Rechizitoriul Revoluției: "Poți ucide în multe feluri"

În decembrie 1989, când valul schimbării regimurilor de tip sovietic a răvășit Europa de Est, iar alți sateliți ai Kremlinului exersau deja transferul de putere și pluripartidismul, în România s-a murit pentru libertate. Rapoartele oficiale vorbesc despre 1116 persoane ucise în violențele armate dinainte și de după fuga cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu. În aproape 80 % din cazuri (857 decese) s-a murit, însă, după debarcarea soților care au condus România comunistă între 1965 și 1989. Asta, deși la București și peste întreaga țară se instalase o nouă putere, controlată de personaje din eșalonul secund al fostului partid unic și de oameni influenți din poliția politică a regimului comunist, Securitatea.

Cătălin Regea avea, în 1989, 20 de ani și, cum povestește acum, trei decenii mai târziu, „foarte puțină cultură sau conștiință politică”. Era student în Timișoara. După cinci zile de proteste pe stradă, alături de colegii săi, față în față cu tancurile armatei și represiunea poliției politice, de la București avea să vină vestea eliberatoare: „Mi se părea, atunci, că revoluția a învins, odată cu fuga Ceaușeștilor. Era un nonsens să se mai împuște oameni între ei”.

Dar oamenii chiar au continuat să se împuște între ei. Mai rău chiar decât atunci când se credea că se trage pentru a-i salva domnia lui Ceaușescu. „Chiar și atunci, cu naivitatea tinereții, în seara de 22 decembrie, apoi, în 23, în 24, eram șocați, pentru că nu știam cine ne atacă, cine e dușmanul. Dușmanul era deja cocoțat în conducerea României”, spune Regea.

Trei decenii de confuzie

De aproape 33 de ani, dosarul care ar trebui să identifice și să pedepsească autorii crimelor din acea iarnă însângerată a României se plimbă între comisii, parchete și instanțe. Imediat după schimbarea de putere din 1989, câteva procese cu tentă revoluționară au găsit vinovați pentru fapte ce țineau de tirania fostului regim și de presupuse crime comise pentru menținerea acestuia la putere. S-a vorbit despre 60.000 de morți la Timișoara, în săptămâna dinainte de fuga soților Ceaușescu. Cifra, vehiculată de presă occidentală în chiar zilele revoltei populare, a fost folosită în rechizitoriul prezentat în fața tribunalului ad-hoc care a decis condamnarea la moarte a cuplului prezidențial, în data de 25 decembrie 1989. Între altele, pentru genocid.

Au mai fost condamnați, ulterior, alți oameni din anturajul celor doi, mai puțin personaje din structurile de forță ale statului comunist care au binecuvântat transferul de putere și schimbarea politică.

În zilele ce au urmat căderii regimului comunist, străzile câtorva orașe din România au fost scena unor lupte de stradă în pragul războiului civil. Însă nici până astăzi nu s-a stabilit cine împotriva cui a tras, de unde au venit ordinele și cu ce scop s-au dat, de vreme ce noua putere politică se instaurase chiar în după-amiaza fugii soților Ceaușescu, cu participarea armatei, miliției și a omniprezentei securități a statului. Abia după zece ani, în 2000, s-au dat primele sentințe specifice evenimentelor din acel decembrie 1989: doi generali, Mihai Chițac și Victor Atanasie Stănculescu, condamnați la 15 ani de închisoare pentru rolul jucat în reprimarea protestelor populare, dar eliberați în urma unui recurs în anulare, pe motiv că nu li s-ar fi respectat dreptul la apărare. Ambii au murit în libertate.

În aceste trei decenii, dosarul a fost pasat de la o magistratură la alta, a fost clasat pentru că anumite infracțiuni nu s-ar regăsi în legislația penală a României, care multă vreme a rămas aceeași din regimul opresiv sovietic, deși România devenise parte a Uniunii Europene, ceea ce a atras sancționarea României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru tergiversarea dosarului dar și pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil.

