Cuplul de peste 80 de ani care se teme să nu fie despărțit

Mihnea Andrei și Cristian Caloian sunt în clasa a XI-a la Liceul Spiru Haret din Tulcea, fac voluntariat cu mult înainte de începerea războiului la ISU, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Stau în ture de câte 24 de ore. Merg și ajută de câte ori vine câte un feribot de pe malul ucrainean, de la Orlivka, veche așezare romană strivită între Dunăre și cele două lacuri ale Cahulului. Cară bagaje, aduc scaune mobile, când e nevoie, îi sprijină pe cei foarte obosiți.

Ninge, bate vântul și valurile Dunării încep să fie nervoase. O salvare se află în așteptare, pentru că ucrainenii de pe malul celălalt au anunțat că o femeie însărcinată are probleme. Mihnea îmi relatează revoltat că ucrainenii nu vor niciodată să le spună câți oameni trimit, dar iau legătura atunci când apar situații de urgență. „E bine și așa. Alaltăieri ne-au sunat să ne spună că va veni un tânăr infectat cu HIV, care nu se simțea bine, dar ieri nu ne-au dat nici un semn despre bărbatul care avea o fractură deschisă la braț”, povestește Mihnea. Cei doi liceeni încearcă să nu tremure de frig, dar e greu să te abții. Cristian nu-și poate scoate din minte cuplul de ucrainieni trecuți de 80 de ani, care se țineau de mână și nu voiau sub nicio formă să-și dea drumul: „Erau epuizați și le-am adus scaune cu rotile, dar a trebuit să le așezăm față în față în așa fel încât cei doi să se poată ține de mână. Pur și simplu le era teamă să nu fie despărțiți și, printr-o întâmplare nefericită, să nu se mai poată vedea vreodată.” Această poveste romantică i-a lăsat fără cuvinte pe voluntarii și lucrătorii de la tabăra din Isaccea, chiar mai mult decât informația polițiștilor de frontieră, care l-au descoperit printre migranți pe un bărbat urmărit de Interpol.

Mulți vin cu bacul la Isaccea de pe lângă Ismail, din regiunea Reni și din jurul Odessei. Unii au mașini scumpe și sunt bine pregătiți să treacă mai departe. Există și foarte multe femei îmbrăcate cu haine de la branduri de lux, care și-au lăsat mașinile acasă pentru că nu aveau carnet, iar soții lor luptă împotriva rușilor. În apropiere sunt autocare care îi duc pe refugiații care au actele în regulă până la granița cu Ungaria. Sunt însă câteva situații în care oamenii au plecat fără niciun fel de acte, iar aceștia sunt trimiși în locuri separate până li se clarifică situația. Cei care au pașapoarte biometrice trec cel mai repede.

De altfel, la Isaccea, ISU a adus generatoare și corturile sunt încălzite. Un cort lung portocaliu e locul în care se face prima triere. Pe un șir se aliniază cei cu pașapoarte noi, pe un altul femeile și copiii care au doar acte de bază. Înăuntru sunt peste 18 grade, dar celor mai mulți li se mai dau pături să se înfășoare în ele, pentru că au stat între șase sau opt ore pe partea cealaltă, până le-a venit rândul să treacă.  

Femeile și copiii mici sunt duși după verificare într-o încăpere a vămii Isaccea unde, după cum ne spune Daniel Năstase, purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, sunt între 25 și 30 de grade, iar copiii primesc alimentația potrivită pentru vârsta lor. Ceai și cafea este pentru toți, dar Petru Soare, voluntar de la Centrul pentru Resurse Civice Constanța, explică ce greu a fost să convingă autoritățile să aducă toate aceste facilități. În urmă cu trei zile, o femeie de 85 de ani, care a mers mai mult de zece kilometri pe jos, a stat la coadă pe malul ucrainean al Dunării opt ore, a ajuns la Isaccea epuizată și a murit la spitalul din Tulcea peste alte câteva ore.

Oficialii se așteaptă să crească fluxul de refugiați spre Isaccea, pe măsură ce Odessa și celelalte orașe ucrainene de pe malul Mării Negre vor cădea în mâinile rușilor. Refugiații povestesc despre sumele mari pe care le-ar cere grănicerii ucraineni pentru cei care nu vor să stea la coadă. Între timp, aici vin zeci de voluntari cu mâncare, cu pături, cu haine groase. Kurșat și patru colegi de-ai lui de la HAYAT, o asociație de ajutor imediat, au venit de la Istanbul cu pachete de mâncare gata ambalate și cu haine călduroase pentru copii. Au experiența refugiaților sirieni și sunt mirați că la Isaccea totul funcționează atât de organizat. Kurșat spune că în perioadele de război „doar organizațiile umanitare pot vedea lucrurile cu obiectivitate”.