"Trădarea de patrie" în Republica Moldova

Marți, 24 mai, justiția de la Chișinău a produs un eveniment de răsunet: a fost arestat Igor Dodon, fost lider PSRM și "președintele ales cu cântec" al Republicii Moldova, în 2016, adică prin minciună și manipulare, cu sprijinul regimului condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc – azi, fugar peste hotare.

Lui Dodon i s-au adus patru capete de acuzare: corupere pasivă, îmbogățire ilicită, finanțare ilegală a partidului (PSRM) și trădare de patrie.

Jurnaliști de investigație au plasat în spațiul public numeroase informații și dovezi care susțin rechizitoriul. Învinuirea de corupere și îmbogățirea ilicită are o veche istorie: de pe când Dodon era membru în guvernările comuniste și a favorizat o serie de privatizări ilegale, subevaluate. A dus o viață de lux pe care nu și-o poate justifica din salariile plătite de stat și a fost amestecat în scheme cu separatiștii din Transnistria.

Finanțarea ilegală a Partidului Socialiștilor face obiectul dosarului "Bahamas" – un offshore prin care Rusia a pompat în buzunarul socialiștilor milioane de dolari. Incriminatoare sunt și înregistrările video din primăvara lui 2019, în care Plahotniuc îi transmite lui Dodon o sacoșă de bani pentru a plăti salariile membrilor PSRM și tratează cu el federalizarea Republicii Moldova în schimbul unor indulgențe din partea lui Putin.

Acuzația de trădare de patrie este cea mai gravă, pentru că vizează subminarea statului Republica Moldova în favoarea Rusiei și a regimului de la Tiraspol. Dodon, pe durata mandatului său, a făcut nenumărate vizite la Moscova după instrucțiuni. De 9 mai 2022, la Chișinău, Dodon a defilat cu panglica "Sf. Gheorghe" în piept – unul dintre simbolurile agresiunii rusești interzise în Moldova.

Chiar în ajunul arestării, Dodon și PSRM s-au declarat împotriva intenției statelor occidentale de a dota armata Republicii Moldova la standarde NATO încât să poată contracara amenințarea rusească. De ce s-au declarat împotrivă? Pentru că amenințarea rusească nu există. Iar dacă Rusia nu ne amenință, ci ne protejează, atunci și acuzația de trădare de țară e golită de conținut. Care trădare? Pentru Dodon și PSRM "trădare" este apropierea Republicii Moldova de Occident, înfrățirea cu România, sprijinirea poporului ucrainean atacat de hoardele lui Putin.

Socialiștii, comuniștii și alte grupuri prorusești consideră Moldova parte a "russkii mir", nu un stat cu aspirații europene legitime. Prin urmare, Moldova nu poate fi decât prietenoasă față de Rusia, a cărei armată staționează ilegal în stânga Nistrului, și "neutră", recte: complet demilitarizată. O a doua Crimee, care să-i întâmpine cu flori și cântece de bucurie pe eliberatorii de la Răsărit, așa cum a făcut-o și la 28 iunie 1940, ne învață istoriografia sovietică.

Confuzia cu privire la natura patriotismului e o boală cronică în Republica Moldova. Partidele rusofile comemorează eroii căzuți în "Marele Război pentru apărarea Patriei" și acest limbaj, inerțial, îl mai găsești și în alte straturi sociale, nu doar în rândurile minorităților etnice (rusofonii și găgăuzii).

Dar, să ne lămurim: care patrie? Dacă Uniunea Sovietică este "patria", atunci independența Republicii Moldova, declarată la 27 august 1991, este un nonsens, un accident istoric, o aberație de principiu. Republica Moldova independentă este nelegitimă, la fel și Ucraina independentă, și Georgia, și Țările Baltice – așa gândește Putin. Socialiștii din Moldova nu sunt un partid de stânga, cum se pretind, sunt un grup de presiune geopolitic, care parazitează pe antiromânism, pe mituri sovietice și pe dependența energetică a Moldovei față de Rusia.

În cel de-al Doilea Război Mondial, basarabenii s-au aflat pe diferite părți ale baricadei: între iunie 1941-august 1944 au luptat în Armata Regală Română, iar în ultimul an al conflagrației, 1944-45, mulți dintre ei, în Armata Roșie. Însă glorificați după 1991 sunt numai veteranii de război sovietici (normal, învingătorii!), pe când foștii combatanți români – ostracizați. Abia în ultimii ani, ostașilor români, ca și foștilor deportați în Siberia, li s-au mai recunoscut niște drepturi.

Criza de identitate, în care "trădarea de țară" pentru unii e mumă și pentru alții ciumă, constituie marea vulnerabilitate a Republicii Moldova în fața primejdiei rusești. Realitățile războiului o developează cu brutalitate. Un ținut unde propaganda și deznaționalizarea postbelică au făcut ravagii, unde intelectualitatea națională a fost decapitată iar firul continuității întrerupt, are nevoie de o serioasă cură de „dezintoxicare ideologică”, de educație, de instruire, dar mai ales de răgaz democratic pentru a se limpezi, evolua, pentru a forja nu doar o cultură a toleranței, ci mai ales o exigență a adevărului, fără de care nimic durabil nu se poate construi.

Trăim însă la margine, într-o țară de frontieră, și nu vom avea niciodată condiții prielnice. Și atunci ce facem: stăm la cutie, prudenți, ca să nu provocăm, sau ne înarmăm la standarde NATO, ca să descurajăm o posibilă agresiune?... Iată dilema ce seamănă cu o veritabilă ruletă rusească, pe care nimeni în Moldova nu e dispus să o joace. De aceea și consensul național, la noi, se bazează pe cel mai mic numitor comun: sănătate și pace. Poate-o fi și Putin de acord.