„Infracțiuni împotriva umanității”

Presiunea CEDO a dus la redeschiderea dosarului, în 2016, dar nici de data aceasta adevărul juridic despre evenimentele din decembrie 1989 nu a fost enunțat. Procuror general interimar în urmă cu șase ani, Bogdan Licu, recunoștea că la Parchetul Militar „nu a existat o preocupare pentru stabilirea unor aspecte esențiale” legate de cele petrecute în acel decembrie.

De ce s-a întâmplat asta? „Ține de modul în care s-a născut statul român democratic, după 1989”, este de părere dr. Germina Nagâț, director de investigații la Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. „Am avut un stat politic regenerat, pus cu greu pe un traseu democratic, dar cu o justiție complet controlată politic și care nu a putut fi reformată peste noapte. Sunt complicități în sistem care au dus la această pierdere uriașă de timp. Asta explică de ce dosarele grele, cum e dosarul revoluției, durează de atâtea decenii, timp în care s-au compromis sau au dispărut probe, au dispărut pe cale naturală o parte dintre victime, o parte dintre martori și unii dintre vinovați. Nu mai pot fi aduși în fața instanței”.

Abia după redeschiderea dosarului s-a formulat un set de capete de acuzare în baza cărora au fost trimiși în judecată, în 2021, doi dintre actorii politici ai momentului și doi militari de rang înalt. Printre ei, Ion Iliescu, primul președinte al României post-comuniste, ajuns șef al statului direct din balconul revoluției române unde a apărut când lucrurile erau deja clarificate, după fuga Ceaușeștilor. Ancheta, a explicat pentru Deutsche Welle procurorul general al României, Gabriela Scutea, a încercat să argumenteze suspiciunea vinovăției de crime împotriva umanității: „Există un caracter unic al acestei investigații, este vorba despre infracțiuni împotriva umanității, pe care nu poți să le reduci în cuvinte așa cum ai sintetiza o infracțiune de evaziune fiscală, de corupție sau de drept comun. Această relatare a faptelor este sintetizată pe capitole - cele premergătoare zilei de 22 decembrie, apoi momentul în care a avut loc constituirea echipei de persoane care și-au asumat conducerea evenimentelor care au urmat, din punct de vedere al comunicării și exprimării unei puteri de stat - și răspunde cerințelor jurisprudenței instanțelor românești”.

S-a manipulat „ca la manuale”, turiștii străini „nu au existat”

Prin apariţiile televizate și prin alte mecanisme de exercitare a puterii, din noua calitate de şef de stat, de guvern şi al armatei, Iliescu ar fi indus sistematic în eroare opinia publică și a generat și amplificat psihoza generalizată a terorismului, spune Parchetul Militar. Or, argumentează procurorul de caz Cătălin Pițu în rechizitoriul trimis instanței, această psihoză a fost cauza împușcăturilor și, implicit, a victimelor dn intervalul 22-30 decembrie 1989. O diversiune, punctează procurorii, care a urmărit consolidarea grupului care a umplut vidul de putere. „Nimeni nu spune că Ion Iliescu a ieșit pe stradă și a împușcat oameni. Poți însă ucide în mai multe feluri. Poți să instigi, de exemplu”, explică procurorul Pițu, șeful Parchetului Militar care a instrumentat dosarul, într-o discuție cu Deutsche Welle. „Poți să ai o acțiune mai complexă, așa cum a fost ea în decembrie 1989. Rechizitoriul permite înțelegerea mecanismului prin care conduitele de la vârful puterii militare au produs acele consecințe. Această conduită de inducere în eroare, cum i se spune în termeni militari, nu a fost întâmplătoare. S-a făcut ca la carte. Există tehnici militare de diversiune și dezinformare. Ansamblul de diversiuni și dezinformări de după 22 decembrie a dus la consecințele tragice din perioada respectivă”. Parchetul militar vine, astfel, să confirme suspiciunile care circulă de treizeci de ani în spațiul public, anume, că Iliescu ar fi fost orchestrator al haosului care a dus la sutele de morți de după fuga Ceaușeștilor. Nu doar Iliescu și ceilalți inculpați au contribuit la crimele din decembrie, completează procurorul militar, au fost „mult mai multe persoane, însă unele au decedat iar altele au fost deja condamnate și nu pot fi judecate de două ori pentru aceeași faptă. Dar am stabilit foarte clar în rechizitoriu cine se face vinovat de crime împotriva umanității”.

