Serviciile secrete par cutremurate de un scandal surd

Un aspect interesant este tăcerea totală cu care au fost întâmpinate declarațiile și mesajele lui Sebastian Ghiță, fost deputat PSD și fost secretar al comisiei comune pentru supravegherea SRI și actualmente fugar căutat de justiție. Oricât de compromis ar fi omul, mesajele sale nu pot fi considerate aberații integrale, simple fantezii născute din disperare. Un om cu adevărat disperat mizează pe un adevăr, fie el și parțial, dintr-un motiv cât se poate de simplu. El nu își propune să seducă publicul, ci caută să-i alerteze pe cei inițiați, să-i pună în gardă sau chiar să-i amenințe. Un om aflat în pericol caută să-și cumpere libertatea sau recurge la șantaj. Dar ce fel de șantaj a fi acela care ar vehicula pure fantezii sau care ar monta, într-o poveste cu aparențe de complot, fapte banale și perfect legitime? E logic și psihologic neverosimil ca Sebastian Ghiță să fi recurs la trucaje ieftine ca și cum succesul de public l-ar putea feri de amenințări. Concluzia firească este că ceva este adevărat, dar nu știm până unde a spus adevărul și ce anume este simplă diversiune, speculație sau umplutură.

Realitatea este că nu avem mijloace să intreprindem o analiză mai serioasă a declarațiilor lui Sebastian Ghiță, care, în esență, a relatat despre legăturile existente între CIA, SRI și DNA. Nu reiese însă unde sfârșește caracterul legitim al acestora și unde începe complotul. Avem în acest moment la dispoziție doar două surse utile. Prima este denunțul, în aparență bine dozat, al lui Sebastian Ghiță, al doilea este site-ul jurnalistei Sorina Matei. Perspectivele lor sunt perfect antagonice, dar în același timp nu sunt opozabile pentru că primul pare a se adresa celor care dețin puterea și în mâinile cărora stă salvarea sa (Laura Codruța Kovesi & Co) în timp ce de-a doua are o perspectivă aparte, care nu pare a fi pe de-a-ntregul a SRI-ului, deși pledează pasionat pentru interesele acestuia, dar nici a jurnalistului, care nu s-ar identifica cu statul. Sebastian Ghiță dezvăluie câte ceva ca avertisment sau monedă de schimb, Sorina Matei relatează detaliat întreaga derivă a lui Ghiță și în cele din urmă a SRI-ului însuși care l-ar fi creat, scăpându-l la un moment de sub control.

Să amintim, într-o scurtă paranteză, că legea siguranței naționale adoptate în timpul regimului Iliescu, în legislatura 1992-1996, a încorporat o prevedere contestată, potrivit căreia serviciile de informații pot înființa societăți comerciale proprii. Am asistat în acei ani la o dezbatere aprinsă în cursul căreia țărăniștii și liberalii au avertizat asupra consecințelor nefaste ale acelei prevederi. S-a spus de zeci de ori de la tribuna Parlamentului (dezbaterile pe fond aveau loc atunci în plen) că finanțarea indirectă va favoriza o derivă nefastă a serviciilor secrete care vor scăpa de sub orice supraveghere, devenind un stat în stat. Este adevărat că Parlamentul aprobă un buget pentru serviciile secrete și că deține, totodată, mijloace pentru a verifica, în linii mari, modul de execuție a bugetului, dar a fost lăsat în afara oricărui control domeniul operațiunilor comerciale sub acoperire. După 1996, CDR și președintele Emil Constantinescu abandonau subiectul, căutând pesemne o coabitare avantajoasă cu serviciile secrete considerate și pe atunci periculoase și omnipotente.

Întorcându-ne la cele două surse, nu putem spune că una o exclude sau o infirmă pe cealaltă. Sebastian Ghiță promite să prezinte dovezi (deocamdată ne oferă numai niște indicii) ale unui sistem de control al politicii românești inițiat de CIA, și dus la îndeplinire de SRI și DNA. Sorina Matei ne oferă cu o mult mai mare bogăție de fapte imaginea unei excrescențe maligne a SRI-ului care a împânzit politica și afacerile și care a scăpat ulterior complet de sub control. Primul face acuzații majore în treacăt, a doua susține pe îndelete că SRI a pierdut controlul propriilor operațiuni și că șeful ei efectiv (generalul Coldea) ar trebui să aibă în vedere demisia.

Există zone în relatarea Sorinei Matei care îl confirmă pe Sebastian Ghiță în ciuda faptului că îl prezintă pe acesta ca fiind ”întruchiparea a tot ce are mai rău SRI.” Prin urmare am putea trage concluzia că punctele comune din cele două relatări, construite de pe poziții de adversitate, sunt cel mai aproape de adevăr. Și acestea o prezintă deopotrivă pe Laura Codruța Kovesi în culori puțin favorabile. Nici generalul Coldea nu iese bine. În general impresia pe care o lasă aceste expuneri este că asistăm la o derivă teribilă a serviciilor secrete care se amestecă nepermis în politică și justiție. Diferența ține de modul în care se produce imixtiunea și de motivațiile care o animă. Cu alte cuvinte, diferența ține de perspectivă.

Un lucru e cert. Nu există în România niciun control parlamentar eficient asupra serviciilor de informații. O dovadă, comică, dar nu mai puțin serioasă, este că un deputat care a fost membru în Comisia de supraveghere, așa cum a fost prim-ministrul desemnat, nu trece drept un om de încredere, ci, dimpotrivă, ca om al serviciilor.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti