Ziua Culturii Naționale: relectura lui Eminescu

E drept că în Republica Moldova i se spune „Ziua Națională a Culturii”, deși cultura este aceeași: română. Cum e greu să acuzi actuala guvernare proeuropeană de la Chișinău de reminiscențe moldoveniste, persistența acestui „specific” onomastic ar sugera, spun unii, o grijă pentru susceptibilitatea minorităților etnice conlocuitoare: ele s-ar putea simți jignite dacă la această dată, de ziua de naștere a lui Eminescu, ar fi celebrată exclusiv cultura națiunii majoritare. Doar că nu am auzit să se organizeze tot pe 15 ianuarie în Moldova evenimente consacrate altor culturi: ucraineană, găgăuză, rusă, bulgară etc.

E cu atât mai ciudată această situație cu cât în România – stat european cu minorități mult mai numeroase – nu se pune problema în acest fel. „Cultura națională” nu înseamnă anularea diferențelor dintre etnii sau a modurilor de a privi și interpreta tot ce acoperă această sintagmă. Să fie Republica Moldova mai preocupată de nuanțe?

Celebrări ale poetului național

Considerațiilor în jurul denumirii sărbătorii din 15 ianuarie li se adaugă eterna dezbatere pe seama felului în care e mai bine să-l omagiem pe Mihai Eminescu.

Au avut loc depuneri de flori și manifestații consacrate lui Eminescu. Pe Aleea Clasicilor Români din capitala basarabeană, Uniunea Scriitorilor din Moldova și Filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România a organizat recitalul „Polifonii eminesciene”. La rândul lor, jurnaliștii i-au îndemnat pe politicieni să recite câteva versuri din creația lui Eminescu. Nu toți sunt capabili să susțină acest mic test, ceea ce contrastează cu expresiile solemne pe care și le compun cu această ocazie.

La Universitatea de stat din Moldova, de Ziua Națională a Culturii s-a desfășurat conferința: „Relectura clasicilor”, organizată de Institutul de Filologie Română „B.P Hasdeu” și Muzeul Național al Literaturii Române. Cuvinte de salut au adresat Igor Șarov, rectorul USM, Maria Șleahtițchi, scriitoare și director al Muzeului Național al Literaturii Române, și Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni din România, care a venit cu un întreg filatelic consacrat lui Mihai Eminescu și Alexe Mateevici – poetul Limbii române din Basarabia. Întâlnirea a fost moderată de scriitoarea Nina Corcinschi, directoarea Institutului de Filologie Română „B.P. Hasdeu”.

Eseistul și filozoful Alexandru Cosmescu a schițat o genealogie a noțiunii de „clasic”, pornind de la un eseu al lui Italo Calvino, care detașa trei caracteristici ale clasicului: 1. Aparține unei clase sociale, autosuficiente material; 2. E un nume de prestigiu utilizat în epoca post-colonială pentru fundamentarea unei națiuni suverane; 3. E creatorul limbii literare. Clasicii de regulă îi „asasinează”, simbolic vorbind, pe creatorii care-i succed, spune și T.S. Eliot, întrucât creează un model cultural care domină cu autoritate, și e nevoie de timp pentru ca noile generații să se emancipeze, să se despartă de clasici, să creeze ceva original.

A mai insistat Alexandru Cosmescu asupra nevoii de a încerca o lectură pură, dezbărată de orice influențe, de bibliografii și preconcepții, a poeziei eminesciene, pentru a avea revelația freamătului viu al geniului poetic. A și probat această ipoteză a sa, făcând analiza poeziei „În zadar în colbul școlii”, în care poetul afirmă că adevărata experiență vine nu din cărți, ci din trăirea nemijlocită – adevăratul dascăl: „Ci trăiește, chinuiește/ Și de toate pătimește/ Și-ai s-auzi cum iarba crește”.

Eminescu predat în școală

Maria Șleahtițchi, care este și profesor la Universitatea „Alecu Ruso” din Bălți, a abordat problema predării literaturii, inclusiv a lui Eminescu. În școală misiunea profesorului este să cultive tinerilor gustul pentru lectură, pentru literatură. Din păcate, manualele din Republica Moldova sunt prea împovărate cu noțiuni de teorie literară, limbajul este greoi, abundă de terminologie de specialitate. Asta sperie. Mai ales că în epoca „civilizației vizuale” în care ne găsim, o atitudine scorțoasă din partea profesorului îngroapă șansele de a-i câștiga pe copii de partea lecturii. Or, în Universitate vin, ar trebui să vină deja niște oameni formați, nu le vorbești studenților despre cât de important e să citești cărți, ci aprofundezi studiile.

Cercetătoarea Natalia Hariton a readus în atenție „buclucașul” număr al revistei „Dilema”, care își propusese o „demitizare” a lui Eminescu – aceasta fusese acuzația –, când de fapt dorința autorilor fusese să-l scoată pe „poetul național” de sub zgura instrumentării politice din perioada regimului comunist, dar și a discursului legionaroid.

Nu există niciun pericol ca Eminescu să-și piardă actualitatea sau să se „perimeze”. Suntem îmbibați de poezia sa, ne este consubstanțială, precum aerul pe care-l respirăm. Există și publicistica lui Eminescu – radicală, tumultuoasă, mărturisind un vast orizont de cunoaștere a realităților și a hărților geopolitice ale timpului, care a deranjat multe centre putere – publicistica eminesciană ar trebui predată la facultățile de jurnalism și corelată/confruntată cu alte modele ale ziaristicii românești.

Poeți către alți poeți

De Ziua Culturii Naționale, la Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău s-a inaugurat o foarte originală expoziție intitulată: „Văd poeți ce-au scris o limbă ca un fagure de miere” – bine cunoscutul vers din „Epigonii” lui Eminescu, în care acesta trece în revistă poeții de dinaintea lui. Și cam același concept a stat la baza panotajului stradal, cu poezii ale unor poeți români de ieri și de azi dedicate altor poeți români, într-un fel de dialog peste timp al generațiilor literare: Eminescu lui Vasile Alecsandri, Eminescu lui Ion Heliade Rădulescu, Nichita Stănescu lui Mihai Eminescu, Lucian Vasiliu lui Costache Conachi, Simona Popescu lui Gellu Naum, Arcadie Suceveanu lui George Meniuc, Leo Butnaru lui Lucian Blaga, Emil Galaicu-Păun lui Nicolai Costenco, Mariana Codruț lui Emil Brumaru ș.a. Expoziția e deschisă între 15 ianuarie - 18 martie 2024. De vizitat.

„Eminescu să ne judece”

În 15 ianuarie a făcut vâlvă pe rețelele de socializare o poză făcută de jurnalistul Ion Urușciuc de la Bălți, reprezentând monumentul lui Eminescu, acoperit cu flori, și în fundal un tanc sovietic pe postament – relicvă a Războiului Rece și simbol al imperialismului rusesc. Eminescu privește cu dor spre România. Turela tancului e îndreptată în aceeași direcție, spre apus, dar cu intenție războinică.

Are Grigore Vieru un vers, foarte popular în perioada renașterii naționale, din anii ’90, în Basarabia: „Eminescu să ne judece”. Încă de atunci mi s-a părut o idee exagerată și chiar vădind o anumită obnubilare. Cum să ne judece Eminescu? E un poet genial, dar un om al timpului său, care nu a cunoscut ororile secolului XX, cele două războaie mondiale, Holocaustul, Gulagul... Trăim într-o societate deschisă, pluralista, care învață să armonizeze diferențele.

Ca și sentința poetului: „Suntem români și punctum”, citată deseori în Moldova, mi s-a părut subsumabilă unui anumit context istoric. Suntem români, indiscutabil, dar români și încă ceva pe deasupra, suntem români și... virgulă, români și europeni, români purtători ai valorilor universale.

...Când vezi însă fotografia de la Bălți, din 15 ianuarie 2024, realizezi subit că în lumea noastră postmodernă, care nu a reușit să împiedice ieșirea monștrilor urii și exterminării din grota lor preistorică, Eminescu rămâne un reper inconturnabil.