Un istoric summit UE și ficțiunile dependenței

Aplauzele sunt asurzitoare. Toți liderii europeni se felicită zgomotos, exhibând zecile de miliarde pe care susțin că le-ar fi adus acasă. În genere exagerează. Înca n-au adus mai nimic. Dacă banii vor curge, vor curge în viitor. Ce-au adus, deci, cu adevărat, liderii europeni după un summit care, doldora de tratative contondente, contrapropuneri, încruntări, șantaje, scandaluri și uși trântite, amenință să depășească durata reuniunii record de la Nisa?

 O nouă UE, cu tot cu noi ficțiuni și narațiuni

Realitatea e că UE a devenit, pentru prima dată, o comunitate a transferurilor de la mai bogați la mai saraci. A început să dea fonduri de la statele economic competitive, și din acest unghi prospere, la cele care nu fac față globalizării și sunt, deci, mai sărace, fără să-și fi redus și pretențiile, simultan cu scăderea relevanței lor economice.

Noua UE face, tot în premieră, datorii în contul generațiilor viitoare. Bugetul ei, de peste o mie de miliarde de euro, s-a văzut suplimentat, în numele valorii cheie a solidarității și reconstrucției postpandemie, cu 750 de miliarde, din care granturi nerambursabile de 390 de miliarde.

Vor profita copiii și nepotii noștri de această gigantică sumă de 1,8 bilioane? De cadourile pe care Comunitatea le face? Cert e că vor avea din greu de plătit la rambursarea datoriilor.

 Ficțiunea solidarității

Ce familie ar rezista, dacă rudele prospere nu-i ajută pe nevoiașii clanului? Solidaritatea, indiscutabil, e salutară. Statele prospere din Nord profită din plin de pe urma comunității, a forței de muncă și a piețelor de desfacere din Sud. E și normal și în interesul lor propriu, până la un punct, să pună mâna să ajute economiile mai puțin competitive din sud și est, astfel încât să întărească mult încercata coeziune a UE, conferind putere unui întreg tot mai șubred, mai polarizat și mai dezbinat nu în ultimul rând de imunda propagandă antidemocratică și antieuropeană a Rusiei și Chinei.

Dar nu e solidaritate orice cârdășie. În plus, e grea dilema tăticului bogat. E important, desigur, să-și susțină copiii. Dar cum e dacă, de mila risipitorului său fiu toxicoman, tot scoate din buzunar sumele pentru care progenitura îi implora vărsând lacrimi în cascadă, astfel încât juniorul să nu cumva să intre în sevraj? Întrucat n-a priceput că-i finanțează generos dependența, boala și sinuciderea lentă, și-a ratat menirea de părinte. La fel de rău ar greși, crezând că ajută, mămicile, bunicile, surorile și frații care nu-l conving să se supună terapiei.

În Europa, pretențiile, ca și birocrațiile, sunt gonflate rău. Nimeni nu renunță nesilit, de dragul productivității și competitivității, la vreo centimă din bunăstarea lui. Nivelul de trai e pe mari cai. Doar reformele bat pasul pe loc. În schimb, au luat proporții neajunsurile economice.

S-a accelerat, odată cu pandemia, mai vechea decădere a comerțului offline. Dezindustrializarea de care a profitat China comunistă, cea ajutată ani la rând cu sume fabuloase de statele apusene, în timp ce fura patente și făcea promisiuni fără acoperire, e frânată doar de politica Băncii Europene, care pompează cu asupra de măsură steroizi în economii și firme europene cronic neperformante. Pe baza banilor ieftini și dobânzilor zero, BCE injectează și risipește de ani de zile averi impresionante, achiziționând obligațiuni care amână la calendele grecești falimentul întreprinderilor neviabile.

Concomitent, au întârziat mortal investițiile. Iar inventivitatea și competitivitatea europeană sunt, față de concurenții din Extremul Orient, la pământ.

În aceste condiții, UE preia rolul mămicii care, după tăticul bancher, prea darnic cu fiul său risipitor, va semna și ea un cec în alb. Dar pentru ce? Ca să facă juniorul terapia? Ca să se amplifice pe continent reformele și investițiile, să se amelioreze infrastructurile, să se reimplanteze industrii cheie delocate, ca să se deschidă perspective de viitor și să se dăruiască viață unor proiecte sustenabile?

Ori ca să susțină și mai generos dependența copiilor înghițind cu polonicul droguri și steroizi? Și dacă e pentru o terapie, cine și cum va controla fondurile menite a o finanța într-o Europă în care statele de drept au început să dispară sub loviturile nivelând justițiile și presa, în timp ce democrațiile și libertatea, ca și reformele și inventivitatea, sunt pe ducă?