Una dintre manipulările din decembrie 1989 a fost cea a teroriștilor. „Cuvântul teroriști este în sine o manipulare. Nu au existat prezențe ostile din afara țării. Au existat prezențe ostile din interior, din trupele de securitate și miliție”, afirmă Germina Nagâț. De altfel, infiltrarea turiștilor străini a fost folosită pe ambele părți ale baricadei. Nu doar teroriștii erau străini, iranieni sau libieni fideli lui Ceaușescu, cum spuneau zvonurile. După 1989, anchetatorii au verificat mult timp ipoteza „complet stupidă și tipic securistă”, în opinia oficialului CNSAS, a infiltrării turiștilor străini în provocarea protestelor de stradă anticeaușiste. „Asta ar fi justificat și datoria statului de a răspunde cu gloanțe. Mulți au crezut sincer în această enormitate. Ține de paradigma securiștilor și a lui Ceaușescu: nu există protest autentic în România, românii sunt manipulați din exterior, tot ce este critic la adresa regimului este montat în exterior”. CNSAS a făcut schimb de informații cu Parchetul Militar, a verificat această ipoteză și, subliniază Germina Nagâț, aceasta „se infirmă în întregime. Se raportau zilnic numele de persoane care se prezentau la punctele de trecere a frontierei. Nici vorbă de un trafic de frontieră semnificativ crescut, cum s-a vehiculat ani de zile”.

Judecarea lui Iliescu și împăcarea cu trecutul

Cât va mai dura de acum până ce justiția se va pronunța asupra vinovăției inculpaților? „Pentru judecătorul de cameră preliminară nu este întotdeauna suficient de clar că regimul comunist a fost unul criminal, care a practicat represiunea în masă până în ultimul moment. Ceea ce pentru noi este un truism nu este la fel de evident pentru un judecător. Trebuie să ajungi să demonstrezi în sens juridic evidența, nu istoric și logic. Nu pot decât să sper că vin judecători tineri, cu mintea deschisă, pentru care oroarea să fie evidentă, pentru că a dovedi juridic evidența este foarte greu”, comentează Germina Nagâț, care a mai văzut dosare dedicate crimelor comuniste împotmolite în instanță. „Dacă ai ghinion de un judecător complet virusat și pare că și-a făcut lecțiile direct la securitate, deși nu este în vârstă, degeaba ai un probatoriu impecabil, degeaba ai martori valoroși. Poți să ai ghinion cu un judecător sforărit. Acest dosar este un alt turnesol pentru justiția română. Vom vedea cum reacționează ea în fața unor cazuri grele împotriva umanității, că asta s-a întâmplat la revoluția română”.

Pentru România, prelucrarea trecutului recent este o restanță majoră. După 1989 nu s-a produs lustrația necesară. „Am citit rechizitoriul și mi se pare că și un copil de zece ani ar înțelege vinovățiile, după redactarea de acolo. Vorbim nu de cei care au au ucis efectiv, ci despre cei care au comandat aceste lucruri. Așteptăm o hârtie a instanțelor judecătorești care să certifice această vinovăție. Eu sper nu să intre neapărat Ion Iliescu în pușcărie. Are deja o vârstă înaintată. Dar pentru analele istoriei vreau să rămână nu un erou al revoluției, ci un profitor și un beneficiar al acțiunii teroriste pornite din seara de 22 decembrie. Schimbarea se rezolvase. Revoluția învinsese. Nu înțeleg de ce a trebuit cineva să pună mâna pe putere făcând crime, omorând oameni. Ar fi câștigat probabil oricum - poate nu cu 80 %, poate cu 60 %. Dar a făcut-o omorând oameni”, conchide revoluționarul Cătălin Regea.