fi făcute noi economii. Bugetul anual alocat învăţământului superior a fost deja redus cu 10%.
"Dacă ne mai restrângem mult, calitatea învăţământului universitar va avea de suferit. Iar cu un sistem educaţional slab nu avem nicio şansă să mai ieşim din criză", spune Daniel Bonga, student la Lisabona.
Multe grupuri de interese au anunţat că vor să cheme populaţia în stradă pentru a împiedica dezmembrarea statului social. Cuvântul "reformă radicală" circulă de câteva luni în cercurile politice portugheze. João César das Neves, profesor de economie la Universitatea Catolică din Lisabona, este de părere că recenta decizie a Curţii Constituţionale i-ar putea fi de folos guvernului: "În loc de reduceri salariale, ce puteau fi uşor puse în aplicare, executivul trebuie acum să se impună în faţa grupurilor de interese pentru a reînnoi sistemul."
Socialiştii cer alegeri
În orice caz, momentul ales e nepotrivit. Într-adevăr, coaliţia de centru-dreapta deţine o majoritate confortabilă în Parlament, dar pe lângă opoziţia sindicatelor, a radicalilor de stânga şi a grupurilor de interese, guvernul trebuie le mai ţină piept şi socialiştilor. Cel mai mare partid de opoziţie din Parlament, care, pe când se afla la putere, a început prin a impune austeritatea în conformitate cu acordul cu troica creditorilor internaţionali, dar apoi s-a văzut debarcat, cere acum organizarea de noi alegeri.
Prin urmare, alianţa tacită a formaţiunilor moderate, care au ţinut la programul de austeritate şi reformă impus de troica, a dispărut.
Vinovată pentru această stare de lucruri ar fi mai ales coaliţia de centru-dreapta, afirmă politologul Pedro Adão e Silva: "Guvernul i-a ţinut la distanţă pe socialişti încă de la început. A fost o greşeală. Ar fi trebuit să-i implice şi pe ei, mai ales în negocierile privind programul CE, BCE şi FMI (convenit cu troica)."
Comisia Europeană şi cabinetul de la Berlin au subliniat că bugetul Portugaliei va trebui redresat. Numai în aceste condiţii ţara va primi următoarea tranşă de 78 de miliarde de euro, negociată în urmă cu doi ani. Zilele următoare, troica va fi prezentă la Lisabona pentru a analiza, împreună cu guvernul conservator, soluţiile privind ieşirea din actuala situaţie.
Conform planurilor de reformă ale premierului Pedro Passos Coelho, 100.000 de funcţionari publici îşi vor pierde locurile de muncă. Nu se ştie, însă, care va fi reacţia Curţii Constituţionale. Până acum, patru din cele nouă măsuri de austeritate propuse, încalcă Legea Fundamentală şi vor trebui revizuite - au stabilit judecătorii supremi.
Oricum, "în momentul în care reforma va fi pusă în aplicare, la Curtea Constituţională vor fi înaintate noi plângeri. Iar dacă vor fi respinse numai anumite puncte, criza se va adânci. Sper ca judecătorii să realizeze că ţara are nevoie de o schimbare radicală pentru a putea reveni la normal", susţine profesorul de economie João César das Neves.