Războiul contra realității și a pilonilor democrației

După statui, presă, artă, programe TV, concerne mediatice și instituții culturale, sportive și sociale a venit rândul polițiilor din Occident să li se ceară socoteală. Peste ocean, în timp ce un tânăr ajutor de sherif cu soția gravidă era împușcat mortal din ură viscerală împotriva poliției, colegii săi fiind răniți într-o ambuscadă organizată în California, după alte două atentate similare, de un afro-american radicalizat, s-a ivit în presa progresistă un consens.

Înțelegerea multor susținători ai partidului democrat nu vizează diminuarea instigărilor la violențe contra polițiștilor, ci reducerea substanțială a fondurilor alocate poliției și reformarea ei, întru antirasism și lichidarea brutalității forțelor de ordine.

Se opune acestei slăbiri prin proxime reduceri de fonduri președintele Donald Trump. Iar opoziția lui categorică inspiră și stimulează stânga europeană. Care s-a mobilizat exemplar. În siajul globalizării protestelor inițial spontane și legitime, iar apoi a vandalismului criminal și probabil cu grijă pregătit din timp, care au urmat morții lui George Floyd, discuția despre prezumtivul "rasism structural" din poliții, precum și încercările aferente de reinventare a realității spre a o determina să se conformeze unor convenabile tipare ideologice postmoderne s-a importat și în Europa.

Au nevoie polițiile europene de reforme?

Pe Bătranul Continent revoltele generate de discriminări și excesul de forță polițienească ar fi putut izbucni de mult. De pildă în Franța, de vreme ce în 2016 a fost asasinat în custodia poliției franceze un cetățean originar din Mali, omorât în condiții identice, in mare masură, celor în care a murit George Floyd. Tot la Paris un cetățean interpelat la începutul acestui an pentru o bagatelă s-a văzut pus la pământ și sufocat de un polițist în fata Turnului Eiffel, fără ca vreuna din aceste crime să iște revolte. Și tot în Franța orgiilor de vandalism ale vestelor galbene numărul celor uciși sau grav răniți de agenți la controale ale poliției și în demonstrații, în care forțele de ordine recurg la gloanțe de cauciuc, a crescut serios.

Și în Germania instituțiile de forță ar fi putut reintra în colimator de mult. După tardiva elucidare a faptelor de terorism neonazist ale grupuscului numit NSU și consecutiva revizuire a activității serviciilor și polițiilor federală și regionale, aceste instituții ar fi trebuit supuse unor verificări și ameliorări nu neapărat din pricina unui sistemic rasism. Sau din cauza exceselor de violență. Ci pentru că par să aibă obiceiul de a claca în situații cheie. Memorabil e modul în care ofițerii și serviciile secrete și-au ratat în mod strigător la cer menirea în decembrie 2016. Când multiple neglijențe polițienești și ale serviciilor culegând informații secrete i-au permis unui terorist islamist să ucidă doisprezece oameni, din care unsprezece la Târgul de Crăciun din piața berlineză Breitscheid.  

De poliții capabile e deci uriașă nevoie în societăți deschise, agresate brutal, ori subtil, din afară și din interior, de propagande, teroriști și delincvenți de drept comun. Lipsite de forțe de ordine în stare să îngrădească fărădelegea, crima organizată, jaful și violențele, democrațiile liberale s-ar prăbuși în doi timpi și trei mișcări.

Reforme? Revoluție? Sau siluirea realității, limbii și instituțiilor?

Din păcate, nu ameliorarea eficacității polițiilor apusene e prioritatea revoluționarilor identitari ai postmodernei lumi occidentale. Și nu lipsa eficienței i se reproșează, mai nou, poliției germane. Pe care, spre indignarea colegilor ei de partid și a partenerilor ei de coaliție guvernamentală creștin-democrați, șefa partidului social-democrat, Saskia Esken, o vede infectată de un prezumtiv "rasism structural". În consecință, guvernul berlinez s-a pliat. A trecut peste indignare și a început să studieze chestiunea.