Fisurile europene și testele unui problematic cec în alb

De răspunsul la aceste întrebări ar trebui să depindă, între altele, evaluarea summitului european. Care-și merită epitetul de "istoric" și pentru că s-a ajuns la o înțelegere în baza căreia se pot perpetua ca niciodată ficțiunile utile. De pildă cea despre solidaritate.

E una care n-a fost în fapt decât târguitul la sânge pentru avantaje, cadouri și rabaturi. În urma năprasnicelor tocmeli s-a vădit că Europa și-a amplificat faliile mai vechi. N-are doar o tot mai adâncă ruptură est-vest. Și un clivaj, de asemenea profund, nord-sud, acoperit mai nou, la insistențele hispano-franco-italiene datorită clemenței germane. În fine, Europa s-a ales și cu o prăpastie opunând puterilor gen Franța și Germania statele mici. Din ciocnirea lor a reieșit că alianța franco-germană nu se mai impune necondiționat. Bunăoară, dacă țările frugale, înmulțite la cinci prin aderarea Finlandei la grupul condus de olandezul Mark Rutte, reușesc, ca acum, să suplinească locul reformist al Regatului Unit.

Grație austerității și solidarității frugalilor s-a ponderat efectul negativ al transformării UE într-o organizație a transferului de fonduri de la bogați la săraci. Fiindcă banii destinați redresării ar urma să nu se verse necondiționat. Ar urma să fie însoțiți de perspectiva unor reforme și de un mecanism de control care ar îngrădi suveranitatea beneficiarilor, amplificând-o, în caz de îndoieli privind respectarea condițiilor, pe a donatorilor. Orice altceva ar spori fragilitatea unei UE oricum casabile, care depinde, totuși, de voința de a da și de încrederea națiunilor prospere că nu dau degeaba.

În fine, tot frugalilor avem a le mulțumi, dacă iubim o Europă liberă și nu vrem s-o vedem jertfită tiraniei. Li se cuvine respect celor cinci pentru insistența, vituperată de liderul maghiar Viktor Orban, de a corela ajutoarele UE de respectarea principiilor statului de drept. Încălcarea lor ar urma, teoretic, să fie constatată și amendată prin blocarea plăților de către o majoritate calificată. Una însă, dacă această clauză se va adopta realiter, dificil de obținut, întrucât ar însuma 55% dintre statele membre și 65% din totalul populației comunitare .

Ditirambica laudă de sine a liderilor euopeni nu servește doar sporirii popularității dregătorilor implicați. Ori șanselor unui Mark Rutte de a se vedea în curând reales. Ar trebui să fie clar, totodată, că redresarea economiilor europene, precum și încrederea în ele sunt imponderabile ce țin în bună măsură de psihologie. Iată de ce șeful Consiliului European, Michel, a calificat acordul ca unul "bun, puternic și necesar...semn al încrederii în Europa". Dar soliditatea narațiunii despre "succesul istoric al summitului" e îndoielnică. La fel, caracterul durabil al încrederii pe care a generat-o. Pentru că burselor le e clar că, dacă Parlamentul European le aprobă, uriașele datorii contractate prin acest pachet și costurile rambursării lor vor greva și împovăra puternic viitoarele bugete comunitare.

Cazul românesc

După ce a mințit la Bruxelles cu privire la imaginara absență a problemelor României cu statul de drept, deși procurorii DIICOT au clasat scandalos, în tăcerea vinovată a președintelui, dosarul "10 august", Klaus Iohannis s-a felicitat strident cu privire la cele aproape 80 de miliarde rezervate României.

Or, românii nu primesc cadou decât vreo 20 de miliarde. Apoi, banii vor intra în buzunarul României condiționat și eșalonat pe șapte ani. Infimă e, în fine, încrederea românilor că nu vor fi furați de o cleptocrație mereu vorace. Una încă intactă și prosperă pe malurile Dâmboviței, după condamnarea definitivă a nesătulului Liviu Dragnea și punerea pe butuci a justiției și a codurilor penale ale unui stat de drept rămas, vai, neredresat. Vor fi refăcute oare justiția și codurile penale astfel încât să se poată controla și canaliza judicios banii primiți?

În acest context, importante nu sunt ficțiunile, narațiunile și mărimea sumelor vehiculate ca o momeală, menită să-i facă pe oameni să saliveze, să justifice triumfalismul scamatorilor și să distragă atenția de la trucurile retorice ale liderilor reveniți acasă de la summit. Decisivă e soluționarea rapidă, veritabilă și verificabilă a problemelor complexe și reale confruntându-i pe europeni.