Războiul PSD cu realitatea

Două jurnaliste se trezesc cu banii furați din geantă, în sediul PSD. „Un incident minor, nu s-a ajuns la poliție. S-a rezolvat pe cale amiabilă. Chiar m-am enervat”, spune, senin, șeful PSD.

Incidentul petrecut la mijlocul acestei săptămâni în sediul central al Partidului Social Democrat devine, nu neapărat prin gest, ci mai cu seamă prin reacția președintelui interimar al formațiunii, Marcel Ciolacu, un turnesol întru determinarea caracterului acestui grup politic care a dat țării cel mai mare număr de demnitari condamnați pentru hoție din banul public. Așadar, două jurnaliste se trezesc tâlhărite chiar în timp ce îi ascultau pe pesediști perorându-și grija pentru banul public. „Un incident minor”. Evident că pentru social-democrați, după atâția ani în care au făcut prăpăd pe banii publici, două portofele sunt un incident minor.

Rezerva de ipocrizie a pesediștilor este nesecată, oricâte eforturi de a se vindeca ar face lumea în jurul lor și oricâte semnale li s-ar transmite. Nu mai departe de miercuri, bunăoară: discursurile rostite, în plenul Parlamentului, în sesiunea dedicată moțiunii de cenzură, dar și tiradele național-pompoase trase de atunci de reprezentanții PSD și sateliți, sunt simptome ale unei dependențe cronice de înșelătorie.

Ce se întâmplă acolo, în colțul PSD al spațiului public românesc, cu greu își găsește asemănări într-o istorie a românilor oricum îmbâcsită cu mișelii. Să ne amintim de mârșăviile cu care își cumpărau boierii locului demnitățile la Stambul, de exemplu. Sau mai târziu, când au venit comuniștii la putere, aduși de tancurile sovietice: aici a fost posibil un Ceaușescu și clica lui, o aberantă dictatură a criminalilor, paranoicilor și analfabeților menținuți în funcții cu teroarea becisnicei Securități.

Se întâmpla în vremuri în care cunoașterea și comunicarea, înțelegerea și informația erau posesiunea exclusivă a unei camarile. Era beznă, întreținută cu forța, prin confiscarea învățăturii sau prin sechestrul pus pe cuvânt. Între timp, adevărul s-a democratizat, chiar dacă unora încă le inspiră frică. Fie pentru că nu-i sunt prieteni, fie pentru că e plin de necunoscut. Dar adevărul este, astăzi, la îndemâna oricui și-l dorește. Îți ține calea cum ți-o țin reclamele google când vrei să citești ultimele știri pe internet. E poarta libertății, chiar dacă libertatea vine la pachet cu spaima asumării unor responsabilități.

Când tot ceea ce faci se petrece într-o perpetuă vitrină, iar fiecare faptă și fiecare vorbă rămân inscripționate și se stochează la doar un click distanță, ce te-ndeamnă să răstălmăcești realitatea și să-ți răstorni propriile vorbe? De unde au acești oameni atâta tupeu? Ce le alimentează insolența cu care te privesc în ochi și te întreabă dacă te încrezi în ceea ce vezi sau în ce-ți spun ei, atunci când sunt prinși cu minciuna și chiar cu hoția? Nu înțeleg lumea în care trăiesc, de îi jignesc zi de zi inteligența și logica, până dincolo de banalul bun simț? Au plonjat atât de adânc în minciună încât au ajuns să o confunde cu realitatea? Sau într-atât li s-a degradat conștiința, încât nu le mai pasă?

PSD nu e deloc la prima experiență de mistificare. Este deja predictibil comportamentul: în toiul crizei, când au ajuns la capătul sacului și nici soluții de victimizare nu mai au, se lasă alungați de la putere și pornesc războiul de gherilă din opoziție împotriva celor ce încearcă să drege situația.

Scopul politicienilor este să își dea adversarii la o parte. În politică și în dragoste, spune o parafrază din Napoleon, totul e permis.

Chiar totul? Agresivitatea cu care PSD-ul a pornit busculada asupra realității, tulburând ordinea lucrurilor și permutând acțiuni și personaje, aduce frapant cu ceea ce medicina ultimului secol mai numește și pseudologie fantastică. Doar că pesediștii nu mint pentru că le-ar fi frică de dezaprobarea publică. În realitate, pesediștii nici nu interacționează cu cercul lor social. Singura lor teamă este că își pot pierde privilegiile.

Ar fi drăguț să râdem iarăși, așa cum se râdea în urmă cu vreo cinci ani de Victor Ponta, invocându-l pe Pinocchio. Atâta doar că doublespeakul de astăzi al PSD nu mai încape în glume. Este o plagă.

Iar la final, ca să coborâm până la palpabil, cu un singur exemplu, să le amintim pesediștilor care s-au enervat până în acest punct, și nu sunt domnul Ciolacu, că propunerea PSD + Ponta pentru funcția de premier pierdută de Ludovic Orban prin moțiune de cenzură este nimeni altul decât rectorul școlii naționale superioare de soroșisti. Șoc, groază și stat paralel!