În SUA, Marea Britanie și părți din vestul Europei, care par să fi fost cuprinse de febra unei revoluții ridicând corectitudinea politică la rang de ideologie supremă, chestiunea se studiază de fapt de mult, în special în marile metropole americane și în regiunile dominate copios de guvernatori și primari democrați, de consilii orășenești cu majorități de stânga și de poliții conduse adesea de ofițeri de culoare, ca Minneapolis. Spun "par să fi fost cuprinse", pentru că la această răzmeriță identitară pretinzandu-se antirasistă, dar în fapt învrăjbitoare de grupuri si adâncind clivajele și polarizarea, nu participă majorități, ci grupuri restrânse cu o agendă parţial liberticidă.

Unele din ele, extrem de influente, atacă temeliile democrațiilor cu notabil succes. Și determină partide, în special din spectrul autodeclarat progresist, să adopte, în răspăr cu realitățile și cu necesitățile societatii deschise, rezoluții problematice.

Astfel, consensul stângii privind pedepsirea polițiilor americane prin golirea parţială a vistieriei destinate menținerii legii și ordinii a și generat consecințe. Washington Examiner informează că, potrivit unui fost şef al NYPD, sute de agenți din New York se pregătesc să părăsească poliția, preferând pensia unei lupte riscante împotriva crimei într-o metropolă în care polițiștii așteaptă de pomană susținerea și ajutorul autorităților. Or, până la acordarea acestei susțineri, în anii 90, în epoca fostului primar Rudolf Giuliani, metropola americană ajunsese capitala mondială a crimei și fărădelegii.

In răstimp, în Europa, continuă războiul newspeak-ului cu vorbele. Susținuți de o parte a clasei politice, ecologiștii germani au propus ștergerea noțiunii de "rasă" din articolul trei al Constituției germane. Pentru că, potrivit lor, n-ar exista rase umane, vechiul cuvânt ar fi devenit caduc și ar trebui, ca atare, eliminat urgent. După cum se știe, articolul trei al Constituției germane e menit, în mod cu totul salutar, să garanteze egalitatea tuturor în drepturi și în fața legii, indiferent de obârșia, ori de afilierea persoanei. Articolul interzice orice dezavantajare pe rațiuni de origine, sex, religie, etnie, sau rasă.

În ce măsură știința va susține pe viitor teoretic generoasa, dar controversata opinie situată la baza propunerii ecologiste, e doar un aspect al chestiunii. Cu totul altul, că ideea de rase va continua volens nolens să existe în conștiințe și, deci, în raporturile dintre oameni, raporturi configurând o realitate care, din păcate, nu e defel și nu va fi nici pe viitor la adăpost de discriminări rasiste. Prin urmare, eliminarea cuvântului dintr-o lege fundamentală făcută să reziste modelor și timpului, ar putea să îngreuneze misiunea combaterii discriminării rasiste în loc s-o înlesnească, propunerea fiind pe cale de consecință în răspăr cu agenda antirasistă a ecologiștilor, care au avansat-o.

Dacă așa stau lucrurile, nu dorința legitimă a combaterii rasismului va avea, o dată transpusă propunerea, câștig de cauză. Or, nu această dorință pare să anime, realmente, stânga și acele părți extreme ale taberei progresiste angrenate în revoluția identitară.

Potrivit acestei tabere tot mai asertive și, cu ajutorul unei substanțiale părți a presei și a universităților, tot mai influentă, e nevoie de orice în vest. De înțelegeri cu Rusia lui Putin, de plecăciuni Chinei comuniste, de islamişti, de migranți. Doar de poliții, de fondurile care le-ar putea înlesni misiunea de a apăra eficient democrațiile de anarhie, vandalism, de o presă autentic liberă, ca și de politici și propuneri legislative necontorsionate și limbi neînlemnite în poziții de drepți, corecte politic, n-ar mai fi, chipurile, nevoie.