Putin, oportunismul şi decomunizarea noastră ratată
5 martie 2015E vorba de un interviu pe cât de amplu, pe atât de memorabil. E memorabil, nu doar pentru că demontează recurgând la argumente logice şi la experienţa istorică, deci în mod credibil şi convingător, mari calupuri din toxica porţie cotidiană de propagandă a Kremlinului.
Ci şi pentru că nu uită să ne sugereze, fie şi indirect, fără s-o declare textual, necesitatea de a ne deplânge propria inadecvare. De a regreta neghiobia, laşitatea ori impotenţa, care transpar din unele atitudini ale celor zilnic dezinformaţi şi intoxicaţi în vest, ale celor, care dacă nu sunt cumpăraţi, sunt prostiţi, ori plini de prejudecăţi şi, ca atare, prea puţini capabili să înţeleagă mentalitatea unor dictatori apăruţi din răsadul KGB-ist.
Pornind de la asasinatul probabil politic căruia i-a căzut victimă liderul opoziţiei democrate ruse, Boris Nemţov, un acerb critic al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, laureata premiului Nobel pentru literatură pune, din capul locului, degetul pe rană.
„Că Putin anunţă că se va ocupa 'personal' de anchetă e confirmarea oficială a faptului că la Moscova nu există o justiţie independentă”, relevă scriitoarea berlineză, originară din Banat. Ea aminteşte de revenirea în Rusia la instrumente din care nu lipseşte asasinatul adversarilor politici săvârşit de serviciile secrete, evocând neelucidatele ucideri ale unor disidenţi precum Natalia Estemirova, Alexander Litvinenko şi Boris Berezovski.
Regele Ubu şi experienţa utilă a rezistenţei la ceauşism
Dar, ca intelectual informat, care s-a născut şi şi-a trăit o bună parte din viaţă în România ceauşistă, ea cunoaşte excelent deopotrivă realităţile unui regim naţional-comunist şi construcţia sistemelor totalitare, descrisă de Hannah Arendt în "Originile totalitarismului".
Nici Herta Müller nu se limitează la a trimite la represiunea politică din Rusia. La Hannah Arendt fratele geamăn al terorii e propaganda. Müller evidenţiază, la rândul ei, dezlănţuirea unei „aberante propagande ultranaţionaliste”, una „descătuşată după izbucnirea războiului din Ucraina”, care, "indiferent dacă Putin a comandat sau nu asasinatul personal, e cauza din care a rezultat această crimă” asupra lui Nemţov.
Pe mine personal m-a suprins în repetate rânduri ubuescul gogoşilor tiranului rus şi m-a frapat sistemul ultramodern al propagandei ruseşti, de a lansa pe piaţă enşpe variante false ale unor evenimente cu impact, astfel încât să le îngroape sub o magmă de contrafaceri, să ascundă sub ele sâmburele lor de adevăr.
În interviul acordat cotidianului liberal-conservator berlinez, Herta Müller relevă tocmai supralicitarea absurdului minciunilor lui Putin, de vreme ce, după cum subliniază ea, textual, „pentru propaganda Kremlinului, minciunile nu pot fi niciodată suficient de absurde”.
La acest capitol, autoarea unor scrieri celebre despre trecutul totalitar menţionează similitudini tulburătoare. Ea se întreabă dacă Putin „ştie oare” de asemănarea metodelor (cu omuleţi verzi, plecaţi în concediu) utilizate de Moscova întru cucerirea Crimeei şi cele folosite de Hitler, care şi-a trimis oamenii "din legiunea Condor" (să lupte în războiul civil spaniol) "ca vilegiaturişti, în uniforme fără însemne oficiale".
Prozatoarea germană mai abordează varii aspecte remarcabile. Ea deploră de pildă nu doar impotenţa vestului, ci şi permanenta ei afişare. Admiţând că Occidentul nu poate pune capăt manu militari agresiunii declanşate de ruşi, Herta Müller se întreabă "de ce e oare nevoie să se şi declare permanent această neputinţă", în condiţiile în care „orice esteuropean cu decenii de experienţă sovietică ştie că dictatori de tipul lui Putin nu reacţionează decât la forţă”.
Reacţii nepotrivite, reacţii necesare
Müller respinge deci, pe bună dreptate, appeasementul, "aparenţa de împăciuitorism şi slăbiciune" degajată, din perspectiva tiranului, de "insistenţa Angelei Merkel asupra dialogului şi raţiunii". Ea salută, în schimb, sancţiunile impuse Rusiei, le cere occidentalilor să se trezească din toropeală, să-şi revină la capacităţile de analiză de odinioară şi deplânge necultivarea memoriei, o restanţă care a permis perpetuarea propagandei antiliberale şi antidemocratice în Rusia postsovietică.
Util mi se pare şi faptul că Herta Müller tinde să spulbere speranţa probabil nerealistă a multora într-o rapidă schimbare de amploare produsă prin intermediul reţelelor de socializare, a căror valoare într-o ţară rurală, mult rămasă în urmă, ca Rusia, e totuşi limitată, chiar dacă n-ar fi şi ele supuse cenzurii.
Cine îl susţine pe Putin şi de ce
Diagnosticul Hertei Müller e deopotrivă corect şi necruţător. Fiindcă ea nu-şi face iluzii despre mariajul dintre puterea incontrolabilă a dictatorului, cu pretenţiile sale de atotputere şi slăbiciunea lui funciară.
Nu o miră nici pe ea, cum nu poate uimi pe nici un observator lucid şi independent susţinerea de către extrema stângă germană a unui tiran „care nu e defel de stânga, precum Putin” după cum just relevă Andrea Seiber, foarte competenta parteneră de dialog a Hertei Müller. Nici pe ea n-o poate descumpăni sprijinul pe care-l obţine liderul de la Kremlin din partea unor politicieni nominali de centru-dreapta, în fapt populişti frizând extrema. De pildă, "din partea lui Viktor Orban. În stilul său abrupt Putin e atrăgător pentru toţi cei ce vor să deranjeze şi să distrugă, precum Orban, Le Pen, Erdogan, mulahii iranieni, Assad ori noul guvern elen”.
Admiţând acest punct de vedere, Herta Müller consemnează că „Putin e atrăgător pentru toţi cei ce se tem de societăţile deschise, de separaţia puterilor în democraţia modernă, de drepturile omului şi de libertatea de opinie. Îi încântă pe naţionaliştii de modă veche şi pe bigoţii panslavi pe care Putin îi scaldă în mirosul de tămâie al bisericilor ortodoxe... Îl deranjează în schimb fantezia artei”. Pe scurt, „Putin îmi insultă inteligenţa, de fapt o face zilnic, pe a noastră a tuturor”, mai susţine ea.
Ce-ar putea fi de acum încolo
Poate fi scrutat viitorul? Herta Müller încearcă să-l pătrundă mental, prevăzând că, în ciuda acordului de la Minsk, Putin nu-şi va stopa războiul ci-şi va continua ofensiva spre Transnistria căutând să-şi realizeze joncţiunea terestră cu Crimeea.
Simultan, în opinia ei, Putin nu va mai putea fi înlăturat prin alegeri, dat fiind oportunismul hrănit între altele de frică al multor ruşi, victime, ca şi românii, ai unei decomunizări ratate, cu "un KGB care ar fi trebuit condamnat din capul locului ca organizaţie criminală, astfel încât să nu se mai poată recruta conducătorul ţării" din rândurile acestui serviciu secret.