Securiada, după 25 de ani

Istoria, scopul și consecințele Mineriadei (Securiadei) din 13-15 iunie sînt mai complicate decît recursul pe care îndeobște îl fac presa, politicienii și intelectualii publici în fiecare an, reiterînd diabolizarea justițiarilor huilei din Valea Jiului, manipulați de securiștii de casă ai lui Ion Iliescu și mai ales de Iliescu însuși.

După 25 de ani, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia Parchetului general de a redeschide dosarul Mineriadei, în care Ion Iliescu este acuzat de incitarea la violență, faptă ce a condus la morți și răniți, la bătăi în beciurile poliției, la violențe greu de imaginat împotriva reprezentanților partidelor istorice și a presei independente. “Moarte intelectualilor” a fost sloganul cel mai atroce în zilele Mineriadei.

Odată cu manifestația ce părea fără sfîrșit din Piața Universității și continuînd cu Mineriada din iunie, s-a produs și despărțirea, prezentă și azi, dintre intelectualii implicați în viața publică (Paler, Șora, Paleologu, Pleșu, Liiceanu, Blandiana, Patapievici, etc.) și cei care au stat pe margine. Unii, pîndind o funcție dintre cele distribuite de puterea fesenistă, pe care au și obținut-o. Alții, în așteptarea unei lumi mai bune, imaginate simbolic din castelul de fildeș. Și încă alții, ticăloșii fără scăpare, care au participat și au pus umărul la toate abuzurile puterii politice, de orice culoare, pur și simplu din invidie, resentimente, complexe, ratare profesională. Pe mulți din aceștia din urmă i-am văzut aruncînd cu zoaie, în mod special la Antena 3, în intelectualii publici pe care știau că nu-i vor putea ajunge niciodată. Niște ratați și nimic mai mult. Din păcate, într-un număr îngrijorător de mare, suficient pentru a promova propaganda ieftină a “puterii poporului”, mesajul ipocrit că după dictatura comunistă, trăită împreună de toți, democrația a fost distribuită cu lopata fiecărui individ în parte, care o posedă după bunul plac, la fel ca pe tarlaua proprie, și că prin asociere, ca într-un fel de C.A.P., fiecare vine cu partea lui de democrație de acasă pentru a construi o democrație mai mare, “originală” cum a numit-o Iliescu.

Și asta pentru că mulți, prea mulți am ieșit din comunism ca din bătaia puștii și ne-am însușit fraudulos valorile occidentale cu o istorie de multe scole, fără să înțelegem de fapt nimic, fără să ne punem problema că acele valori nu ni se dau de-a gata, ci că ele se construiesc, și nu de puține ori cu forța. Pentru că nici o societate nu s-a născut democrată, ci e rezultatul indivizilor care au înțeles încotro să se îndrepte împreună. Iar cine nu a înțeles sau s-a opus a fost obligat să se supună dictaturii majorității.

La noi, scăpați ca din pușcă din regimul lui Ceaușescu, s-a născut și aici o majoritate, chiar covîrșitoare. Doar drumul a fost radical diferit de cel al societăților occidentale. Dar ce e obligatoriu de spus e că, rod al manipulării, această majoritate a ales greșit. Oare cîți dintre noi nu recunosc acum, după 25 de ani, că altul ar fi fost cursul istoriei noastre postdecembriste dacă în 1990 am fi reinstalat monarhia, de acolo de unde, cei mai mulți, ne-am predat negurii comuniste? Cîți nu recunosc acum că altundeva am fi fost azi dacă în 1990 am fi adus la putere partidele istorice, pe țărăniști și liberali?

Într-un interviu recent (Dilema veche, 28 mai-3 iunie), Ion Iliescu a avut nerușinarea să spună că el a colaborat cu adversarii politici “chiar mai bine” decît cu unii subalterni din partidul său:

“În contrast cu obișnuitele clișee despre mine, am avut adversari politici cu care m-am înțeles mai bine decît cu unii oameni din propriul partid. Oameni pe care i-am respectat și îi respect pentru trecutul lor, pentru tăria convingerilor, pentru felul în care au înțeles și înțeleg să servească interesul național. Ne despart ideologii? Și da, și nu, dar nu asta contează. Contează ceea ce am putut face împreună pentru România. Și am făcut destule, împreună cu oameni precum Ion Rațiu, Radu Câmpeanu, Ion Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus, Emil Constantinescu, Corneliu Coposu.” Rămîi mut, fără comentarii la delirul verbal al celui care a făcut cel mai mare rău României și românilor scăpați în tranziția postdecembristă.

Mă întorc la Mineriada, la Securiada din 13-15 iunie 1990. S-a spus îndeobște că minerii au fost chemați să cotropească Bucureștiul și că au fost manipulați împotriva intelectualilor, a partidelor istorice, a presei independente, pentru ca Iliescu și partidul-stat FSN să-și consolideze puterea cîștigată la alegerile din Duminica Orbului. Era perioada în care masele știau că partidele istorice, PNȚ și PNL, mîncau în continuare, pe săturate, icre negre, iar cei de la țară îi spuneau marelui om politic, domnului Corneliu Coposu, în derîdere, Corneliu Căposu.

Asta era ce știa publicul larg, “poporul suveran”, cei care de la primele alegeri ne-au aruncat în brațele securiștilor și ale fostei nomenclaturi care aveau să ne ducă, într-o lesă nevăzută, pe un drum fără întoarcere al minciunii, al idealurilor mincinoase, al iluziei că cei mulți și necitiți fac jocurile puterii prin instrumentul “alegerilor libere”.

Dacă înainte de decembrie ’89 teama de Securitate devenise o suferință cronică, după aceea ne-am predat, “liberi”, Securității, mai exact securiștilor. Cei mai mulți dintre ei ne-au devenit, după ce au fost reactivați odată cu conflictele sîngeroase din martie 1990 de la Tîrgu Mureș, parlamentari, primari, șefi de instituții publice, judecători, șefi ai fostei miliții redenumite poliție, etc. Noi i-am ales în demnitățile și funcțiile respective. Altfel spus, "ne-am făcut-o cu mîna noastră”.

De aceea Mineriada din iunie 1990 nu este de imputat doar minerilor din Valea Jiului. La această orgie a bîtelor a participat de fapt o mare parte a societății, fie prin aplauze, fie printr-o tăcere complice asurzitoare. Rezultat al manipulării construite minuțios de foștii-actualii securiști și nomenclaturiști, Mineriada a avut rolul de a consolida puterea economică a celor care au avut pîrghiile puterii în fostul regim comunist.

Se știe că treburile murdare s-au făcut și se fac în istoriile lumii prin manipularea maselor și folosirea pegrei societății, a oamenilor fără căpătîi de către minți diabolice, perfect ordonate pentru înstăpînirea Răului. Așa s-a scris Securiada din iunie 1990. A fost în esență o scrisoare deschisă adresată Occidentului și investitorilor străini care ar fi urmat să clatine sistemul ticălos construit de foștii tovarăși, reactivați, ai lui Iliescu.