Psihanaliza politicii bucureştene

S-au acumulat deja prea multe neclarităţi: este primul ministru membru al PNL sau nu este? El susţine că este, deşi nici măcar un singur membru cunoscut al PNL nu confirmă acest lucru. Pe de altă parte Mihai Răzvan Ungureanu conduce un guvern al unei majorităţi aflate pe certe poziţii de adversitate cu PNL, cu toate că pretinde că este membru al acestui partid. În fine, culmea este că un militant de frunte al partidului guvernamental, deputata PDL Sulfina Barbu, declară cu referire la primul ministru că “nu este nimic rău în a recunoaşte că este membru PNL, cu atât mai mult cu cât am fost colegi în guvern”.

Contradicţiile se ţin însă lanţ, căci Mihai Răzvan Ungureanu a lăsat să se înţeleagă că ar putea participa la înfiinţarea unui nou partid, deşi este deja membru PNL (nerecunoscut) şi conduce un guvern (recunoscut) al PDL. Deputata Raluca Turcan cel puţin nu a lăsat nicio îndoială că PDL îşi pune toate speranţele în persoana primului ministru: “Realitatea politică generată de pierderea majorităţii la Senat ne obligă la pragmatism şi viziune şi asta într-un tablou politic în care pare că depindem tot mai mult de proiectul politic al premierului Mihai Răzvan Ungureanu”, a spus Raluca Turcan, după care şi-a exprimat convingerea că “hemoragia plecărilor de la PDL către PNL se va opri”.

Raluca Turcan repune aşadar problema în termenii cunoscuţi: PDL se află în relaţii belicoase cu PNL şi speră pe viitor să recupereze avantajul pierdut.

Totuşi unii membrii ai PDL nu par foarte siguri că proiectul lui Mihai Răzvan Ungureanu este legat fatalmente de PDL şi de aceea pun de la bun început condiţii precise. Teodor Baconschi, de pildă, a precizat că nu îşi poate imagina o participare la “Mişcarea lui MRU” în cazul că ea ar apărea, decât din interiorul PDL. Aşadar Teodor Baconschi, la fel ca Raluca Turcan, nu pare să pună preţ pe presupusa apartenenţă a lui Mihai Răzvan Ungureanu la PNL. Totuşi Sulfina Barbu pare încredinţată că primul ministru a făcut o confesiune şi o “dezvăluire”, care nu ar trebui să-l descalifice: “nu e nimic rău în a recunoaşte…” a spus concesivă deputata PDL. Ea a ignorat însă, inocent sau “ecumenic”, componenta explozivă a acestei confesiuni, căci este ca şi cum ai declara subit că eşti greco-catolic în mijlocul unui sinod ortodox. Dar mai sunt şi alţii care “ar participa” la un nou partid condus de Mihai Răzvan Ungureanu ca de exemplu Monica Macovei, deşi primul ministru, ca membru PNL ce se recomandă, se adresează lui Crin Antonescu cu “domnule Preşedinte..”

Preşedintele Traian Băsescu nu a spus nimic, dar din câteva precedente am putea presupune că ideea aceasta a “coabitării” cu un premier al Opoziţiei i se pare extrem de captivantă. Faptul de a fi refuzat Opoziţiei în 2009 dreptul de a forma guvernul, după moţiunea reuşită de cenzură, ar fi putut funcţiona ca un sentiment de culpabilitate, care, prin mecanismele binecunoscute, pare să fi declanşat o “nevroză” . În orice caz, în 2012, după prelungite manifestaţii de protest împotriva guvernului Boc, preşedintele Traian Băsescu se străduieşte cu tot dinadinsul să demonstreze că, de data aceasta, a acordat guvernarea Opoziţiei: iniţial va fi făcut oferta lui Victor Ponta (PSD), dar pentru că acesta a refuzat invitaţia, a sfârşit prin a însărcina cu formarea guvernului pe Mihai Răzvan Ungureanu (PNL). Situaţia politică de la Bucureşti este prin ea însăşi atât de contradictorie şi frivolă în resentimentele ei, încât îngăduie orice speculaţie, fie ea şi una psihanalitică. De ce, de pildă, obiectul însuşi al fantasmei preşedintelui, adică primul ministru PNL, pretinde la rându-i că este real?

Nimeni nu ignoră că în cele din urmă asistăm la o glumă politică nereuşită, prelungită puţin prea mult.