Dezertori ucraineni își riscă viața ca să ajungă în România

„Tisa nu era atât de adâncă pe cât mă așteptam, îmi ajungea doar până la piept. Așa că n-a trebuit să înot. Am traversat râul”, îi povestește George reporterului BBC.

Cum a pus piciorul pe pământ românesc, l-a văzut o patrulă de pe malul ucrainean: "Am auzit mai întâi împușcăturile, pe urmă un șir de înjurături. Dar nu mi-a fost frică. Când ajungi pe front, știi diferența dintre gloanțele trase în aer și gloanțele trase spre tine."

E un tip masiv, cu o figură moale și privirea unui om rănit. George nu este numele lui real. Riscă zece ani de închisoare pentru că a dezertat din armata ucraineană dacă este prins, așa că i-a cerut jurnalistului Nick Thorpe ca numele lui real și al altor ucraineni să nu fie publicate, pentru a-și proteja identitatea.

Când e întrebat de război, spune că prima noapte în tranșee a fost cea mai grea. Era în martie anul trecut, la o lună după începerea invaziei ruse.

"Am avut 27 de morți și 57 de răniți", spune în timp ce derulează pozele din telefon cu foștii camarazi. Fruntea i se încrețește, iar mâinile lui imense tremură în acest timp. "Toți oamenii ăștia sunt morți, în afară de mine și de ea", arată spre o femeie în uniformă de camuflaj.

A avut nevoie de mai multe săptămâni și de mii de euro pentru a plăti o rețea de călăuze care să-l scoată din Ucraina, dinspre zona estică de război, spre granița liniștită din vest.

Peste 6.000 de bărbați ucraineni au intrat ilegal în România

Mobilizarea din armata ucraineană este dificilă, iar corupția e o problemă majoră pe care autoritățile de la Kiev o recunosc. Surse de încredere din vestul Ucrainei vorbesc despre existența unui sistem de plăți în rate prin care poți evita chemarea în armată.

Există și relatări de la frontierele Ucrainei despre comandanți care le cer comisariatelor militare să nu mai trimită oameni care refuză să lupte sau cărora le e teamă de război, pentru că sunt o povară în timpul luptelor.

Însă pentru mulți bărbați ucraineni singura șansă ca să scape de război a fost să fugă din țară. Armata ucraineană are filtre care opresc și verifică mașinile la fiecare câțiva zeci de kilometri, în căutarea dezertorilor. Evidențele militare, destul de haotice la începutul războiului, s-au îmbunătățit.

Poliția ucraineană de frontieră a anunțat recent că prinde până la 20 de fugari pe zi. Însă potrivit autorității române pentru imigrație (Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul MAI), 6.200 de bărbați ucraineni cu vârste optime pentru mobilizare au trecut ilegal granița de 600 de kilometri în România după izbucnirea războiului și au cerut azil temporar.

Aproximativ 20.000 de bărbați ucraineni au intrat legal în România având scutiri - uneori cumpărate, alteori nu - și au ales să nu se întoarcă în țară.

Conform datelor neoficiale din Ucraina, 90 de bărbați au murit în ultimele 15 luni înecați în Tisa sau de frig în munți, încercând să ajungă în România.

Prețul evadării din război

Majoritatea celor pe care jurnalistul britanic i-a întâlnit în zona Baia Mare provin din minoritatea română care trăiește în vestul Ucrainei, dar el a aflat că dezertările sunt un fenomen răspândit în țara cuprinsă de război.

Cei care fug din Ucraina trebuie să depășească un zid natural de apărare din România, lanțul montan pe lângă care trece granița. Aici i-au lăsat călăuzele, în realitate niște contrabandiști, pe Dima și pe ceilalți nouă bărbați.

Dima își scoate șoseta și îi arată reporterului piciorul drept. Arată ca un cartof rotund și roz. Și-a pierdut toate degetele când a trecut din vestul Ucrainei în nordul României și a traversat munții din Maramureș. A fugit din Ucraina când a primit ordinul de mobilizare.

Unul din cei patru camarazi din grup a murit pe drum. "În a doua noapte de ninsoare, mi-am sunat soția. I-am spus că-mi pare rău, că n-o să reușesc", povestește el.

"I-am zis 'nu mai spune prostii, adună-te și continuă să mergi", povestește soția, Katja, lângă el. Se țin strâns de mână în timp ce vorbesc.

La un moment dat, încercând să coboare de pe un versant, Dima s-a dezechilibrat din cauza vântului puternic și a gheții și a alunecat la vale, pierzându-și ghetele, telefonul și una dintre șosete. Rănit, sângerând și zdruncinat, a improvizat o șosetă din cracul pantalonului strâns cu cablul de încărcare a telefonului, dar nu mai putea să înainteze.

Soția lui a alertat serviciul de salvamont, iar echipajul de intervenție l-a găsit abia respirând, după patru zile și trei nopți petrecute în munți. Salvamontiștii l-au preluat cu un elicopter și l-au transportat la spital.

Întrebat cum ar răspunde dacă cineva l-ar numit laș pentru că a dezertat, Dima spune stingher: "N-am nicio țară. Am doar o familie."

Primul om din România cu care fugarii vorbesc

În Baia Mare, reporterul a întâlnit-o și pe Verokia, o fostă doctoriță din Zaporojie, oraș atacat frecvent de ruși. Ea și-a părăsit serviciul și și-a adus fiul în siguranță în România, la câteva săptămâni după ce acesta a împlinit 18 ani, pentru a-l feri de mobilizare.

"Are o minte foarte bună, dar nu este puternic fizic. O țară nu poate avea doar serviciu militar. O țară trebuie să aibă creiere. Cred că fiul meu este creierul țării mele în viitor", explică ea.

Ca și George și Dima, Veronika nu are idee dacă se vor putea întoarce vreodată în Ucraina.

Maria, o grăniceră româncă în vârstă de 22 de ani, deschide portbagajul mașinii de patrulare și îi arată reporterului BBC o pungă de plastic plină cu pături și haine bărbătești. "Când bărbații trec râul încoace, sunt înfrigurați, uzi și speriați. Se tem că îi trimitem înapoi. Dar noi nu facem niciodată asta", spune ea.

Întrucât vorbește ucraineana, Maria e de multe ori prima persoană cu care dezertorii stau de vorbă. Unii, precum George, au răni din luptă care se redeschid în timpul trecerii frontierei. Alții și-au tăiat picioarele în sârma ghimpată și în sticlele sparte pe care susțin că grăniceriii ucraineni le-au pus în apă ca să-i descurajeze.

Maria face tot posibilul să le explice că aici sunt pe mâini bune. "Încerc să fac tot posibilul ca să-i ajut și să am grijă de ei, fiindcă de asta au nevoie de la noi. Și le dau mâncare și îngrijire medicală, dacă este nevoie", explică ea.

Citiți articolul pe Spotmedia.ro.